Cartea anului: Încălcând toate graniţele - Marina Abramović, Editura Pandora M
Titlul cărţii anului se potriveşte şi topului din 2019. Aşa se întâmplă când, an după an, dai de veste că e un top fără pretenţii, schiţat de un amator, însă oamenii nu te cred şi aşteaptă recomandări tot mai înalte. Vine un moment în care câştigă o autobiografie. În sfârşit!
Încălcând toate graniţele e povestea unei artiste născute în culcuşul limitărilor comuniste din fosta Iugoslavie. Ea a trecut de barierele culturale, mentale şi de educaţie şi a devenit fondatoarea unei aripi unice din arta contemporană, respectată şi hulită deopotrivă pe întreaga planetă. Marina Abramović e sinonimă nu doar cu arta "performance", ci şi cu înfruntarea simţului comun.
Apărută la Pandora M, autobiografia e complet lipsită de fiţe şi curge în forma celei mai sincere expuneri de destin pe care am citit-o în ultimii ani. E imposibil să nu te gîndeşti cum a reuşit Marina Abramović să scape de o societate comunistă unde, vorba lui Amin Maalouf, "ceea ce nu este interzis, este obligatoriu" şi să trăiască nu uşor, dar ca şi cum nimic nu ar fi "la impuse".
La cartea anului au mai punctat Tentaţia de a fi fericit a lui Lorenzo Marone, apărută la Humanitas, o dramă cotidiană învelită în hârtia creponată a unui umor care te ridică din fotoliu şi Soţia, scrisă de Meg Wolitzer şi tradusă la Editura Trei, povestea dominaţiei dintr-un cuplu în care, aţi ghicit, nu bărbatul e cel care se sacrifică.
Vă mai recomand un stilist extraordinar, Christoph Ransmayr în Cox sau mersul timpului, Humanitas. Admirabil tradus din germană de Daniela Ştefănescu (când vorbim despre educaţie traducătorii n-ar trebui uitaţi, căci nu ştiu cum IA va putea vreodată tălmăci un scriitor precum Ransmayr), Cox sau mersul timpului imaginează incursiunea unui grup de ceasornicari din Londra la curtea împăratului Chinei. Acesta este primul strat al poveştii, căci cartea merge în profunzimile iubirii şi fricii.
Cartea de non-ficţiune a anului: Ultimul interviu şi alte convorbiri - Hannah Arendt, Editura Humanitas
Hannah Arendt are ceea ce-i lipseşte, tot mai mult, epocii noastre: curaj şi claritate. E fascinant s-o citeşti în dialogurile din acest volum. Nu lucrează în vânzările de idei, nu vrea să câştige atenţia, nu are nevoie de aprobarea nimănui. E atentă, politicoasă şi oţelită. Nicio recunoştinţă nu e prea mare pentru Hannah Arendt.
Ca să ameţim definitiv, la acelaşi categorie de non-ficţiune intră Endurance. Incredibila călătorie a lui Shackleton, de Alfred Lansing, editura Art, povestea uneia dintre expediţiile polare transformată într-o răscolitoare probă de solidaritate, planificare şi rezistenţă umană.
Am văzut cândva, la o facultate de business din străinătate, cum studenţii treceau zi de zi pe lângă portretele muncitorilor, femei şi bărbaţi, oameni simpli, zidari şi tâmplari, care înălţaseră clădirea unde se formau o parte a managerilor de mâine ai lumii. După acest model, cartea despre expediţia lui Ernest Shackelton merită introdusă în bibliografia liderilor, că sunt de scară de bloc, de afaceri sau de ţară.
O altă perlă a lui 2019: Freeman's. Cele mai bune texte noi despre putere, editura BlackButton, selecţia unor idei care provoacă.
Bonus: Anxietatea de Scott Stossel, la Humanitas, exemplară într-o maree de cărţi despre această temă, şi Curajul de a nu fi pe placul celorlalţi, Litera, carte care ascunde în spatele titlului de supermarket o reinterpretare de neratat a metodelor terapeutice ale lui Alfred Adler, realizată de japonezul Ichiro Kishimi.
Cartea SF a anului - Materia întunecată - Blake Crouch, Editura Rao
Cum ar fi dacă ne-am trăi viaţa altfel, evident mai bine? Dacă am lua alte decizii, mai puţin crispate? Blake Crouch are o idee magnifică în Materia întunecată şi o pune în scenă teribil. E o bună scuză că scriu "Bun de tipar 2019" atât de tîrziu. Căci dacă v-aţi fi luat cartea din timp riscaţi să rataţi Revelionul.
Cartea poliţistă a anului - Pacienta tăcută - Alex Michaelides, Editura Litera
Cea mai bună recomandare pentru Pacienta tăcută e aceea că a învins Moştenirea spionilor a lui John le Carre şi Ziua răzbunării a lui John Grisham, ambele la editura Rao. Michaelides nu e un autor de scriitură, însă presiunea pe care o pune pe cititor scoate untul din noi.
Presa: Scena 9
Jurnalista Luiza Vasiliu a plecat de la Dilema Veche şi nu ea a pierdut. Scena 9, publicaţia fondată de Luiza Vasiliu şi finanţată de BRD, a devenit una dintre puţinele reviste din România care pot ajunge într-o librărie din străinătate, astfel încât să fie răsfoită de cineva curios, "ce Dumnezeu de limbă e asta?".
La rîndul lui, site-ul Scena 9 grupează o selecţie fără egal la noi de jurnalism de bună calitate şi subiecte din lumea artelor, literaturii sau spectacolelor. Nu am luat în calcul Libertatea, care mai are mult până departe, aşa că, pentru mine, Scena 9 e publicaţia românească a anului 2019.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)