19.01.2020
M-am uitat mult pe geamul de la tren / maşină / autocar / locuinţă fără să am altă treabă decât să mă gândesc. Nu-i o treabă chiar aşa uşoară. O cameră doar a mea. Flânerie. Mult timp liber, poate prea mult, pentru folosit responsabil şi iresponsabil. În 2020 vreau mai puţin.

În urma timpului liber lumea este mai bogată cu vreo 10 picturi cu păduri de brazi, vulpi sau iepuraşi pictate în acuarelă, mediu nou descoperit de mine şi foarte dificil pentru că trebuie gândit în sens invers, trebuie lăsată lumina de la început, nu adăugată la sfârşit... cum recunosc că am făcut când am pus zăpada pe brazi.

Apropo de imagine, deconstruirea unei imagini şi direcţionarea privirii mi-a rămas înfipt în minte spectacolul Birdie din Spania care s-a jucat la Festivalul de Teatru Tineretului Piatra Neamţ. Şi Vara în care mama a avut ochii verzi. Şi Poveştile României - George Enescu. Şi au mai fost.

Drumuri lungi Piatra Neamţ-Bucureşti şi retur, mult mai frumoase atunci când au fost făcute împreună cu o colegă.
Deplasările cu colegii, glumele din autocare. Din nou timp liber de privit pe geam, citit, gândit şi răzgândit dar şi de vorbit.
Toate întâlnirile cu prietenele mele în care am vorbit şi a ieşit filosofie sau sofisticărie.

Firul lui Radu Afrim - Sub fiecare pas e o mină neexplodată... şi privilegiul de a primi ceva scris doar pentru tine, paleta de culori din Pădurea spânzuraţilor, dansul copiilor din Despre oameni şi cartofi, cabana Vârful cu Dor din Trei surori...

Întâlnirea cu Radu Nica pentru Mult zgomot pentru nimic, Hero - prilej de a folosi un cumul de clişee exploatate intenţionat despre ideea 2D denumită popular ingenuă, un fel de exorcizare pentru mine.
Cântecul despre tandreţe şi marinari din spectacolul Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba.
Parasite. Dolor y Gloria.
Antrenamentele de box. Dă-i unei fete mănuşi şi un sac de box. Putereee!!!
Manual pentru femei de serviciu de Lucia Berlin: pentru Lucia Berlin, pentru felul în care a trăit, a observat şi a scris şi Educare de Tara Westover: pentru Tara şi puterea de a trăi conştient şi responsabilitatea de a gândi independent.

S-a născut nepotul meu. Top top top!!!

*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus