Copilul Mare a adus de la o petrecere un balon verde, umflat cu heliu. L-a cărat prin oraş, a traversat parcul, l-a băgat în bloc, l-a adus în casă, cu toată grija cu care o femeie recent devenită mamă îşi poartă prin lume nou-născutul. Să nu o ia în sus şi să nu-l mai pot prinde, a zis ea. Şi nici să nu se spargă. Balonul a urmat-o ca un câine mut, recuperat de la gunoi. Venea puţin în spatele ei, cu un cap mare şi corp subţire de panglică de plastic. Parcă ştia că nu prea are ce căuta printre noi, în casă, dar se strecura în tăcere, ca să nu punem ochii pe el. Nu prea ai cum să nu pui ochii pe el, e verde şi se bagă fix între noi când stăm la masă, când vorbim.
Copilul Mare îl trage peste tot după ea, ţinându-l din lesă şi dându-i foarte puţin drumul în sus. Când e liber, balonul verde urcă sus, cu capul în tavan, şi ne arată doar coada lui de plastic. Între noi e panglica lui, ca un membru al familiei prea înalt. Când nu îl cară între noi Copilul Mare, îl aduce Copilul Mic. Şi aşa, balonul verde e mereu între noi când vin de la serviciu, când stăm la masă, când facem baie, când merg la culcare fetele, când sunt în pat, când căutăm dimineaţa şosete în dulap, când facem ghiozdanul. E ca ruda nepoftită pe care te prefaci că nu o bagi în seamă, dar te irită cumplit. La un moment dat, m-am enervat şi le-am spus să nu-l mai aducă mereu cu ele, să-l ţină legat. Să rămână măcar în camera lor. Ce ne încurcăm mereu de el? Nu mai putem sta de vorbă din cauza unui balon? Balonul asculta mut, cu capul lipit de tavan.
În seara asta am intrat în casă şi balonul nu mai era.
- S-a spart, nu? am zis eu, conştientă că viaţa baloanelor e scurtă.
Copilul Mic n-a zis nimic, m-a privit de parcă tocmai făcuse o prostie şi nu apucase să-şi şteargă urmele. De sub masa din bucătărie ieşea şnurul de plastic lung al balonului. Copilul Mic s-a aplecat, a scos balonul şi l-a tras după ea. Când au trecut pe lângă mine, ca doi prieteni neacceptaţi de lume, ea trăgând balonul de lesă spre camera lor, mi-a spus cu reproş, ca unei nebune dezlănţuite:
- Îi e fică de tine!
(Bucureşti, 2017)
1 comentariu
Arhiva rubricii
Muntele albCelălalt drumCurajul de a veni acasăHold Up la bazinMiracol pe sobăToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...Bungee JumpingInCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate