Pe când ele plângeau (V)

Citeşte episodul I aici.
Citeşte episodul II aici.
Citeşte episodul III aici.
Citeşte episodul IV aici.

V

Nori

Pe atunci eram zgomotul frunzelor moarte sub piciorul tare, praful de puşcă ars, funia prea întinsă. Pe atunci eram bâzâitul boxelor vechi din discotecă, ceasul stricat rămas la ora 4:00 şi coarda de vioară ruptă. Eram oul rămas în tigaie care se scurge slinos sub jetul de apă. Respiram aerul ei şi îi mestecam stomacul, cu degetele îi simţeam bătaia arogantă a inimii. Totul era lichid şi vâscos, ca liniştea. Auzeam zgomote de afară şi mă cutremuram, dădeam din picioare şi deschideam gura. Apoi mă cufundam în linişte.

Ea mă simţea uneori şi îşi punea degetul arătător pe buric zâmbind tainic. Îşi trecea limba peste buze şi privirea i se lumina. Avea ochii căprui şi burta mare, fină. Se îngrăşase tare în ultimele luni dar chiar şi aşa, era îngrozitor de frumoasă. De ceva luni, în serile de iarnă îi plăcea să se bălăngăne pe balansoarul vechi din sufragerie. Balansoarul avea o blană pufoasă pe el şi firele îi gâdilau ceafa. El stătea pe canapea şi o privea. Era frumoasa lui, micuţa lui, prinţesa lui. În ultima vreme avea pofte şi lui îi plăcea să meargă la piaţă şi să îi aducă de mâncare. Cel mai mult îi plăcea să mănânce cireşe uşor acre. El mergea la Piaţa Delfinului, pe marginea lacului secat, unde ţigăncile urlau şi se tocmea cu ele, în grabă. Tot drumul de la piaţă spre casă se gândea la ea. Mâna în care ţinea punga de cireşe îi tremura. Se gândea la cum va primi surpriza, dacă surâsul ei va fi unul amar sau dacă va sări în braţele lui ca o fetiţă fericită. Aşa îi zicea, fetiţa lui. Într-o seară, ea a mâncat o lădiţă întreagă de cireşe şi el s-a uitat la ea imaginându-şi că cireşele alea erau inima lui.

Era iarnă şi era frig în apartament. El luase o aerotermă electrică pe care o pornea cu câteva ore înainte de culcare dar, spre orele dimineţii, uneori, frigul le intra în obraji, le îngheţa pomeţii şi pleoapele. Stăteau amândoi pe spate şi degetul lui mic îi înconjura ei arătătorul. Înainte ca ea să rămână gravidă dormeau îmbrăţişaţi pe o parte şi ea îi băga mâna pe sub tricou, mângâindu-i pieptul ca un fir de apă. Uneori, când se culcau certaţi îi era dor de asta şi suspina greoi. El sforăia tare, sughiţurile i se blocau în gât şi de multe ori în timpul nopţii ea îl înghiontea în coaste ca să se mute de pe-o parte pe alta. El îi spunea şoptit: "Da, fetiţa mea!" se muta şi reîncepea să sforăie lung, cu volte scurte, cu gâfâieli îndelungi urmate de respiraţii adânci în piept, care se ciocneau de nasul lui scoţând zgomote flegmatice. În nopţile alea, în care nu dormea, ea se gândea la casa ei de la ţară şi la fratele ei. Se uita la pereţii apartamentului mic din Pantelimon şi se gândea la o dimineaţă din perioada copilăriei în care încercaseră să facă baie unei pisici într-o găleată. Pisica se prinsese de găleată cu gheruţele, zgomotul ghearelor ei pe fier răsunând adânc, ca un gong. Îşi amintea de florile din grădina de la ţară şi de un băiat pe care îl văzuse aruncând o pisică peste un gard cu spini. Îşi amintea de vecinul ei Nelu care răcnea noapte de noapte şi de mustaţa stufoasă a tatălui ei. O lacrimă mare începea să îi curgă pe obrazul stâng şi ea o prindea cu limba. Era sărată şi cerul gurii se încreţea tot.

Pregătea o omletă în bucătăria mică şi mirosea zgomotul de fum din pereţii gri. Apartamentul îl cumpăraseră de la o babă uşor senilă care ţinea un sac de stofă cu molii în ea în hol. Dimineaţa, când mirosea pereţii, se gândea la bătrâneţe şi ceafa i se încorda. Limba i se retrăgea pe cerul gurii încreţit. Jetul de la chiuvetă care cădea pe tigaia murdară devenea atunci o râmă gigantică şi ea simţea că zgomotul pe care îl făcea jetul în tigaie îi mânca picioarele, degetele de la mâini, subraţul. Clipea apăsat şi pleoapele i se striveau una de alta, frunze de la flori.

Tunete

În acea seară, ca în orice altă seară, ea se legăna pe balansoarul din sufragerie şi se uita în gol. Televizorul mergea şi culorile se amestecau în privirea ei formând un curcubeu. În copilăria ei se gândise de atâtea ori cum ar fi să vezi prin obiecte. Observase că dacă te uiţi în gol, parcă poţi pătrunde cu privirea de partea cealaltă a unui obiect, până în miez. El o privea şi respira adânc. În ultimele săptămâni burta ei se făcuse mare de tot, un glob de cristal în care vrăjitoarele citesc viitorul.

Rulau ştirile şi prezentatorul anunţa furtuni la munte şi precipitaţii în zonele de câmpie. Animaţia de la ştiri îl făcea pe prezentator să ajungă dintr-un oraş în altul în doar o secundă, ca prin farmec. Cu blugii lui luaţi din străinătate el se plimba dintr-un oraş în altul păşind sigur. Pământul de sub paşii lui se topea, el mergea prin sate şi câmpii. Ea se legăna dintr-o parte în alta. El o privea. Prezentatorul vorbea şi paşii lui siguri străbăteau lumea. Ea a simţit o zvâcnitură în abdomen. El aţipise şi sforăia uşor. Prezentatorul le dădea sfaturi vestimentare telespectatorilor. Ea a simţit cum pantalonii de pijama se udă, ca în copilărie, pe când nu ştia să facă la oliţă. Sforăitul lui a prins un gol de aer. Ştirile s-au terminat. Ea s-a uitat la pantalonii ei de pijama uzi şi a văzut toată camera înotând în lichid amniotic, cu tot cu cărţi, bibelouri, totul, un mare ocean de lichid amniotic. Urechile i s-au înroşit şi a auzit un sunet de gheruţe de pisică, pisica pe care demult, tare demult, o băgaseră în lighean. I s-a făcut frică, tare frică. A ascultat sunetele maşinilor de pe şosea, câteva claxoane slabe de pe strada de lângă şi cu vocea stinsă a zis: "Iubitule, cred că trebuie să mergem la spital."

El visa la căţelul lui din copilărie şi la seara aceea dinainte de armată, când colegul lui Mişu îl luase la petrecere cu nişte fete frumoase din oraş. Veniseră cu o sticlă de votcă şi, târziu în noapte, el o sărutase cu limba pe o fată care păruse întotdeauna distantă faţă de el. Tot drumul spre armată se gândise la buzele ei şi se linsese pe buze ca să o guste. Ca un gust dulce pe limbă i-a apărut în minte vocea ei: "Iubitule, cred că trebuie să mergem la spital." A deschis pleoapele şi a văzut-o cu burta ei mare şi fragilă, ca un glob de sticlă. "Ce spui, fetiţa mea?", pleoapele i s-au închis. I-a apărut în minte operaţia de polipi, nişte sânge pe gresie şi mama lui care îl mângâia pe păr. "Mi s-a rupt apa!" Staţiunea de la mare şi mama lui în costum de baie în dungi. Pe atunci era frumoasă şi mândră. De fiecare dată când tatăl lui se purta urât cu ea, ea se uita de sus la el şi îi întorcea spatele. Când gătea supărată supă cu găluşti era o regină. "Da, iubito!" Linişte, prima senzaţie de răcoare, atunci când a intrat în debaraua care de obicei era închisă, o liană i-a prins piciorul când înota în gârla de lângă oraş, era să se înece, tatăl lui l-a salvat, un pumn în gură de la colegul lui de clasă, frică. "Te rog, du-mă la spital!" Inima pompând, ochii ei, burta mare, fetiţa mea naşte. "Acum, prinţeso!".

A îmbrăcat-o într-o pufoaică roşie şi i-a pus două perechi de şosete în picioare. Într-un rucsac rupt, i-a pus pijamaua şi periuţa de dinţi, fără pastă. În timp ce îi făcea bagajul degetele îi tremurau, dinţii i se încleştau. Liftul hurducăia şi, deşi era necredincios, s-a rugat la Dumnezeu să nu se blocheze. În lift, s-a uitat la buzele ei şi şi-a pus limba pe buze. Ea se uita în lumina chioară şi se gândea la toate florile pe care le văzuse în grădina cu flori. "Să nu îţi fie frică, fetiţa mea, am eu grijă de tine."

Uşa blocului s-a deschis cu un scârţâit, vântul le-a intrat în oase. El a ţinut-o de mână când cobora scările greu. Asfaltul era îngheţat şi în depărtare s-a auzit un tunet puternic. Amândoi au tresărit, ea i-a strâns mâna. I-a deschis uşa de la maşina veche şi ea a gemut când s-a aşezat pe scaunul din faţă, o lamă de cuţit i-a trecut pe genunchii moi. Motorul a pornit greu, el s-a rugat să nu fi îngheţat tot. Tot drumul spre spital ea a respirat sacadat, lacrimile i s-au prelins pe obraji, le-a prins cu limba.

La spital asistentele au pus-o pe targă şi i-au zis să respire uşor. Pielea tărgii i s-a lipit de ceafa transpirată. El încerca să nu se uite la ceilalţi bolnavi. Simţea că dacă se va uita prea mult la câte unul, copilul va ieşi cu cine ştie ce boală. Fie va avea cancer, sau va fi autist, sau nu va avea picioare sau câte şi mai câte. "Oare o să îl pot iubi aşa cum iubesc părinţii?" Fiind singur la părinţi învăţase să fie egoist. Jucăriile lui, plapuma lui, mama lui. Făcuse castele din scaunele din sufragerie şi se jucase ani de-a rândul singur în ele. Construise fortăreţe singur, îşi imaginase poveşti de iubire cu o fetiţă blondă dintr-un film alb-negru. "Oare o fi bătrână acum?". Doctoriţa a ieşit leneşă pe holuri, târându-şi picioarele în papucii de cauciuc. Pe gresia spitalului făceau scârţâituri lungi, totul mirosea a spirt şi a transpiraţie. "E bine! Puteţi merge să vă culcaţi! Până mâine dimineaţă nu naşte!". Farurile maşinii au pâlpâit spre drumul către casă. S-a uitat la luminile aprinse ale apartamentelor din blocul de vis-à-vis şi s-a întrebat dacă au copii. A deschis o bere şi a fumat o ţigară la geam. Frigul i-a intrat în pleoape şi în pomeţi.

Ninsoare

Pleoapele i s-au înnodat şi căldura pledului i-a cuprins tălpile groase. A plescăit de trei ori şi corpul lui s-a ridicat în aer ca luat de un vânt straniu. Zgomotul câinilor vagabonzi a devenit un ecou dintr-o peşteră enormă.

O lovitură în zid şi stalagmitele s-au prăbuşit. O sonerie. Melci fără cochilii pe capacul de canal pe care îl ridicase când avea cinci ani. O sonerie. Aleargă pe stradă după o minge şi un camion îi zdrobeşte oasele. O sonerie.

În vis vede păsări care se hrănesc cu cadavrul unui câine şi el copil uitându-se în stomacul animalului. Se uită la oasele lui şi pielea i se face de găină. Vede oscioare mici şi cartilagii care se înnoadă într-o mânuţă. O sonerie. Vede fulgere care cuprind tot cartierul într-o lumină electrică şi aude scârţâituri de uşi. Singurul sunet care va mai exista de acum înainte va fi un scârţâit de uşă, sau o sonerie. Îl vede pe piticul din orăşelul în care copilărise de care toţi copiii se fereau. Se spunea pe atunci că piticii sunt oamenii dracului. Îl vede pe colegul lui care l-a strigat pe stradă în noaptea dinainte de armată. Au băut două sticle de votcă şi şi-au zis că nu e aşa de rea armata. Vede vagoanele mari de tren lângă care dădea la lopată în armată şi sarmalele aduse pachet de la maică-sa. Vede pene de papagal, singurul animal pe care şi l-au luat împreună când s-au mutat în apartament. A evadat din colivie şi a murit cu capul blocat între frigider şi gresia de la bucătărie. Dacă o să moară şi el, dacă o să moară şi el. Un sunet de sonerie. Un sunet de sonerie.

Telefonul a sunat şi el s-a trezit cu tâmplele transpirate. Cu mâinile mari şi-a dat jos pledul şi, orbecăind prin întuneric s-a lovit cu tibia de tăblia patului. Avea un gol în stomac şi îi venea să vomite. Gustul berii era încă pe cerul gurii şi saliva i se adunase în colţurile buzelor. Cu mâinile mari, tremurânde, a apucat telefonul. "Alo" Nu ştia nici ce ora era, nici dacă era dimineaţă sau seară, nici dacă există timp sau nu. "Domnul Bălan?" În copilărie, sâmbăta, mergea cu tatăl său de mână prin centrul oraşului şi toată lumea îi spunea tatălui său "Domnul Bălan, să vă trăiască băiatul." "Domnul Bălan, mă auziţi? Da, vă aud. Aveţi un băieţel. Puteţi să veniţi să îl vedeţi. Doamna e bine..." Vorbele s-au amestecat într-un ritm sacadat, ceafa i s-a încordat şi atunci când s-a ridicat brusc din pat l-a luat ameţeala. S-a uitat la ceas, era 4:00. A ieşit pe balcon şi a luat o gură mare de aer rece, s-a uitat în jos, la strada mică. Câinii vagabonzi nu mai lătrau şi era linişte, aşa de linişte.

Imaginile s-au succedat în ochii lui ca într-un film de beţie. Lumina a devenit mai puternică decât de obicei. Şi-a luat un hanorac peste o geacă de fâş şi a ieşit din casă. În maşină, s-a întrebat dacă a închis uşa. Pe drum nu prea erau maşini, dar când din direcţia opusă a văzut venind două faruri mari de camion, s-a gândit cum ar fi să moară, s-o lase pe ea să crească singură copilul şi s-a înfiorat. Când a ajuns în parcare i-au apărut în minte sânii ei ca două planete enorme în mâinile lui mari.

A parcat şi aerul rece l-a lovit în faţă. Dar nu era numai aer rece, era aer rece şi încă ceva. S-a uitat la cerul înnorat. Ningea. Fulgi mari de zăpadă au acoperit parcarea şi asfaltul gri s-a acoperit cu un strat subţire de zăpadă. "Am un băiat" Din nori a început să răsune muzică de discotecă, şi el a dansat în parcare urlând şi chiuind, uitându-se la fulgii de zăpadă. Cu mâinile mari a făcut cercuri şi a desenat forma norilor, închizând şi deschizând ochii frenetic. Gustul berii îi înţepa limba şi zilele s-au transformat într-o râmă gigantică roz de jeleu transparent dulce.

Pe atunci ajunsesem nas mic şi piele roşiatică, un smoc de păr, urlet răguşit. Ea mă ţinea la sânii ei ca două planete şi eu mă simţeam liber în despicătura dintre ele. Ea se uita la mine obosită, la burtica ei, la picioarele care îi ieşeau din plapumă. Pe atunci eram cartilaj mic, ca de pasăre, buric însângerat şi carne moale. El a intrat pe uşa de salon şi m-a privit. Eram încă roşu, transpirat. "Doamne, ce copil urât!" S-a uitat în ochii ei şi a râs. "Doamne, ce copil urât!". Ea m-a sărutat pe frunte şi toată camera a devenit puf moale, ea m-a sărutat ca şi cum m-aş fi sărutat singur. El mi-a pus mâna grea pe frunte şi când m-a pupat, m-a înţepat cu barba pe creştetul capului. "Parcă e un spiriduş malefic!" Ea şi-a trecut mâna prin părul lui, o lacrimă i-a picat din colţul ochiului şi a prins-o cu limba. "Lasă că creşte şi poate se face mai frumos!" Mâna lui pe capul meu, urechile mele între sânii ei, buzele lui pe fruntea ei, buzele ei pe fruntea mea, ningea, ningea.