Un an în care am încercat să fiu mai permisivă cu mine însămi şi să tratez cu relaxare, uneori şi cu umor, felul în care mă raportez la meseria de actor.
Am căutat să zâmbesc în sinea mea tot mai mult.
Mi-am dat timp şi voie să procesez anumite lucruri.
Am mers kilometri pe jos, sau cu bicicleta, în plimbări lungi, am citit, şi-am văzut foarte multe filme.
L-am căutat pe Dumnezeu aproape în tot ceea ce am făcut şi în ceea ce am gândit şi m-am străduit să găsesc cât mai multă pace şi armonie în jur.
Surpriza a fost atunci când cineva mi-a spus "pa" pentru totdeauna, iar eu nu am ştiut că trebuie să reflectez cu adevărat la un real "adio!" De fapt niciunul dintre noi nu a ştiut.
M-am întrebat cât de absurd se pot întâmpla lucrurile în jurul nostru uneori şi cât de absurdă, la sfârşit de tot, este viaţa pe care o trăim.
M-am gândit la tatăl meu lângă care am crescut o mare parte din viaţă, la mine, la ceilalţi, la oraşul în care trăiesc, la societatea din care fac parte, la cum mi-am imaginat eu fericirea până acum.
M-am gândit, uneori, chiar la Buddha, apoi am revenit mereu la Dumnezeu. N-am găsit răspunsuri clare, cum era de aşteptat, dar am descoperit o apropiere mai mare de mine însămi, de propriul meu univers interior, cred eu, în relaţie cu divinitatea.
"Să privesc şi partea bună a lucrurilor" mi-am repetat de foarte multe ori de-a lungul acestui an.
Unul dintre foştii mei profesori de actorie mi-a spus odată că tot ceea ce trăim este o binecuvântare indiferent de genul de experienţe pe care le avem.
Nimic din ceea ce vine către noi nu vine fără un scop.
N-a fost un an simplu, dar m-am bucurat de cele mai multe ori de orice experienţă trăită ca de un real progres.
Ca orice alt actor, am nemulţumirile mele, dar în ciuda unor inconveniente am tratat totul în jur ca atare, m-am adaptat şi am încercat să înţeleg ce era mai important, din orice experienţă profesională sau, uneori, să las lucrurile aşa şi să pun cât mai puţine întrebări.
De-a lungul acestui an am mai realizat şi că acele momente mai puţin active din viaţa unui actor vin la pachet cu lipsa de inspiraţie.
Nu e simplu în această meserie, într-adevăr, dar din punctul meu de vedere e esenţial ca unui actor să nu-i lipsească simţul umorului, să fie inspirat în permanenţă, iar asta înseamnă mult studiu şi lucru cu sine însuşi.
Dintre filmele văzute nu aş avea cum să nu menţionez Cadoul de Crăciun, scurtmetrajul lui Bogdan Mureşanu care poate ajunge la Oscar, o poveste care m-a emoţionat, în care m-am regăsit copil fiind, care mi-a stârnit râsul şi mi-a întărit convingerea că filmul românesc poate străbate mapamondul şi se poate bucura de o adevărată recunoaştere.
O carte care mi-a atras atenţia în mod special în 2019 este cartea de psihologie Reinventing Your Life ai căror autori sunt Jeffrey E. Young şi Jenet S. Klosko.
O trupă care mi-a atras atenţia în 2019, deşi am ascultat cantităţi uriaşe de muzică e Nothing but Thieves despre care nu auzisem până de curând.
Simt mult entuziasm de fiecare dată când rezonez cu oamenii cu care lucrez.
Mă bucur tare de orice experienţă reuşită.
Pentru mine este esenţial să ştiu că sunt într-o direcţie bună, dorită şi de alţii, că pot să-i mulţumesc şi pe alţii prin munca mea şi că la sfârşit de tot reuşim să ne bucurăm împreună de un rezultat comun.
E un schimb de energii unic pe care l-am resimţit, în special, pe platoul de filmare al filmului Damyr, filmări care s-au încheiat la sfârşitul lui 2019.
Am filmat în limba engleză şi pentru prima dată am lucrat cu un coach pentru a îmbunătăţi accentul american.
A fost o plăcere toată experienţa de lucru pentru acest film.
O altă bucurie a fost atunci când am primit răspunsul la o probă pentru un spectacol de teatru. Voi face parte dintr-un spectacol cu nişte actori cu care mi-am dorit să lucrez, spectacol ale căror repetiţii nu le-am început încă. Dar până atunci mă puteţi vedea începând din ianuarie 2020 în spectacolul Şi din zece n-a mai rămas niciunul în regia lui Ricard Reguant la Teatrul Avangardia. Din martie 2020, dacă nu aţi văzut 153 secunde în regia Ioanei Păun, vă invit să îl vedeţi.
Şi ca să concluzionez, plimbările au fost cu succes, gândurile parcă n-au venit fără rost, probele în cea mai mare parte au fost luate şi mi s-au făcut o mulţime de fotografii noi.
Puteţi vedea mai jos câteva dintre cele mai recente fotografii făcute de Doinel Ungureanu. A fost cea mai rapidă şedinţă foto la care am participat vreodată în calitate de actriţă.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 20 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)