Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Sticla cu cerneală

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dragoş Matei


Ana-Maria Androne-Bouman

09.01.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Capul meu de clasa a şaptea era plin de Roxette, chimie şi Dragoş Matei. Ascultam doar Roxette, uram chimia şi eram îndrăgostită de Dragoş Matei. Stătea în banca din faţa mea şi nu avea habar de nimic. Era moale în mişcări şi solid la corp, nu se enerva din nimic şi nu avea păreri. Părea o felină la soare. Zi de zi aşteptam cu nerăbdare să merg la şcoală, doar pentru că îl vedeam pe el. Mi-aş fi petrecut toata viaţa cu el şi aş fi acceptat să mă mărit cu el şi să-mi devină soacră mama lui farmacista şi câinele lui să devină al nostru şi aş fi acceptat să ne uităm seara la televizor în sufrageria părinţilor lui. La toate mă gândisem şi cântărisem bine situaţia. Numai că lui nu îi spusesem. Numai gândul că ar putea afla că sunt îndrăgostită de el m-ar fi terminat. Amânam asta pentru mai târziu. La fel şi nunta şi mutarea la ai lui şi serile la TV-ul lor. După câteva luni în care scopul fiecărei zile era Dragoş Matei, iar el se rostogolea la soare, neştiutor şi de nimic simţitor, a venit vacanţa. Cu inima fără tiv pe margine, am plecat la bunici. Mă gândeam mereu la el şi îmi imaginam zilnic cum îşi petrece el vacanţa. Dacă auzeam o glumă, mă întrebam dacă el ar râde. Dacă citeam o carte, mă gândeam dacă i-ar plăcea şi lui.

Venise în curte de curând un motan. L-am luat în braţe.
- Cum îl cheamă?
- Nu i-am pus nume, te-am aşteptat pe tine.
- Dragoş Matei, am zis.
- Cine-i ăsta?
- Motanul, aşa îl va chema.
- Şi cum dracu îl strigăm, după nume, după prenume sau complet? a vrut tataie exact să ştie.
- Dragoş Matei îl cheamă, Dragoş Matei îl strigăm, am dat eu verdictul, cu un ciocan invizibil pe o masa judecătorească invizibilă.

Şi Dragoş Matei a intrat plictisit şi leneş în viaţa noastră. Cum îl vedeam, cum îl luam în braţe. Nu prea îi plăcea frecvenţa efuziunilor mele. Când putea, fugea. Când nu, se lăsa luat în braţe cam cu silă şi aştepta să-mi treacă cheful de strâns în braţe. Dragoste cu sila se poate! Ba da ba da ba da.
- Lasă-l, că-l omori! Ţi-a prins frica, striga mamaie la mine.

După o vreme, a dispărut. Am suferit cumplit. Dragoş Matei adevăratul era în vacanţă şi nu aveam acces la el până la toamnă, substitutul lui îşi luase câmpii şi plecase de acasă. Nici Roxette nu mă mai putea lumina, ba dimpotrivă, turna sare pe toate rănile mele.
- Eu ţi-am spus că îl sufoci şi c-ofugă-n trăznet, mă încuraja mamaie, îmbrăţişând un morman de buruiană.

După câteva săptămâni, a apărut dimineaţa devreme la uşă Dragoş Matei. Era slab si nu părea sănătos. După el veneau patru pui de pisică, trei semănau cu el.
- Na-ţi-o! i-a urat mamaie bun-venit. Asta era deci pisică, nu motan! Tâmpiţi am fost! Eu nu vreau pisică în curte, am zis că e motan!

Cu toate acestea, Dragoş Matei, mamă a patru pisici, a rămas la noi în curte ani de zile.

Când a început şcoala, Dragoş Matei nici nu m-a privit. A alunecat moale pe scaunul lui, plictisit, privind fără dorinţe spre catedră. Am ştiut din prima zi: capul meu de clasa a opta urma să fie plin doar de chimie, Roxette şi teste la probele de examen.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer