2019, un an ciudat, plin, copleşitor, şi uneori haotic

Anul 2019!? Un an ciudat, plin, copleşitor, şi uneori haotic mai ales prin prisma evenimentelor din societate. Am acumulat multă revoltă şi furie. Am participat la toate protestele. Aş fi vrut să fiu în Bucureşti pentru a participa la proteste. Uneori, aproape că mi-am pierdut speranţa. Mi-a trecut prin cap gândul de a pleca din ţară.


Protestele actorilor, începând cu cei din Bucureşti şi mai apoi ale celor din alte oraşe mi-au redat curajul. Protestul actorilor din Timişoara mi-a arătat încă o dată că solidaritatea e singurul mod în care se pot schimba lucrurile.

În vremuri ca acestea "optimismul e o decizie radicală". Nu mai ştiu unde am citit-o, însă a devenit propria mea decizie. Un act de curaj.

Anul 2019! Câteva întâlniri frumoase. O întâlnire cu o regizoare. Leta! Tare deşteaptă, curioasă, cu umor, mult umor, cu viziune bogată, foarte bogată!


Întâlnire cu text. După repetiţie de Ingmar Bergman. Rakel, un personaj pe care am început să-l văd, să-l aud de la prima citire. Câtă voluptate să-l întrupez!


O întâlnire cu un spectacol care m-a emoţionat şi m-a făcut să plâng de durere ca în copilărie. Despre oameni şi cartofi. Afrim.

Întâlnirea cu un personaj, Gloria. Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? Am văzut filmul prin clasa a opta. Nu mai ştiu dacă la cinema sau la tv, la sârbi. Imaginile cu dansatorii epuizaţi de la maraton s-au înfipt adânc în subconştientul meu. Gloria, un cadou. Cea mai grea scenă: scena sinuciderii.


Întâlnirea cu Jurnalul fericirii. La timpul potrivit. În momentul în care aveam nevoie. Anul 2019! Câteva bucurii. Bucuria de a-mi vedea colegi, care au jucat prea puţin în ultimii ani, pe scenă, înflorind.

Bucuria de fi din nou parteneri de scenă, Cătălin (Ursu), într-o partitură aşa frumoasă. Bucuria de a "mă şti" din ce în ce mai bine în profesie. Entuziasmul, surescitarea, căutarea, micile revelaţii, euforia, îndoiala, monotonia, plictiseala, senzaţia că totul e o prostie, panica, toate vin de fiecare dată la fel, una după cealaltă, ca într-un final să se nască. Personajul. Şi apoi "dansul"! OOO, ce voluptate!

Şi cea mai mare bucurie! Sabina, fata mea cea mare, a intrat la scenografie, la UNATC! Anul 2019! Anul în care m-am gândit foarte mult la moarte şi la cei apropiaţi care au dispărut.

Anul 2019! N-am reuşit să mă protejez de minciună, ipocrizie, impostură, nepăsare, le-am ţinut piept, dar de fiecare dată când le-am întâlnit le-am primit ca pe o lovitură în stomac.

Anul 2019! Am redescoperit muntele! Mirosul, efortul, liniştea, culorile, senzaţia de stăpân al lumii când ajungi în vârf.

Anul 2019! Câteva nevoi. Vreau mai mult timp atunci când lucrez la un rol. O lună nu ajunge. Nu se aşază lucrurile, n-apuci să dospeşti, nu-ţi mai permiţi să te îndoieşti, ca apoi să descoperi!

Vreau mai puţină obsesie pentru succes şi mai multă adâncime.
Mai mult curaj, solidaritate, demnitate.
Anul 2019! Atât de conştientă de privilegiul de a fi pe scenă. Şi recunoscătoare!

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)