Am călătorit şi am jucat, două dintre lucrurile mele preferate, şi de cele mai multe ori s-au îmbinat, deci am fost dublu norocoasă. În ţară m-am plimbat în lung şi-n lat cu BabyBlues, o producţie Cultură'n Şură despre cum e să fii mamă în România, care aduce în discuţie subiectul depresiei postnatale. Ne-am distrat enorm la repetiţii în ciuda subiectului sensibil sau poate tocmai pentru că umorul te ajută să vorbeşti mai relaxat pe teme serioase şi am avut sentimentul reconfortant că aparţin unei echipe în care sunt liberă să propun şi să greşesc. Sper ca asta să nu fie singura colaborare. Admir mult echipa proiectului pentru perseverenţă, pentru cum jonglează între repetiţii, spectacole, trimis comunicate de presă, scris aplicaţii şi şofat. Cam în aceeaşi situaţie se află majoritatea trupelor / spaţiilor independente şi ar fi sublim ca pe viitor să le fie viaţa mai uşoară.
Luna iulie 2019 mi-am petrecut-o lucrând la mare pentru proiectul Dans Imaginarium, iniţiat de Cosmin Manolescu. Am locuit zece zile într-o casă pe faleză la Corbu, apoi ne-am mutat în 2 Mai, satul în care mi-am petrecut toate vacanţele de vară dintre clasa întâi şi primul an de facultate. A fost emoţionant să mă întorc într-un loc familiar în care aproape totul e schimbat: strada principală e de nerecunoscut, curtea în care am dansat pe la începutul anilor '90 e împânzită de buruieni, plaja imensă de când eram mică e acum doar o fâşie. Dar cel mai emoţionant a fost sentimentul de comuniune pe care mi l-a dat ştergerea graniţei dintre performer şi privitor. Unul fără celălalt nu are oricum nici un sens, important e doar întregul: într-o seară de vară noi dansăm pe nisip, unii beau un pahar de vin, alţii fac fotografii, sunt copii care aleargă de colo-colo, cineva a făcut un foc de tabără, de sus de pe uliţă şoferul unei dube urlă că nu pricepe de ce s-a adunat lume ca la urs, soarele a apus şi noi am continuat până când nu ne mai privea aproape nimeni.
În toamnă am fost plecată într-un turneu organizat de Liana Ceterchi (cu spectacolul dumneaei, Regina Maria, regina tuturor românilor) pentru comunităţile de români de pe coasta de Est a Statelor Unite. Ne-am bucurat de ospitalitatea unei lumi suspendate între două continente, parţial integrate, parţial ţinând cu dinţii de tradiţii, ducând dorul de ţară dar nu tocmai dornice să se întoarcă. Am fost recunoscătoare că am avut ocazia să joc Clara şi timpul liber, one-woman show-ul meu despre cât de ocupaţi sunt puştii din ziua de azi cu tot felul de activităţi extra-curriculare, mai ales că tema se potriveşte mănuşă într-o societate în care copiilor a ajuns să le fie prescris mai mult timp pentru joacă. Per total, a fost o aventură întreagă, o călătorie într-un peisaj spectaculos (culorile frunzişului îţi taie respiraţia în octombrie) într-o ţară în care am simţit cel mai puternic clivajul între lux şi sărăcie lucie, în care cel mai înspăimântător decor de Halloween mi s-a părut steguleţul cu "2020 - Trump, keep America great" , dar am fost şi surprinsă de căldura nedisimulată a oamenilor pe care i-am întâlnit.
Pentru nimic din toate astea nu aveam nici un plan în ianuarie 2019. Visez la ziua în care să îmi pot face planuri, până atunci e din nou ianuarie...
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)