Doru Aftanasiu, Mihaela Arsenescu-Werner, Livia Iorga, Dumitru Georgescu, Cristi Iacob, Silvana Mihai, Cristina Danu, Liliana Pană, Iulia Cezarina Popescu, Bogdan Gheorghiu, Cezar Antal, Mădălina Ciotea, toată trupa de liceeni minunaţi de la Brainstorming, Richard Balint, Adela Lazăr, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbăşan, Anda Tămăşanu, Lucian Moga, Victoria Balint, Vlad Logigan, Andrei şi Andreea Grosu, Dan Samoilă, Dragoş Mărgineanu, Lucian Iftime, Ionuţ Vişan, Lia Bugnar şi Anghel Damian.
Şi Tudor Prodan şi Aida Šošić.
Şi teatrele conduse de manageri deschişi care mi-au oferit privilegiul să lucrez. Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Odeon, Teatrul Mic, Teatrul Excelsior, Teatrul Unteatru, Teatrul Regina Maria din Oradea.
Se adaugă la această listă aparent inanimată multă căldură şi un mare MULŢUMESC.
Anul ăsta a fost la fel cum au fost şi ăia de dinainte şi cum sper să fie şi cei care urmează.
Cu multă multă muncă şi cu oameni mult mai înzestraţi de la care am avut şansa să învăţ.
Sunt un om mai împlinit pentru că cei mai sus-menţionaţi mi-au alinat neliniştile, mi-au înţeles capriciile şi m-au pocnit atunci când nu aveam dreptate.
Ar trebui să fiu mai înţelept, mai cu moţ, mai cu alte skill-uri adunate?
Habar nu am.
Ce ştiu e că sunt mai fericit pentru că fac ce îmi place,
A fost prima oară când am scris, regizat şi jucat într-un one man show. Am învăţat foarte multe lucrând la Bad Talks. Despre mine, despre motivele pentru care vreau să fac teatru şi nu în ultimul rând despre publicul care m-a onorat în timpul reprezentaţiilor.
Mulţumesc oamenilor care au scris frumos şi constructiv despre spectacolele la care am lucrat. Le mulţumesc şi celor care ne-au desfiinţat.
Mi-aş dori ca pe viitor să purtăm cu cei din zona de critică un dialog constructiv care, trecând peste etapa de "îmi place au ba de tine", să ne ajute să devenim mai buni în tot ceea ce facem.
Dar toate aceste gânduri mărunte, se risipesc într-o clipită atunci când afli că ai pierdut un om.
Pierdut e un cuvânt cam derutant.
Un profesor care îmi va rămâne în minte şi în gândire.
Şi nu pentru că vorbeam cu dumnealui în fiecare zi, ci pentru că atunci când aveam un moment de rătăcire îmi aminteam ce ne spunea în acele ore faine petrecute în podul de la UNATC. Îl iubesc pentru că mi-a spus de la primele ore: "Nu mai gândi ca un actor" şi sper că prin ce fac să nu îl dezamăgesc. Îmi spunea că să fac lucrurile cu mai multă răbdare. Sper să ajung să învăţ în timp lecţia asta.
Ei şi după ce l-am pomenit pe Ducu, credeţi că îmi mai vine să adaug ceva?
Poate un "Mulţumesc tare mult, profu'" şi
Să ne fie bine în anul care va urma.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)