Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe când ele plângeau (IV)


Vlad Bălan

14.09.2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Citeşte episodul I aici.
Citeşte episodul II aici.
Citeşte episodul III aici.

IV

Jeana curva

În fiecare dimineaţă auzea o muscă bâzâind. Mai întâi suna a şoaptă dulce, apoi se transforma într-un zgomot metalizat ca un zăngănit de chei, mai apoi într-un stol de păsări şi abia când bâzâitul căpăta un ritm constant, de frunze rupte, se trezea. Deschidea ochii care se inundau cu lumina dimineţii. În zilele în care era înnorat stătea minute bune cu ochii la tavan. Vedea crăpăturile şi zugrăveala scorojită. Îşi imagina că avea din nou paişpe ani şi că era îndrăgostită de un băiat mai mare căruia trebuia să îi spună nenea. Îşi imagina că avea sânii mici şi pielea albă, părul blond şi toată camera se umplea de lumină. Vedea ceasul de mână de pe perete şi îşi imagina că e prizoniera unui uriaş care a furat timpul. Auzea musca şi atunci, doar atunci, plângea.

O dureau toate. Spatele atunci când se apleca. Picioarele care aveau bătături de la papucii neschimbaţi. Umărul stâng atunci când ploua. Respira greu şi avea o veşnică tuse care ieşea din pieptul ei cu un muget. În fiecare dimineaţă îşi făcea o cruce şi se ducea să muncească în grădină. Muncea acolo zi de zi de zi de zi. Târa furtunul din cauciuc negru, murdar de pământ printre rândurile de roşii, Scotea legumele din pământ cu atâta uşurinţă de parcă tot pământul ar fi fost o gelatină. Când era mic, Nelu o întrebase dacă pe cealaltă parte a pământului existau alţi oameni care aveau munţi de legume şi dacă ea le fura de fapt mâncarea. Uneori se gândea la asta când băga mâna în pământ.

Grădina fusese lumea ei de când se născuse. Mai departe de orăşelul aflat la câţiva kilometri de satul în care locuia nu fusese niciodată. Uneori, rar, când se uita la ştiri vedea oraşe mari cu blocuri enorme. Întotdeauna simţise că nu acolo era locul ei. Viaţa adevărată fusese dată oamenilor mari de la oraş, nu ei.

În anumite zile, în timp ce muncea, pe piciorul ei bătrân se urca un vierme. O gâdila pe vene, pe muşchiul slăbit, şi atunci, doar atunci, simţea că poate ar fi putut să fie cineva, altcineva, oricine altcineva. Gâtul i se încorda, ochii se strângeau, şi buzele parcă nu o mai usturau. Se uita la soare, drept în el. Îşi făcea o cruce mare, lăsa capul în jos şi trebăluia mai departe.

Nelu se născuse vara. Era caniculă şi în noaptea aia ea transpirase un butoi de apă. Se născuse târziu, o lună prea târziu. Urlase patru ore şi copilul sfâşiase tot din ea. La final nu o mai auzea nici pe moaşa care urla la ea, nici pe mamă-sa care pe vremea aia încă mai trăia şi îi chinuia zilele, nici muştele care bâzâiau. Urechile îi fuseseră parcă acoperite cu un capac şi nu auzea decât un muget slab de vacă. Îi puseseră copilul încă murdar de sânge în braţe dar ea nu se mişcase. Rămase cu privirea în gol, la tavanul crăpat. Simţea pe tâţa dreaptă mica bătaie a inimii, pe gâtul ei se prelingeau balele bebeluşului. Mama ei o mângâia pentru prima oară în ani buni pe cap. Ea rămase cu privirea în gol cu gândul la el.

El nu era nici cel mai frumos, nici cel mai puternic. O oprise într-o zi la începutul iernii pe câmp. Îi spusese că e cea mai frumoasă din sat şi că guriţa ei pare dulce. O prinsese de talie şi îşi înfipsese şoldurile în ea. Îi muşcase buzele şi îi rupsese cămaşa. O rugase frumos, dulce. O privise cu patimă şi o avusese. Era frig şi pielea i se încreţise. Sângele curgea încet, pe picior, ca o limbă de pisică. Peste trei zile el a plecat din sat. În fiecare zi până a plecat a avut-o. Îi strângea carnea şi îi zicea "fetiţa mea frumoasă". A plecat. Asta a fost tot.

Când a făcut burta mare şi a început să îşi verse maţele maică-sa a făcut-o curvă şi de atunci din curvă n-a mai scos-o până a murit, trei ani mai târziu. Lumea a vorbit de ea, în batjocură, timp de mult timp. Uneori, când mergea la câte o vecină să ia lapte copiii strigau după ea "curva". Se ţineau după ea şi aruncau cu nisip pe spatele ei, în păr. Alte dăţi aruncau cu pietricele în ea. Într-o zi un grup de copii lovit-o cu o piatră în tâmplă, "ia de-aici, curvo". A auzit un zgomot înăbuşit, ca un muget de vacă şi capul i-a zvâcnit surd. A stat pe bancă respirând greu, copiii au luat-o la fugă. A luat piatra, a dat cu ea cât de tare a putut şi piatra s-a rupt în două. Înăuntrul ei a văzut sclipici. Atunci, doar atunci, a plâns.

Nelu beţivul

Nelu fusese sălbatic încă de mic. Urla cât îl ţineau plămânii şi înjura. Se agăţa de căruţele care treceau pe uliţă, se bătea cu ceilalţi copii. Avea sânge rău în el. Când Jeana îi dădea o palmă zdravănă el se uita la ea zâmbind. Într-o zi, l-a lovit cu catarama de la curea în tâmplă şi Nelu a leşinat. Speriată, l-a luat în braţe şoptind: "Iart-o pe mama că n-a vrut, n-a vrut mama." Nelu a făcut ochii mari, ea l-a sărutat pe gură şi i-a acoperit faţa cu părul. S-a uitat la faţa lui udă de lacrimile ei şi i s-a părut că e frumos, incredibil de frumos. Când avea treisprezece ani, Nelu a prins-o de mâna cu care voia să îi dea o palmă şi i-a şoptit: "Dacă mai dai în mine te omor, curvă". Nu l-a mai lovit.

La douăzeci de ani Nelu s-a luat cu Maria, despre care se zicea că e fată bună. S-a mutat cu ea în casa Jeanei, care a urât-o din prima clipă. În unele nopţi de iarnă îi auzea iubindu-se. Arcurile paturilor scârţăiau ca un zăngănit a mii de chei trântite pe timpan. Stătea furioasă în pat şi îşi scrâşnea dinţii. Apoi zgomotul se oprea şi ea putea să le audă şoaptele dulci.

Au făcut două fete, la un an distanţă. Plângeau şi pereţii zăngăneau, apoi au crescut mari şi îşi făceau castele din nisipul de lângă grădină. Uneori, printre legume se jucau de-a prinţesele. Jeana îmbătrânea. Pielea i se zbârcise, sub ochi îi apăruseră nişte pungi roşiatice, umărul drept începuse să o doară. Toată familia începuse să îi zică mamaie. Prin sat începuseră să apară maşini ca în filme, cu vopsea roşie sclipicioasă. Fetele se uitau la ele şi îşi făceau planuri. Voiau să se ascundă în portbagaj şi să plece departe, în lumi cu blocuri mari unde femeile se îmbracă în rochii lungi. Aveau sânge rău în ele.

În fiecare seară Nelu îşi turna câte un pahar de vin şi asculta mişcarea frunzelor. Paharul devenea ca prin magie sticlă. Asculta noaptea orăcăitul broaştelor şi se uita la stele. Peste tot se vorbea despre oraşe mari în care poţi să mergi la muncă să faci bani buni pe care să îi trimiţi acasă. Vecina de la care Jeana lua lapte se mută în Spania cu copiii ei. Se vorbea mai ales despre un orăşel liniştit pe malul mării unde toată lumea priveşte valurile seara.

Într-o noapte, Nelu a urlat prima oară la stele. Era un cer clar, fără urmă de nor. Nelu a privit luna şi stelele şi a văzut că toate îşi râd de el. A luat paharul şi l-a aruncat în sus, înjurând bălos. A scuipat stelele, le-a zis de morţi şi a dat tare radioul ca să acopere liniştea nopţii. Din acea noapte, noapte de noapte, Nelu s-a îmbătat şi a urlat la stele. Cu tâmplele transpirate, pocnea cerul cu lovituri largi, sărea izbindu-se de pământ şi zbiera cu vocea răguşită. Stingea ţigara pe nisipul de lângă grădină cu un scuipat.

Într-o noapte Maria a ieşit să îl liniştească, s-a răstit la el şi i-a zis "beţivul dracului". Nelu s-a uitat la ea cu ochii roşiatici, a tras-o de păr şi a călcat-o în picioare în grădină. Printre rândurile de roşii ea ţipa "Lasă-mă, beţivule!". Apoi, vorbele ei s-au transformat ca prin magie. L-a implorat să nu mai dea, i-a vorbit frumos, dulce, i-a şoptit. Nelu gâfâia şi Maria s-a târât până în dormitor şi s-a trântit în patul care a scârţâit tare. Nelu a rămas gâfâind, inima bătea să-i rupă oasele. S-a uitat la stele şi atunci, doar atunci, a plâns.

Fetele

Într-o dimineaţa de toamnă târzie, fetele şi-au împachetat toate hainele în două plase mari de rapiţă şi au plecat. Nu s-au urcat în portbagaj de maşină scumpă, dar când s-au aşezat pe podeaua microbuzului aglomerat s-au uitat una la alta, s-au luat de mână şi au început să respire apăsat. Maria a urlat la Nelu şi i-a zis că din cauza lui au plecat fetele, că e beţiv şi că o să-şi bea minţile. Nelu n-a zis nimic. Cu faţa buhăită de somn, a încercat să mormăie ceva, apoi s-a prăvălit în nisipul de lângă grădină. Maria a urlat la el multă vreme sughiţând şi icnind "beţivul dracu de beţiv". Apoi nu s-a mai auzit nimic, doar frunzele. Jeana a muşcat dintr-o roşie întreagă şi zeama s-a prelins pe gâtul ridat, limbă de pisică.

Maria a început să primească de la poştaş vederi colorate pe care marea şi cerul se uneau. Se uita la ele şi mâinile îi tremurau, săruta soarele şi se chinuia să citească scrisul mic. Apoi le punea într-un caiet cu un flamingo pe copertă pe care îl ţinea între noptieră şi pat. Uneori, seara, când Nelu urla la cer, îl ştergea de praf şi îşi pocnea dinţii unul de altul. Într-o după-amiază, Maria a primit o scrisoare de fete şi a stat cu ea pe nisipul din grădină. Soarele apunea peste rândurile de roşii şi un stol de păsări a zburat pe deasupra capului ei.

Într-o dimineaţă, Nelu a început să tremure şi să se sufoce. A simţit cum un val de căldură l-a cuprins sub coaste şi parcă o mie de draci au început să danseze pe stomacul lui. Şi-a strâns pleoapele una de alta şi şi-a dat seama că răsăritul soarelui îl bântuie, că razele lui devin mii de insecte care îi furnică pielea. Liniştea dimineţii, sunetul broaştelor, frunzele, toate, toate, au devenit nişte cleşti care îi zdrobeau craniul. Totul făcea un zgomot odios, ritmic, care îi topea creierul. A dat radioul tare şi de atunci nu l-a mai stins. Şi-a turnat un pahar de ţuică şi a început să danseze la răsărit. "Lua-te-ar dracu de beţiv, ai ajuns să bei la prima oră". "Taci, fă!".

Maria a plecat toamna. Şi-a pus tot într-un rucsac verde, uzat, şi a plecat. Nelu dormea pe podeaua din hol. Maria a trecut pe lângă el şi a stins radioul. Pentru prima oară după luni de zile a auzit sunetul curţii. Avea deja părul gri şi nespălat, sânii grei, şi sub buric pielea îmbătrânită făcea trei cute de carne flască. A închis ochii, stomacul i s-a strâns, ochii i s-au umplut de lacrimi, cearcănele de sub ochi s-au strâns într-o stea. O adiere de vânt a luat nişte frunze uscate, le-a ridicat spre cer, apoi le-a izbit de casă şi le-a rupt. A plecat.

Nelu s-a trezit pe lemnul din hol şi a simţit dinainte că ceva se întâmplase. A intrat în camera Mariei şi a văzut dulapurile goale, mirosind a naftalină. A luat pledul de pe pat în braţe. O căruţă a trecut pe drum, copitele cailor au lovit ţărâna. Dracii de dimineaţă s-au zbătut în pieptul lui, liniştea a început să îl zgândăre. Jeana l-a privit din uşă, umărul ei drept pulsa.

Dimineaţa

Zilele trecuseră de atunci, una după alta, stol de păsări. Unele trecuseră cu miros de măr copt, altele cu iritaţii de la papucii uzaţi, altele cu tuse răguşită, altele cu sunet de lăutar pe fundal. Radioul fusese redeschis şi odată la câteva zile pârâia timp de cincisprezece minute. Uneori dădea romanţe, alteori melodii moderne cu sintetizatoare pe fundal şi uneori, doar uneori, o melodie de pian pentru o singură mână.

Într-o dimineaţă Maria şi fetele veniseră şi îl luaseră pe Nelu la ele. Se vorbea despre cum îşi făcuseră o situaţie acolo. Una avea grijă de copiii unei familii de oameni avuţi care aveau trei maşini, alta lucra la un magazin de rochii. Veniseră cu un taxi din orăşelul din apropiere. Purtau blugi strâmţi bleu şi aveau brăţări din plastic colorat la mână. Toţi vecinii se uitaseră la Nelu, care se urcase în maşină împleticindu-se, bolborosind: "Fetele mele, fetele mele!". Maria îl aşteptase în maşină, pe scaunul din faţă. Jeana a rămas în curte şi când maşina a plecat lăsând un nor de praf în urma ei, a dat radioul mai tare.

După câteva luni, Nelu revenise acasă cu microbuzul aglomerat. Uneori după-masa, când soarele apunea peste grădină îşi amintea de fete şi de apusurile de soare de acolo. Se gândea la seara în care văzuse marea şi îi auzise clipocitul valurilor. Stătuse pe nisip câteva minute şi apoi începuse să fredoneze tare şi să danseze. Fetele îi spuseseră să stea liniştit şi să nu le facă de râs. În noaptea aceea, stelele, îşi râseseră de el ca nicicând, prin geamul garsonierei în care dormeau toţi patru. De atunci, noapte de noapte stelele îşi râseseră de el. Uneori erau hohote mici, alteori toate se adunau într-un cor de râsete piţigăiate, grave, înalte. Într-o noapte corul i-a inundat urechile, i-a strivit tâmplele. Nelu a deschis geamul, a lovit stelele, le-a blestemat de morţi şi mame, fetele l-au luat de mâini, Nelu le-a prins de părul vopsit şi le-a dat cap în cap. L-au implorat să se oprească şi el s-a oprit. A doua zi l-au trimis acasă.

În fiecare dimineaţă ea se trezea cu un sunet de muscă bâzâind. Mergea prin grădină printre rândurile de legume şi, uneori, se gândea la lumea de pe cealaltă parte a pământului în care oamenii au munţi de mâncare. Trecea pe lângă Nelu, care dormea pe nisipul de lângă grădină şi îşi zicea că aşa fusese de mic, sălbăticit. În unele zile, după-masa, când se uitau amândoi la ştiri, vedeau oraşe mari cu oameni frumos îmbrăcaţi. Dimineaţa, devreme, la răsărit, când Nelu înceta să bodogăne stelele şi adormea, radioul care mergea de atâţia ani, cânta o melodie de pian pentru o singură mână şi Jeana, curva bătrână, se gândea la el. Atunci, doar atunci, plângea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ceasornicarul, Diana Cuzic (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Recesiune, Crenguța Sandu (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Diateza pasivă / Uşa, Mihaela Scânteie (2.6/5 - 5 voturi)
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (II), Alexandru Stănescu
Sageata Basmul fiinţei, Noica - tatăl şi fiul (I), Alexandru Stănescu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer