În oficiu, cu o sticlă de bere, din care-şi toarnă din când în când într-un pahar. Adus de spate. Privind în gol.
La prima oră cumpărături din piaţă, apoi în restul dimineţii pacienţi acasă, uneori şi după-amiază, sau fiert serul, dar fără mers la spital. Ceva lipseşte. Devastat de pensionare. Fost intern al lui Danielopolu. Rar, când mai trece Dănuţ prin Bucureşti, îşi exersează latina cu alt doctor ca el. Rauber-Kopsch şi Testut nedeschise de ani, fiindcă Tata nu se dă în vânt după anatomie. Pe mine nu mă convinge să-i răspund în engleză, învăţ limba pasiv, ascultându-l. Nu mă convinge nici să folosesc dicţionarul, el mereu cu Larousse-ul mic deschis, mai rar cu cel mare. Cunoscuţii "O să faci şi tu medicina, ca bunicul şi tatăl tău?" "Nu." Memorii peste memorii către Ministerul Sănătăţii cu Olivetti-ul lui. "Publicăm lucrarea, doctore, dar o semnez eu primul" colegul lui, ministrul. Tataia se ridică, strânge dosarul, şi pleacă fără la revedere domnule coleg. Apoi doar memorii fără răspuns. Mereu bandă nouă la Olivetti, şi cea mai bună hârtie de indigo. Nici un folos însă. Nici "Trăiască solidaritatea cu URSS" nici "Trăiască Republica Populară Romînă" nu ajută la nimic. Carnetul de partid nesemnat, şi refuzul de a accepta să fie el ministru când i se oferă, ele da, contează. Nu va reuşi să-şi breveteze tratamentul. "Fiul meu va continua după mine", le spune el pacienţilor care vin acasă. Dar a doua zi după ce moare, în faţa casei miliţianul în civil "Doctorul a murit". "Dar ne-a spus că după el fiul lui", spun pacienţii. Miliţianul "Daţi-i drumul de-aici dacă nu vreţi s-o încurcaţi". Pacienţii tot mai rari, miliţianul de acum nu în poartă, ci vizavi. Vigilent, chiar dacă cu ziarul în faţă. De-a-ndoaselea. Tata pricepe, şi renunţă. Ce-a avut voie Tataia, nu are el.
Dacă vede că nu primeşte răspuns, Tataia nu mai scrie memorii. Doar poezii. Ştiinţă în versuri "Epopeea sănătăţii". Cu toţi musafirii în jurul mesei, bate uşor cu cuţitul în paharul de cristal. Se ridică, îşi drege glasul. Se face linişte. Începe să recite. Două-trei strofe până când Mamaia cu voce tare "Cine mai vrea un pahar?" ridicând carafa către musafiri. Tataia tace. Musafirii din nou conversaţie. Tataia se aşază fără să mai termine.
A doua zi, după-amiază, în oficiu, cu o bere. Adus de spate, privind în gol.
(Bucureşti, ianuarie 2020)
0 comentarii
Arhiva rubricii
Un demonTrobriandO după-amiază griAltfelSixty-FourToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
MiscellaneaBungee JumpingInvoluntar, tandemPovești la ibricEditorialul de luni dimineaţăCafe del SolDiversiuni şi aluviuniMicile istoriiScrisorile GeteiInsolita de marţiÎntîlniri - De dragosteCuvinte pentru înecaţiRomânia, draga de ea!Jobenul cu iepuraşiŞoseta cântăreţului de bluesinter_ziseBiciclete în BeijingIstorii inventateCompletAbilDrumul spre OzUn pic - alte întîmplări adevăratePoveştile fetei nesăbuiteCum să...InCompletAbil fantasticCeaiul de joi dimineaţăFractalul EpicZen şi arta întreţinerii motocicleteiPovestiri minimalistePUNCT...S-a întâmplat într-o joiPraful de pe tobă8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to menBlues LettersCasa cu pereţi de vântBestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)Ora de libertateautoficţiuniViaţa domnului LăzărescuÎntâmplări despre niciodatăJurnal de maimuţeCântece simple49Visăreasa-n colţul bloculuiTotul pe albPentru cine bat străzileAutorulÎnaltă ordine de ideiSticla cu cernealăVieţile altoraColecția de oreSUPER poveştiderapajeJoaca cucuvinteleBalansPublicitate