Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O Europă în care putem crede


traducere de Augustin Ioan

14.01.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A murit Sir Roger Scruton, filosof conservator britanic. Indiferent ce credem despre el din punct de vedere politic, a fost o minte clară, dedicată valorilor clasice. Întâmplarea face să îl fi cunoscut, iar apoi să fi tradus în română Declaraţia de la Paris a conservatorilor europeni, text despre care mi s-a spus că îi este dator în proporţie semnificativă (şi) regretatului filosof. Ca un omagiu postum, iată textul:

O Europă în care putem crede

1. Europa ne aparţine şi noi aparţinem Europei. Aceste pământuri sunt casa noastră. Nu avem alta. Motivele pentru care Europa ne e dragă exced abilitatea noastră de a ne explica sau justifica loialitatea. Este o chestiune de istorii împărtăşite, speranţe şi iubiri. E o chestiune de obişnuinţe, momente de patos şi de durere. Este o chestiune de experienţe de reconciliere care ne inspiră şi de promisiunea unui viitor împărtăşit. Peisaje şi evenimente oarecare sunt încărcate cu semnificaţii speciale pentru noi, nu şi pentru alţii. Acasă e un loc unde lucrurile sunt familiare şi unde suntem (re)cunoscuţi, oricât ne vom fi îndepărtat de ea în trecut. Aceasta e Europa adevărată, civilizaţia noastră preţioasă şi de neînlocuit.

Europa este casa noastră.

2. Europa, cu toată bogăţia şi măreţia sa, este ameninţată de o falsă înţelegere de sine. Această falsă Europă se auto-reprezintă drept o împlinire a civilizaţiei, dar, în realitate, casa ne va fi confiscată. Falsa Europă apelează la exagerări şi distorsiuni ale virtuţilor autentice ale Europei, în vreme ce rămâne oarbă la propriile vicii. Mulţumită de sine, caricaturizându-ne partizan istoria, această falsă Europă este pornită fără preget împotriva trecutului. Cei ce o propun sunt orfani prin propria opţiune; ei presupun că a fi orfan - că a fi lipsit de (a)casă - e o reuşită nobilă. În acest fel, falsa Europă se laudă pe sine ca fiind apogeul unei comunităţi universale, dar care nu e nici universală şi nici comunitate.

O falsă Europă ne ameninţă.

3. Propunătorii falsei Europe sunt vrăjiţi de superstiţia progresului inevitabil. Ei presupun că istoria e de partea lor; această credinţă îi face aroganţi şi dispreţuitori, incapabili să înţeleagă defectele lumii post-naţionale şi post-culturale pe care o edifică. Mai mult, ei ignoră adevăratele surse ale decenţei umane pe care, ca şi noi, pretind că o îndrăgesc. Dar ei ignoră, ba chiar repudiază, rădăcinile creştine ale Europei. În acelaşi timp, sunt foarte atenţi să nu jignească musulmanii, despre care presupun că vor adopta cu voioşie perspectiva lor seculară şi multiculturală. Scufundată în ignoranţă şi superstiţie, orbită de viziuni vane şi auto-satisfăcătoare asupra unui viitor utopic, falsa Europă blochează din reflex orice dizidenţă. Această, desigur, se face în numele libertăţii şi al toleranţei.

Falsa Europă este utopică şi tiranică.

4. Ne apropiem de o fundătură. Cea mai mare ameninţare la adresa viitorului Europei nu este nici aventurismul rusesc, nici imigraţia musulmană. Adevărata Europă este supusă riscului din pricina strânsorii sufocante pe care falsa Europă o exercită asupra imaginaţiei noastre. Naţiunile noastre şi cultura împărtăşită sunt înlocuite de iluziile asupra a ceea ce Europa este şi ar trebui să fie. Promitem să rezistăm acestei ameninţări la adresa viitorului nostru. Vom apăra, susţine şi promova Europa reală, o Europă căreia toţi îi aparţinem cu adevărat.

Trebuie să apărăm Europa reală.

+++

5. Adevărata Europă aşteaptă şi încurajează participarea activă la proiectul comun de viaţă politică şi culturală. Idealul european este unul de solidaritate, bazat pe acceptarea unui corpus de legi care se aplică tuturor, dar este limitat în scopuri. Acest acord nu a avut mereu forma democraţiei reprezentative. Dar tradiţia noastră de loialitate civică reflectă o acceptare fundamentală a tradiţiilor noastre politice şi culturale, oricare va fi fost forma acestora. În trecut, europenii au luptat spre a face sistemele noastre politice mai deschise participării populare şi suntem mândri, pe bună dreptate, de această istorie. Chiar pe când făceau asta, uneori prin rebeliune deschisă, europenii afirmau fierbinte că, în ciuda injustiţiilor şi a eşecurilor, tradiţiile popoarelor de pe continent sunt ale noastre. Această permanentă preocupare face din Europa un loc în care se caută din ce în ce mai multă dreptate. Acest spirit de progres este născut din dragoste şi loialitate pentru patriile noastre.

Solidaritatea şi loialitatea civică încurajează participarea activă.

6. Spiritul european de unitate ne îngăduie să avem încredere unii în ceilalţi în piaţa publică, chiar dacă suntem străini. Parcurile publice, pieţele centrale şi amplele bulevarde ale târgurilor şi oraşelor europene exprimă acest spirit politic: împărtăşim o viaţă comună şi res publica. Asumăm datoria noastră de a ne lua responsabilitatea pentru viitorul societăţilor noastre. Nu suntem subiecţi pasivi sub dominaţia unor puteri despotice, fie ele sacre sau seculare. Şi nu ne îngenunchem dinaintea forţelor implacabile ale istoriei. A fi european înseamnă a fi activ în politică şi în istorie. Noi suntem autorii destinului nostru comun.

Noi nu suntem subiecţi pasivi.

7. Adevărata Europă este o comunitate de naţiuni. Avem propriile noastre limbi, tradiţii şi frontiere. Şi, totuşi, ne-am recunoscut întotdeauna înrudirea, chiar când ne-am înfruntat sau am purtat război. Această unitate în diversitate ne pare naturală. Dar este remarcabilă şi ne este preţioasă, pentru că nu este, de fapt, nici naturală şi nici inevitabilă. Cea mai comună formă politică de unitate în diversitate este imperiul, pe care regii războinici ai Europei au încercat timp de secole să îl recreeze după prăbuşirea Imperiului Roman. Silueta modelului imperial a supravieţuit, dar statul-naţiune a prevalat, fiind forma politică prin care sunt coprezente poporul şi statalitatea.

Statul-naţiune este emblema Europei.

8. O comunitate naţională se mândreşte cu faptul că se guvernează în felul propriu, adeseori lăudându-se cu mari realizări în arte şi ştiinţe; uneori intră în competiţie cu alte naţiuni, ba chiar pe câmpul de luptă. Asta a rănit Europa, uneori grav, dar nu a compromis niciodată unitatea noastră culturală. Dimpotrivă: cu cât statele-naţiune ale Europei au devenit mai aşezate şi mai distincte, a devenit mai puternică identitatea europeană comună. Din războaiele mondiale, cu teribilele lor vărsări de sânge, din prima jumătate a secolului al douăzecilea, am ieşit cu o şi mai puternică dorinţă de a onora patrimoniul nostru comun. Asta dă seama despre profunzimea şi puterea Europei ca fiind o civilizaţie cosmopolită, în adevăratul sens al cuvântului. Noi nu căutăm unitatea impusă cu forţa, a unui imperiu. În locul acesteia, cosmopolitismul european recunoaşte că dragostea de patrie şi loialitatea civică se deschid către o lume mai amplă.

Nu sprijinim o unitate impusă cu forţa.

9. Adevărata Europă a fost marcată de creştinism. Imperiul spiritual universal al bisericii a adus unitate culturală Europei, dar fără un imperiu politic. Asta a îngăduit loialităţilor civice particulare să înflorească într-o cultură europeană împărtăşită. Autonomia societăţii civile a devenit o trăsătură distinctă a vieţii europene. Mai mult, Evangheliile creştine nu impun o lege divină atot-stăpânitoare, de aici decurge faptul că diversitatea legilor seculare ale naţiunilor poate fi afirmată şi onorată fără ca să se ameninţe unitatea europeană. Nu e întâmplător că declinul credinţei creştine în Europa a fost acompaniată de eforturi înnoite de a stabili o unitate politică - un imperiu al banilor şi reglementărilor, ocultat de sentimente pseudo-religioase de universalism - care este construit(ă) de către Uniunea Europeană.

Creştinismul încurajează unitatea culturală.

10. Adevărata Europă afirmă demnitatea egală a fiecărui individ, fără deosebire de sex, poziţie socială sau rasă. Tot din rădăcinile creştine reiese şi acest lucru. Blânde, virtuţile noastre sunt, fără îndoială, o moştenire creştină: dreptate, compasiune, milă, iertare, împăciuire şi caritate. Creştinismul a revoluţionat relaţia dintre bărbat şi femeie, apreciind iubirea şi fidelitatea reciprocă la un nivel fără precedent. Legătura căsătoriei îngăduie deopotrivă bărbatului şi femeii să înflorească întreolaltă. Majoritatea sacrificiilor pe care le facem sunt pentru partenerul de viaţă şi pentru copiii noştri. Acest spirit de sacrificiu este încă o contribuţie creştină la Europa pe care o iubim.

Contribuţia creştinismului nutreşte Europa.

11. Adevărata Europă extrage inspiraţie şi din tradiţia clasică. Ne recunoaştem în literatura străvechii Grecii şi a Romei. Ca europeni, tindem spre măreţie, încununarea virtuţilor clasice. Uneori, asta a dus la confruntări violente pentru supremaţie. Dar, în chipul său optim, aspiraţia către excelenţă inspiră bărbaţii şi femeile Europei să creeze opere muzicale şi artistice de o frumuseţe neîntrecută şi să facă descoperiri extraordinare în ştiinţă şi tehnologie. Virtuţile grave ale romanilor, civismul şi spiritul de investigaţie filosofică al grecilor nu au fost vreodată uitate în Europa reală. Şi aceste moşteniri sunt ale noastre.

Rădăcinile clasice încurajează excelenţa.

12. Adevărata Europă nu a fost nicicând perfectă. Cei ce propun o falsă Europă nu greşesc când caută dezvoltare şi reformă şi mult din ceea ce s-a realizat între 1945 şi 1989 trebuie preţuit şi onorat. Viaţa noastră comună este un proiect procesual, în devenire, nu o moştenire osificată. Dar viitorul Europei rezidă în loialitatea noastră reînnoită faţă de cele mai bune dintre tradiţii, nu un universalism prefăcut, care solicită iertăciune şi auto-repudiere. Europa nu a început cu Epoca Luminilor. Casa noastră preaiubită nu va găsi împlinire în Uniunea Europeană. Adevărata Europă este, şi întotdeauna fi-va o comunitate de naţiuni din când în când insulare, uneori feroce în izolarea lor, dar în acelaşi timp unite de o moştenire spirituală pe care, împreună, o dezbatem, o dezvoltăm, o împărţim şi o iubim.

Europa este un proiect comun.

+++

13. Adevărata Europă este în pericol. Câştigurile suveranităţii populare, ale rezistenţei împotriva imperiului, ale cosmopolitismului capabil de iubire civică, moştenirea creştină a vieţii umane demne şi angajamentul viu faţă de tradiţia clasică - toate acestea se îndepărtează de noi. Pe când autorii Europei celei false îşi construiesc falsul lor creştinism al drepturilor umane universale, noi ne pierdem casa.

Ne pierdem casa.

14. Falsa Europă se laudă cu un devotament fără precedent faţă de libertatea umană. Această libertate este, însă, foarte partizană. Se prezintă drept o libertate faţă de orice fel de constrângeri: libertate sexuală, libertate de expresie, libertatea de a fi tu însuţi. Generaţia 1968 le priveşte drept victorii preţioase asupra unui regim atot-puternic şi opresiv. Ea se vede pe sine ca fiind compusă din mari eliberatori, iar excesele acestora sunt aclamate drept câştiguri nobile moral, pentru care întreaga lume ar trebui să le fie recunoscătoare.

O falsă libertate predomină.

15. Pentru cele mai tinere generaţii ale Europei, însă, realitatea este mai puţin poleită. Hedonismul libertin adeseori duce la plictiseală şi la o profundă lipsă de sens. Legătura căsătoriei a fost slăbită. În apa tulbure a libertăţii sexuale, dorinţele profunde ale tinerilor noştri de a se căsători şi de a alcătui familii sunt adeseori frustrate. O libertate care alienează dorurile cele mai profunde ale inimii devine un blestem. Societăţile noastre par să se prăbuşească în individualism, izolare şi derivă. În loc de libertate, suntem condamnaţi la conformismul vid al unei culturi mânate de consumism şi media. E datoria noastră să spunem adevărul: generaţia 1968 a distrus, dar nu a construit la loc. Ea a creat un vacuum acum umplut de social media, turism ieftin şi pornografie.

Individualismul, izolarea şi rătăcirea sunt larg răspândite.

16. În acelaşi timp în care auzim laude despre o libertate fără precedent, viaţa europeană este din ce în ce mai complet normată. Există reguli - adeseori confecţionate de birocraţi fără chip care joacă în aceeaşi ligă cu interese puternice - care guvernează relaţiile noastre de muncă, deciziile noastre de afaceri, calificările educaţionale, ştirile, distracţia şi media. Şi Europa caută acum să înăsprească restricţiile deja existente asupra libertăţii de exprimare, o libertate europeană originară: manifestarea libertăţii de conştiinţă. Ţinta acestor noi restricţii nu sunt obscenitatea sau alte asalturi asupra decenţei în viaţa publică; clasele conducătoare ale Europei vor să restrângă, în schimb, tocmai, explicit, discursul politic. Liderii politici care dau glas adevărurilor inconfortabile despre islam sau imigraţie sunt târâţi dinaintea judecătorilor. Corectitudinea politică întăreşte tabuuri puternice care pun la încercare status-quo-ul dincolo de limită. Falsa Europă nu încurajează cu adevărat o cultură a libertăţii. Ea promovează, în schimb, o omogenitate condusă de piaţă şi o conformitate implementată politic.

Suntem normaţi şi conduşi.

17. Falsa Europă se laudă, pe de altă parte, cu o aplecare fără precedent către egalitate. Pretinde că promovează absenţa discriminării, inclusivismul tuturor raselor, religiilor şi identităţilor. Aici, au fost făcute progrese reale, dar o utopică detaşare de realitate şi-a făcut loc. Pe parcursul precedentei generaţii, Europa a promovat un mare proiect multicultural. A solicita, sau a promova asimilarea noilor veniţi musulmani faţă de manierele şi obiceiurile noastre, ca să nu mai vorbim de religia noastră, a fost privit ca o injustiţie grosolană. Ni s-a spus că a fi dedicaţi egalităţii presupune ca nici măcar să nu facem aluzie la superioritatea culturii noastre. În chip paradoxal, proiectul multicultural, care reneagă rădăcinile creştine ale Europei, se bazează de fapt pe idealul creştin al carităţii, dar într-o formă exagerată şi nesustenabilă. El cere de la popoarele europene un grad de abnegaţie aproape nepământean. Suntem aici ca să proclamăm colonizarea patriilor noastre şi renunţarea la cultura noastră ca fiind cele două acte de auto-sacrificiu de dragul unei forme de nouă comunitate a păcii şi prosperităţii care stă să se nască.

Multiculturalismul nu poate să funcţioneze.

18. Există un grad important de credinţe greşite în acest mod de gândire. Majoritatea celor care ne guvernează fără îndoială presupun superioritatea culturii europene - care, însă, nu trebuie afirmată în public în forme care i-ar putea ofensa pe imigranţi. Dată fiind această superioritate, guvernanţii cred asimilarea se va petrece natural şi repede. Într-un ecou ironic al vechii gândiri imperialiste, guvernanţii europeni, cumva, cred că, prin legile naturii şi istoriei, "ei" vor deveni necesarmente "noi" - şi nu poate fi conceput un proces invers. Între timp, multiculturalismul oficial a fost folosit ca un instrument terapeutic pentru rezolvarea nefericitelor, dar temporarelor tensiuni culturale.

Reaua credinţă se amplifică.

19. Şi mai este încă multă rea credinţă, de un fel mai lugubru. De-a lungul ultimei generaţii, un segment din ce în ce mai amplu din pătura conducătoare a decis că propriul său interes rezidă într-o globalizare accelerată. Vor să construiască instituţii supra-naţionale pe care să le poată controla fără inconvenienţele suveranităţii populare. E din ce în ce mai clar că deficitul democratic al Uniunii Europene nu este doar o problemă tehnică, de natură a fi remediată prin mijloace tehnice. Mai degrabă, acest deficit este asumat în chip fundamental şi apărat cu mult zel. Fie legitimate de presupuse necesităţi economice, fie dezvoltând legi ale drepturilor umane în mod autonom, mandarinii supra-naţionali ai instituţiilor europene confiscă viaţa politică a Europei, răspunzând la toate întrebările cu sloganul tehnocratic: Nu există alternativă. Aceasta este tirania discretă, dar din ce în ce mai reală, cu care ne confruntăm.

Tirania tehnocratică se amplifică.

20. Acest orgoliu al falsei Europe devine acum evident, în ciuda eforturilor partizanilor săi de a-l camufla în iluzii confortabile. Mai presus de orice, falsa Europă se vădeşte a fi mai slabă decât şi-a imaginat cineva. Distracţia populară şi consumismul materialist nu susţin viaţa civică. Lipsite de idealuri înalte şi descurajate, prin ideologia multiculturalistă, de la a-şi manifesta mândria patriotică, societăţile noastre au acum dificultăţi în a-şi mobiliza voinţa de a auto-apărare. Mai mult, încrederea civică şi coeziunea socială nu pot fi reînnoite prin retorica inclusivistă sau printr-un sistem economic dominat de corporaţii internaţionale gigantice. Din nou, trebuie să fim sinceri: societatea europeană se fragilizează din ce în ce mai grav. Chiar şi la o privire superficială, deja vedem din ce în ce mai multa putere a guvernelor, managementul social şi îndoctrinarea educaţională. Nu doar teroarea islamistă aduce soldaţi din ce în ce mai înarmaţi pe străzi. Trupele speciale sunt acum necesare spre a calma protestele anti-establisment, tot mai violente, ba chiar şi pentru a ţine sub control mulţimi bete de fani ai echipelor de fotbal. Fanatismul loialităţilor fotbalistice este un semnal disperat al nevoii profund umane de solidaritate, o nevoie nesatisfăcută în falsa Europă.

Europa cea falsă este fragilă şi impotentă.

21. Clasele intelectuale ale Europei sunt, din păcate, printre partizanii cei mai înfocaţi ai îngâmfării falsei Europe. Fără îndoială, universităţile sunt printre gloriile civilizaţiei europene. Dar, în vreme ce, odinioară, ele căutau să transmită fiecărei noi generaţii înţelepciunea trecutelor epoci, astăzi mulţi din interiorul acestor universităţi pun semnul egalităţii între gândirea critică şi o repudiere simplistă a trecutului. Unul dintre principiile călăuzitoare ale spiritului european a fost disciplina riguroasă a onestităţii şi obiectivităţii intelectuale. Dar, de-a lungul ultimelor două generaţii, acest nobil ideal s-a transformat. Ascetismul care odinioară căuta să elibereze mintea de tirania opiniei dominante a devenit un spirit adeseori mulţumit de sine, non-reflexiv şi îndreptat împotriva a tot ce ne este propriu. Această formă de repudiere culturală trece drept o formă ieftină şi facilă de spirit critic. În ultima generaţie, a fost exersat în amfiteatre, devenind o doctrină, o dogmă. Iar a profesa acest credo este trecut drept elevare şi elecţiune spirituală. Drept consecinţă, universităţile noastre sunt astăzi agenţi activi ai distrugerii culturale.

O cultură a refuzului prinde rădăcini.

22. Clasele conducătoare promovează drepturile omului. Luptă împotriva schimbărilor climatice. Articulează o economie de piaţă mai integrată la scară globală şi armonizează politicile de taxare. Monitorizează progresele făcute către o egalitate de gen. Ele fac atât de multe pentru noi! Ce contează prin ce mecanisme au ajuns să îşi ocupe birourile? Ce contează dacă popoarele europene sunt din ce în ce mai sceptice la adresa modului lor de a administra?

Elitele îşi exhibă cu aroganţă propria virtute.

23. Acest scepticism în creştere este perfect îndreptăţit. Azi, Europa este dominată de un materialism fără ţintă, care pare incapabil de a motiva bărbaţii şi femeile să formeze familii şi să aibă copii. O cultură a refuzului lipseşte următoarea generaţie de un sens al identităţii. Unele din ţările noastre au regiuni în care musulmanii trăiesc într-o autonomie informală faţă de legile locale, ca şi când ar fi colonizatori mai degrabă decât membri ai naţiunilor unde au ales să se aşeze. Individualismul ne izolează unul de celălalt. Globalizarea transformă planurile de viaţă ale milioanelor de oameni. Dacă sunt întrebate, clasele conducătoare spun că ele doar lucrează în vederea acomodării inevitabilului, făcând ajustări dinaintea necesităţilor implacabile. Niciun alt curs nu e posibil şi este iraţional să te împotriveşti. Lucrurile nu pot fi altfel. Celor care comentează li se spune că suferă de nostalgie, pentru care merită condamnarea morală ca fascişti sau rasişti. Cum diviziunile sociale şi neîncrederea civică devin tot mai evidente, viaţa publică europeană devine tot mai neliniştită, mai ranchiunoasă şi nimeni nu vede sfârşitul acestui proces. Nu trebuie să continuăm să urmăm acest drum. Trebuie să scăpăm de tirania falsei Europe. Există o alternativă.

Există alternativa.

+++

24. Opera de înnoire începe cu auto-cunoaşterea teologică. Pretenţiile universaliste şi universalizante ale falsei Europe se vădesc a fi un ersatz religios, cu tot cu gesturi de credinţă şi anateme. Acesta este puternicul opiaceu care paralizează Europa ca organism politic. Subliniem că aspiraţiile religioase sunt domeniul religiei, nu ale politicii şi în niciun caz al administraţiei birocratice. Pentru a recupera acţiunea politică şi istorică, este imperativ să re-secularizăm viaţa publică europeană.

Trebuie să abandonăm religia ersatz.

25. Aceasta va presupune renunţarea la limbajul mincinos, iresponsabil şi care suplimentează manipularea ideologică. Discuţia despre diversitate, incluziune şi multiculturalism e goală. Adeseori, acest limbaj este folosit ca un mod de a ne caracteriza căderile şi reuşitele: deşirarea solidarităţii sociale este, "de fapt", un semn de bun venit, de toleranţă, de incluziune. Acesta este limbaj de marketing, un limbaj menit să oculteze realitatea, mai degrabă decât să o ilumineze. Trebuie să recuperăm respectul ferm pentru realitate. Limba e un instrument delicat şi este discreditat când e folosit ca măciucă. Trebuie să promovăm decenţa lingvistică. Recursul la denunţ este un semn de decadenţă a momentului prezent. Nu trebuie să tolerăm intimidarea verbală şi cu atât mai puţin ameninţările cu moartea. Trebuie să îi protejăm pe cei care (ne) vorbesc rezonabil, chiar şi atunci când credem că opiniile lor sunt greşite. Viitorul Europei trebuie să fie liberal în cel mai bun sens al termenului, adică dedicat dezbaterii publice robuste, dar libere de orice ameninţări cu violenţa sau coerciţia.

Trebuie restaurat adevăratul liberalism.

26. Depăşirea blestemului falsei Europe, cu cruciada ei utopică, pseudo-religioasă pentru o lume fără frontiere ar însemna croirea unui nou fel de a fi om de stat şi a unui nou om de stat. Un conducător politic bun conduce o adunare liberă a persoanelor particulare. Un bun om de stat vede moştenirea noastră europeană comună şi tradiţiile noastre naţionale particulare drept daruri magnifice şi dătătoare de viaţă, dar şi fragile. El nu refuză această moştenire, nici nu îşi asumă riscul de a o pierde cu totul de dragul unor vise utopice. Asemenea lideri râvnesc la onorurile ce le sunt aduse de către poporul lor; ei nu tânjesc după aprobarea "comunităţii internaţionale", care este, de fapt, aparatul de relaţii publice al unei oligarhii.

Avem nevoie de oameni de stat responsabili.

27. Recunoscând caracterul particular al naţiunilor europene şi amprenta lor creştină, nu trebuie să fim miraţi de acuzaţiile multiculturaliştilor. Imigraţia fără asimilare este colonizare, iar aceasta din urmă trebuie respinsă. Avem dreptul să ne aşteptăm ca acei care migrează spre pământurile noastre să se încorporeze în naţiunile noastre şi să adopte modul nostru de viaţă. Aceste aşteptări trebuie să fie sprijinite de politici corecte. Limbajul multiculturalismului a fost importat din America. Dar marea epocă a imigraţiei americane a venit la începutul secolului al douăzecilea, o perioadă de creştere economică remarcabil de rapidă, într-o ţară practic lipsită de asigurări sociale şi cu un foarte puternic sentiment al identităţii naţionale, în care era de presupus ca imigranţii să fie asimilaţi. După ce a admis un număr mare de imigranţi, America şi-a închis porţile aproape complet pentru aproape două generaţii. Europa trebuie să înveţe din această experienţă americană, mai degrabă decât să adopte ideologii americane la zi. Această experienţă ne spune că locul de muncă este un puternic motor de integrare, că un sistem de asigurări sociale prea generos poate bloca asimilarea şi că o conducere politică prudentă uneori dictează reduceri ale cotelor de imigrare - chiar reduceri drastice. Nu trebuie să îngăduim ca o ideologie multiculturalistă să ne deformeze judecăţile politice asupra binelui comun, care cer comunităţi naţionale cu destulă unitate şi solidaritate ca să poată vedea binele lor drept comun.

Trebuie să ne reînnoim unitatea şi solidaritatea naţională.

28. După cel de-al doilea război mondial, Europa occidentală a dezvoltat democraţii vitale. După colapsul imperiului sovietic, naţiunile central-europene şi-au refăcut şi ele vitalitatea civică. Acestea sunt printre cele mai preţioase realizări europene. Dar ele vor fi pierdute dacă nu discutăm despre imigraţie şi schimbări demografice în naţiunile noastre. Doar imperiile pot fi multiculturale, adică exact ceea ce Uniunea Europeană riscă să devină dacă noi vom da greş în a face din reînnoirea solidarităţii şi unităţii noastre civice criterii cu care să cântărim politicile de imigrare şi strategiile de asimilare.

Doar imperiile sunt multiculturale.

29. Mulţi greşesc crezând că Europa se zbate doar datorită controverselor privind imigrarea. În realitate, aceasta este doar una dintre dimensiunile unei nelinişti mai generale, al cărei sens trebuie inversat. Trebuie să recucerim demnitatea rolurilor particulare în societate. Părinţii, învăţătorii şi profesorii au o îndatorire faţă de cei aflaţi în grija lor. Trebuie să rezistăm cultului expertizei în dauna înţelepciunii, a tactului şi a căutării unei vieţi cultivate. Nu poate fi înnoire în Europa fără un refuz dârz al egalitarismului exagerat, dar cu reducerea înţelepciunii la cunoştinţe tehnice. Sprijinim izbânzile politice ale erei moderne. Fiecare bărbat şi femeie trebuie să aibă un vot egal. Drepturile fundamentale trebuie protejate. Dar o democraţie sănătoasă are nevoie de ierarhii sociale şi culturale care să încurajeze căutarea excelenţei şi să îi onoreze pe cei care servesc binele comun. Trebuie să restaurăm un sens al măreţiei spirituale şi să o onorăm cum se cuvine, astfel încât civilizaţia noastră să o poată compara cu simpla bogăţie, a cărei putere creşte, pe de o parte, dar şi cu distracţia vulgară, pe de altă parte.

O ierarhie cumpănită nutreşte bunăstarea socială.

30. Demnitatea umană este mai mult decât un drept care poate fi lăsat izolat, în vreme ce doctrine ale drepturilor umane internaţionale nu reuşesc să epuizeze cererile de justiţie, necum pe cele ale binelui. Europa are nevoie de o înnoire a consensului asupra culturii morale, încât populaţia să poată fi ghidată spre o viaţă furtunoasă. Nu trebuie să îngăduim unei înţelegeri greşite a libertăţii să împiedice utilizarea prudentă a legii ca mijloc de eradicare a viciului. Trebuie să fim iertători la adresa slăbiciunii umane, dar Europa nu poate supravieţui fără o restaurare a aspiraţiilor comune către un comportament vertical şi către excelenţa umană. O cultură a demnităţii decurge din decenţă şi din împlinirea obligaţiilor impuse de fiecare moment al vieţii noastre. Trebuie să reînnoim respectul mutual dintre clasele sociale, cel care caracterizează o societate care valorizează contribuţiile tuturor.

Trebuie să reintroducem o cultură morală.

31. Recunoaştem aspectele pozitive ale economiilor de piaţă liberă, dar trebuie să rezistăm ideologiilor care caută să împingă logica pieţei la extrem. Nu trebuie să îngăduim ca totul să fie de vânzare. Pieţele funcţionale impun domnia legii, iar domnia legii, în viziunea noastră, trebuie să tindă spre mai mult decât simpla eficienţă economică. Pieţele funcţionează optim când sunt aşezate împreună cu instituţii puternice, organizate după principii proprii, nu neapărat de piaţă. Creşterea economică, deşi este benefică, nu este binele suprem. Pieţele trebuie orientate către obiective sociale. Astăzi, gigantismul corporatist ameninţă suveranitatea politică însăşi. Naţiunile trebuie să coopereze spre a reduce aroganţa şi prostia forţelor economice globale. Afirmăm utilizarea prudentă a puterilor guvernamentale care să susţină obiectivele binelui non-economic.

Pieţele trebuie ordonate în vederea scopurilor sociale.

32. Credem că Europa are o istorie şi o cultură care merită susţinute. Universităţile noastre, pe de altă parte, prea adeseori ne trădează moştenirea culturală. Trebuie să reformăm curricula educaţională pentru sprijini transmisiunea culturii noastre comune, mai degrabă decât îndoctrinarea tinerilor cu o cultură a refuzului. Profesorii şi mentorii la fiecare nivel au o sarcină a memoriei. Ei trebuie să se mândrească cu rolul de pod între generaţiile trecute şi cele viitoare. Trebuie să reînnoim cultura înaltă a Europei prin aşezarea sublimului şi a frumuseţii drept standarde comune şi prin refuzarea degradării artelor într-un soi de propagandă politică. Asta va cere cultivarea unei noi generaţii de clienţi: corporaţiile şi birocraţiile s-au dovedit a fi pauperi ca patroni ai artelor.

Educaţia trebuie reformată.

33. Căsătoria este fundaţia societăţii civile şi baza armoniei dintre bărbaţi şi femei. Este legătura intimă organizată împrejurul susţinerii unei gospodării şi creşterii pruncilor. Afirmăm că rolul nostru fundamental în societate şi ca fiinţe umane este cel de taţi şi mame. Căsătoria şi copiii sunt parte integrală din orice viziune a înfloririi umane. Copiii cer sacrificiu de la cei ce îi aduc în lume. Acest sacrificiu e nobil şi trebuie onorat. Sprijinim politici sociale prudente care să încurajeze şi întărească mariajul, naşterea de prunci şi creşterea lor. O societate care nu-şi întâmpină cum se cuvine copiii nu are niciun viitor.

Căsătoria şi familia sunt esenţiale.

+++

34. Există o anxietate în Europa astăzi din pricina creşterii a ceea ce este numit "populism" - deşi înţelesurile termenului nu par a fi determinate şi este folosit mai mult ca invectivă. Avem rezervele noastre. Europa are nevoie să se bazeze pe adânca înţelepciune a tradiţiilor sale mai degrabă decât pe sloganuri simpliste şi apeluri emoţionale, care ne divizează. Cu toate acestea, admitem că mare parte din acest nou fenomen politic poate reprezenta o rebeliune împotriva tiraniei falsei Europe, care pune eticheta de "anti-democratică" oricărei ameninţări la adresa monopolului pe care îl exercită asupra legitimităţii morale. Aşa numitul "populism" ameninţă dictatura status-quo-ului, "fanatismul centrului" şi pe bună dreptate. E un semn că până şi în miezul culturii noastre politice, degradate şi împovărate, acţiunea istorică a popoarelor europene poate să renască.

Populismul trebuie să fie unul implicat.

35. Respingem ca falsă aserţiunea că nu există o alternativă responsabilă la solidaritatea artificială, lipsită de suflet a pieţei unice, a birocraţiei transnaţionale şi a distracţiei aptere. Alternativa responsabilă este adevărata Europă.

Viitorul nostru este adevărata Europă.

36. În acest moment, cerem tuturor europenilor să ni se alăture în refuzarea fanteziei utopice a unei lumi multiculturale, fără graniţe. Ne iubim patriile, e dreptul nostru şi căutăm să înmânăm copiilor noştri toate lucrurile nobile pe care le-am primit la rândul nostru drept patrimoniu. Ca europeni, împărtăşim o moştenire comună, iar aceasta ne cere să trăim în pace ca Europă a naţiunilor. Să ne reînnoim suveranitatea şi să descoperim demnitatea unei responsabilităţi politice comune pentru viitorul Europei.

Trebuie să ne asumăm responsabilitatea.

Philippe Bénéton (France)
Rémi Brague (France)
Chantal Delsol (France)
Roman Joch (Česko)
Lánczi András (Magyarország)
Ryszard Legutko (Polska)
Pierre Manent (France)
Janne Haaland Matlary (Norge)
Dalmacio Negro Pavón (España)
Roger Scruton (United Kingdom)
Robert Spaemann (Deutschland)
Bart Jan Spruyt (Nederland)
Matthias Storme (België)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer