Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Să nu crezi în tandreţea mîinilor prelungi


Virginia Burduja

04.01.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Aş fi vrut să vă spun o romantică poveste de dragoste. Cu fluturi în stomac (expresie uzuală, o folosesc deşi nu am simţit vreodată vreo colorată fâlfâire de aripi). Cu duioase priviri în dans de pupile una-ntr-alta oglindindu-se Cu farmecul vocilor tremolat înăbuşite-n moliciuni de catifea. Cu discrete suspine-n şirag perlat pierzându-se Cu singuri păşeam prin praf de stele la ceas de noiembrie cald. Cu gesturi tandre oprite-n mirări de-o clipă. Cu îmbrăţişări timid nerăbdătoare şi fără de sfârşit sărutări. Cu disperate despărţiri în flori şi lacrimi înecate. Cu ce mă fac eu acum fără tine? Cu prea fericite regăsiri şi jurământul până când moartea etc., etc. Dar nu a fost să fie. Povestea mea cu Franz adică.

L-am văzut şi ascultat prima oară într-o emisiune matrimonială, adresată singuraticilor în căutare de pereche salvatoare, difuzată săptămânal pe ORF1. Plăcut la înfăţişare, ochi trişti ca un lac de munte sub un cer de plumb. Filmat în biroul sever, în livingul încărcat de cretoane şi catifele din casa lui cu două caturi, cu balcoane din care curgeau muşcate roşii, păzite de brazi argintii. De ce singur nu m-am întrebat, pur şi simplu m-au fermecat degetele lui prelungi mângâind clapele pianului cu gingaşă ardoare. Valsul lui Chopin se revărsase în camera mea de la Imperial Hotel. Atât de aproape de el, doar locuia în Hietzing. Îmi doream să rămân în salonul gri-nisipiu să-i răcoresc fruntea înaltă şi aburită cu palme moi şi reci. Numai că în zori plecam să-mi plimb turiştii spre Maria Zell. A doua zi i-am expediat o scrisoare pe adresa televiziunii, precizându-i adresa mea de mail. În plic am adăugat o poză dragă mie, senină şi blondă zâmbeam pe o îngustă străduţă din dunăreanul Durnstein.

A urmat dialogul electronic, amabil din partea lui, exaltat din partea mea. Scriam noaptea, în singurătatea cabinei mele de zece metri pătraţi. Prin hubloul întunecat, sacadatul vuiet al valurilor îmi aducea în minte cuvinte de o ardentă candoare adolescentină. De care el nu s-a contaminat. Îmi trimitea un soi de dări de seamă ale zilelor lui de agent imobiliar: după micul dejun am fost contactat de firma X, am dejunat cu un client dificil, vrea o vilă la preţ de apartament, m-am întors acasă, am făcut ordine în bucătărie, m-am uitat la televizor, la zece m-am culcat. Gândindu-mă la tine. Scurta propoziţie finală ştergea mâhnita mea mirare, nu-mi doream decât să-i pot atinge mâinile prelungi, să-i aud vocea cald şoptindu-mi mă gândesc la tine. Aşa că am acceptat absolut necondiţionat invitaţia lui de a petrece împreună Crăciunul la Viena.

Ajunsă acasă după ultima croazieră a anului, deschid dulapul de haine. Nemulţumindu-mă inventarul, colind cu răbdare înfrigurată mall-uri în şir, îmi cheltui banii de termopane pe noi toalete. Număr, într-o agitată aşteptare, zile şi ore, scriu mail după mail dragului meu, la fel de singur ca mine, la fel de îndrăgostit de Chopin. În sfârşit, expresul "Dacia" se opreşte pe peronul gării Westbahnhof. Cobor numai zâmbet şi lumină, îmi simt inima galopând. Galop încetinit în trap mărunt când Franz îmi strânge zdravăn mâna. Unde-i sărutul de bun venit? Trage trollerul. De ce-i atât de mare şi greu? contrariat întreabă. Cu entuziasmul obosit, nu-i răspund. Ce i-aş fi putut răspunde? Ieşim în Mariahilfestrasse, unul lângă altul, cuplu tăcut, peste parcă trecuseră cel puţin zece ani de căsnicie. Ce caut lângă străinul cu mâini prelungi? Mă ajută să urc în maşină, se asigură că mi-am prins corect centura. Putem pleca? Privire prietenoasă şi îndrăgitul glas baritonal. Nu-i străin, de vină e oboseala drumului. E alesul căutat ani în şir. Politeţea lui rece e, desigur, semn al unei extreme seriozităţi. Mă bucur, respir acelaşi aer cu Franz al meu. Citeşte, visează, vrea să cunoască oameni frumoşi la suflet, la chip, să străbată pământul tot, îmi amintesc frânturi din emisiunea transmisă de ORF1. Alung neliniştea, copilăreasca dezamăgire.

Intrăm în casa zgârcit luminată. Îmi atârn "pufoaica" în cuierul de lângă uşă, îmi scutur buclele. Franz, îmbrăcat încă, mă invită, cu un scurt surâs, să urcăm scara îngustă. Să-mi arate casa. De ce atâta grabă? Se opreşte la primul etaj, deschide uşa unei camere. A fost a mamei. Acum locuieşte la sora mea Elfriede. Sper să te simţi bine. Surâs repede stins. După ce te schimbi, coboară te rog. Şi-mi atinge fugar umărul. Duş fierbinte, faianţă în culori calde. Nesiguranţa clipei încolăcindu-mi şarpe sufletul se-ascunde Mă înşel, totul este în ordine. În pufosul halat alb, pus peste pijamaua dantelat trandafirie, cobor în bucătărie. Şi el mă place, mă grăbesc să traduc imperceptibila ridicare a sprâncenelor lui. Liniştită, mă lupt cu uriaşa porţie de paste din farfurie. Sorb cu neascunsă plăcere jumătatea de pahar de Chianti, rubiniul lui mă bine dispune întotdeauna. Puţine vorbe între noi. Sunt obosită, de unde şi suspiciunea permanentă. Nu mai gândi negativ, stârneşte duhul vrajbei. Iar noi doi căutăm un strop de iubire. Mă însoţeşte până în faţa uşii, o deschid aşteptându-l să intre. Dar un "Gute Nacht" încheie primele ore petrecute împreună. Din nou singură. Mâine, mâine cu siguranţă va fi altfel.

A doua zi, în timpul micului dejun, mă surprinde cu un brusc: Ai mai fost la Viena, nu? Din păcate sunt ocupat acum, aştept un telefon important. Vizitează Hundertwasserhaus. Nu o scapă nici un turist.

Dar eu nu sunt turist, m-a fulgerat gândul. Am venit la tine. Un fugar zâmbet în ochii în care cerul se reflectă înnourat îmi amorţeşte revolta. Şi plec. O plimbare la pas prin Graben, pe Kohlmarkt, prin Volkspark mă înseninează întotdeauna. Iar acum este Crăciunul! Mă scufund, cu mintea golită, în feeria vitrinelor fastuos împodobite, salut uriaşii moşi crăciuni în albastru costumaţi, de firme agăţaţi, inspir aromele de vanilie şi scorţişoară, puternice în aerul rece. Invidiez vienezii care se grăbesc, încărcaţi de pachete, undeva anume. Unde sunt aşteptaţi. Eu nu. Franz e ocupat, are firmă proprie, clienţi mofturoşi, să nu-i piardă din cauza mea. Dar de ce m-a invitat? Herrengasse şi Cafe Central unde îmi permit o mocca. Savuroasă şi fierbinte, sorbită calm, picătură cu picătură, sub elegantele arcade, la măsuţa mea din spatele coloanei de marmură. Urc prima treaptă, nu, mai bine-i completez cadoul lui Franz cu ceva gustos. Intru în vestita băcănie (muzeu pentru mine!) Julius Meinl. Delicioase şi scumpe, preţios ambalate, gusturile pământului întreg umplu rafturile. Mă opresc în faţa unei cutii de bomboane, ciocolată belgiană. Costă o avere şi le ronţăi într-o clipă. Dar de ce să nu-l bucur pe Franz al meu. Al meu? Întrebarea se pierde în veselia străzii inundată de râsete, de zâmbete largi, de sonore "Hello!"-uri rostite între pălării şi fesuri. Spectacol de un entuziasm molipsitor.

Apusul devine seară. Am întârziat oare? Aşa se pare. Franz îmi deschide cu un posac "Grüss". Atât. Nu mă pot dezbrăca, îmi frec mâinile înroşite de ger. El a dispărut înghiţit de casa lui mare. Când am învins fermoarul cizmei drepte, aud:
Schnell! La opt vine mama, Elfriede la opt şi jumătate! Atârnă tu globurile, te rog. Le găseşti pe pian. Şi îmbracă-te

Mi-a întors brusc spatele. Fără ca faţa armonios desenată să i se lumineze măcar o secundă. E grăbit, îmi explică binevoitor speranţa. Să-l ajut. Intru repede în rochia de catifea, verdele ei închis reliefează centura roşie, pantofii de Cenuşăreasă-regina balului. Îndrept, mândră de mine, rebela buclă ce-mi acoperă urechea stângă. Cioc-cioc Scurt. Deschid. Gata să mă arunc în braţele lui.
Mergi la Schönbrunn?! Cinăm doar în familie! Cu mama şi sora mea Elfriede! Schimbă-te te rog.

Îi văd spatele atletic printre lacrimi. Care fierbinte mi se preling de-a lungul nasului. Ce-i asta, dragă? Păstrează-ţi firea! Să nu pierdem continuarea. Şi finalul. Îmi arunc furioasă apă rece peste melanjul cremos al machiajului. Intru din nou în blugi, îmi trag peste cap un pulovăr gri presărat cu albe flori de colţ. Edelweiss, Edelweiss, te voi iubi chiar şi după acest Crăciun! Cobor sub privirile lui. Pare mulţumit de schimbare. Îmi arată brăduţul golaş de pe pian. Şi îmi regăsesc copilăreasca plăcere a împodobitului. Fiecare glob sau lanţ să treacă la locul lui, totul să strălucească. Agăţ şi beculeţele, caut o priză şi văd masa. Pregătită să-şi primească oaspeţii. La opt fix, bing-bang Intră mama lui. În timp ce se dezbracă mă cercetează cu precizie röntgen. Numai scheletul îmi scapă de scormonitoarele ei priviri. Uit scurtele fraze uzuale învăţate în larg de Mediterană şi o salut în engleză. Mă concentrez ca în faţa unui grup de turişti sâcâitori şi răspund scurtelor ei întrebări. Interviu de angajare? Surescitat, fiul îi cuprinde umerii şi o conduce în sufragerie. Din trollerul ei negru apare cina de sărbătoare. Lângă lumânarea parfumată, albastră, cum altfel?, platoul cu friptura de gâscă, cinci porţii, nu mai mult, un castron cu varză roşie, un altul cu găluşte de cartofi. Pe un oval presărat cu omuleţi de zăpadă în palidul ei albastru, apfelstrudelul tradiţional. Cu o privire "eu muncesc şi tu stai", mama îmi dă o cutie cu biscuiţi vanillekipferl şi o farfurie cu moşi crăciuni. Spunând, bineînţeles, şi "Bitte". Mă execut.
Nu, nu acolo! Pune-i pe mhăsuţa rotundă, lângă coroniţa de Advent.

Cum să-i smulg un zâmbet? Rece, indiferent, tăios, politicos, numai zâmbet să fie. Bing-bang şi apare Elfriede. Îşi îmbrăţişează mama, oare de când nu s-au mai văzut?, apoi pe Franz. El îi zâmbeşte, doamne, ce zâmbet luminos are. Se bucură, e clar că se bucură. Radiază toţi trei. Adevăr sau indicaţii de regie în scenariul "Sărbătoarea anului"? În sfârşit şi-au amintit de mine, strâng o mână moale, mă ridic pe vârfuri pentru un frăţesc sărut. Nu-l primesc. Sora e deja în faţa brăduţului. Ce cadouri voi primi? Îşi caută numele pe pachetele impecabil ambalate. Un aspru şi foarte matern "Nein" o aduce şi pe ea sub icoana Fecioarei cu Pruncul Isus. Franz citeşte din Biblie. Ne aşezăm la masă. Îmi trag scaunul, bing-bang-ul risipeşte iar liniştea sonoră care împresoară încăperea largă, casa toată. Franz se repede spre hol, cam după cinci minute intră urmat de un tânăr bondoc, faţă lătăreaţă, ochi adormiţi. Le salută pe Mamă, pe Soră, deloc surprinse de prezenţa lui. Se înclină în faţa mea, "Doctor Klaus...", strâng o mână cleioasă. Se aşază lângă Franz. Discută animat ca şi cum demult nu s-ar fi întâlnit. O alintată blândeţe înseninează chipul de Adonis fericit al iubitului meu virtual. "Prost! Prost!", clinchet de pahare. Platoul, castroanele îşi încep ştiutul rond. După desert, Mama, râzând, un râs melodios, cântat aproape, ne conduce în actul doi al serii:
Haideţi, acum să vedem ce ne-a adus Moşul, dacă aţi fost cuminţi ori nu.

Hârtiile pachetelor foşnesc tacticos, fiecare fundă se deznoadă prelungit admirativ "Să vedem, ce avem noi aici?" Mulţumiri, repetate îmbrăţişări. Mi-au scuturat din nou mâna pentru farfuriile de Corund primite. Ne risipim în fotolii, pe canapea, ciugulim câte un biscuit, conversaţia lâncezeşte. Prezenţa mea o fi cauza? Urc sus să-mi iau o batistă. Elfriede, cu o fină adâncitură între sprâncenele subţiri, pipăie materialul rochiei de catifea verde. Fără să mi se adreseze, murmură un "Luxus" şi iese. Norii se adună, întrebările sporesc. Sper, cu stoicism, în continuare într-un "Mâine altfel va fi". Cobor, îşi iau deja rămas bun. Singuri. Eu şi Franz. Încep să strâng farfuriile, dar un "Halt!" îmi topeşte avântul gospodăresc.
Tu eşti oaspete, eu gazdă! Eşti obosită, dragă, culcă-te acum.

"Dragă", mi-a spus "dragă"! Mă îndrept spre el hotărâtă să topesc gheaţa, să-l regăsesc pe Franz cântând Chopin. Mă opreşte: "Gute Nacht!" Şi gata, sărbătoarea s-a terminat. Urc scările cu greu stăpânindu-mi râsul nervos. Ca de fiecare dată când o nefericire fără de leac mă ameninţă. Şi totuşi mâine, mâine va fi altfel. Mâine dimineaţă voi primi îmbrăţişarea de bun venit în Viena îndrăgostiţilor.

Dar a doua zi, peste micul dejun se aşterne o asurzitoare tăcere. Spartă de vocea cu inflexiuni baritonale. Care în fericire visam să mă cuprindă. Să mă încălzească, toată topindu-mă în braţele lui Franz al meu.
Bucură-te mergem să hrănim iepurii! Găseşti în hol cizme negre, sunt ale mamei. La iepuri, fără cizme nu se poate!

Chopin, valsul, degete prelungi mângâind clapele, când? mă întreb coridoare străbătând, uşi deschizând, scări urcând, coborând. Curtea celor şase iepuri! În cuşti vopsite în verde prăzuliu, iepurii lui Dürer ne întâmpină cu urechi ciulite. Ne înarmăm cu săpăligi, cu căldări, scoase dintr-o magazie- ordine de dulap farmaceutic. Franz conectează la un robinet un nesfârşit furtun la fel de alb ca în ziua facerii lui. Curăţenia demarează alert. Prea alert pentru mine. În copilărie, nu-mi plăceau iepurii de pluş. Urechile prea lungi le acopereau sticloasa mărgică a ochilor. Şi numai ochii deschid porţile sufletului, o ştim cu toţii. Târăsc căldarea cu resturi de ierburi amestecate cu urină, picioarele îmi umblă hai-hui în cizmele prea largi, îmi doresc acum doar să mă pot cuibări în fotoliul meu cald şi moale. Cu o cană de ceai fierbinte. Şi o lămâie întreagă. Să-mi stăpânească revolta stomacului. Masochistă? Oaspete civilizat? nu v-aş putea spune, dar continui operaţiunea "iepuri". La sfârşit, rânduim în magazia dulap farmaceutic furtun, găleţi, mănuşi, lopeţi, mături. Să mă întind pe un raft. Să mă strecor printre unelte. Să dispar. Merg tot mai încet.
Schnell, schnell, liebe Frau! Se întunecă deja, îl aud departe fiind, în caldă îmbrăţişare de valuri verzi-argintii Adormi mergând, meine Liebe?

Magicul "meine Liebe", de ce atât de târziu? Aseară superfemeia lumii m-aş fi simţit... nu-l mai ascult, intru pe uşa scundă, sper să nu mă rătăcesc, cât mai repede să ajung în camera Mamei. Camera mea pentru o prea scurtă şi nefericită vreme. Deschid portofelul, cardul e la locul lui, tableta, rucsacul pe umeri. Cobor.
Ce bine că nu te-ai dezbrăcat! După atâta muncă o plimbare nu strică, nu? Şi râde. Melodios râs. Ca al mamei. Mai bei o cafea, apoi te întorci. Şi discutăm. Aştept un asociat, finalizăm un proiect care trebuie depus înainte de 1 ianuarie. Înţelegi, nu?

În ceaţa minţii o singură pâlpâire: "Şi discutăm." Îmi caut un surâs, nu-l găsesc. De sus se aud acorduri din Vivaldi. Telefonul meu. Urc, îl închid fără să aflu cine a sunat. Mă uit în oglinda dulapului şi nu mă văd. Ce să discutăm? Totul, îmi tresare gândul neastâmpărat. Şi "liebe" îmi încălzeşte deodată inima. Voi face un tur pe Ring, voi aprinde o lumânare la Stephansdom. Galbenă, nu albă. La altarul dragului meu Sfânt Anton. Te ajută şi te scapă de necazuri dacă, în fiecare vineri, timp de patruzeci de săptămâni, îngenunchezi în faţa lui, în şoaptă reamintindu-i să te scape de răul care te macină, să-ţi îndeplinească dorinţa care-ţi fură somnul. Apoi mă voi opri la Demel, voi lua câteva felii de Sachertorte şi... Cobor scara, îmi ridic privirea. În uşa de la intrare Franz îl îmbrăţişează deloc frăţeşte pe bondocul şi grăsuliul Klaus. Tuşesc. Mă adun şi:
A, Doctor Klaus! Mă bucur că vă revăd. Aţi uitat ceva aseară sau...
Cu afaceri, cu afaceri, îmi răspunde cu glas molatec.
Îmi daţi voie?

Mă strecor printre ei, deschid uşa, ies în aerul curat. Mă uit la ceas. Voi lua o baghetă cu brânză şi foi de salată la Westbahnhof. Unde, în urmă cu puţine ore, exultam în fericită aşteptare. Dar de ce mi-ar mai trebui bagheta vieneză? Voi prânzi mâine cu Spartacus şi Rosina torcându-mi la picioare. Ei mă aşteaptă. Ei mă iubesc.

Şi totuşi, de ce m-a invitat Franz să petrecem împreună Crăciunul?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cineva de învineţit şi de părăsit, Mihaela Scânteie (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro E mâna lui tati!, Virginia Burduja (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Clara şi timpul liber - piesă pentru copii, Ana Turos
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro În căutarea imaginii care să rămână, Dinu Lazăr (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Angelica şi subconştientul, Virginia Burduja (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer