2019 a fost un an blând cu mine. A adus cu sine una dintre cele mai frumoase veri. O vară liniştită în care am scris, cu adevărat, prima mea carte. Nu e o carte de ficţiune, dar e o carte care m-a tras de mânecă, o carte pe care am scris-o pe nerăsuflate şi care a fost cadoul meu pentru mine. Nu ştiu dacă va fi un cadou şi pentru toate celelalte femei pentru care am scris-o, dar pentru mine a fost esenţială.
E vară, e 9 dimineaţa şi sunt la Artichoke Café. Acolo, la masa din lemn, cu brazii de sub arcadele care adăpostesc şi librăria Humanitas Kretzulescu, scriu. Acolo se iveşte, acolo îmi răsună puternic în minte singura idee dintr-o carte care, în rest, nu m-a cucerit. "Trebuie să te alegi". Cu alte cuvinte, să te iei de mână şi să începi să faci lucruri, fără să aştepţi să te premieze cineva pentru cât ai stat degeaba sau să vină cine ştie cine şi să-ţi pună în braţe proiectul vieţii tale. Aşa ceva nu există. Trebuie să te alegi.
Vara e pe terminate. Cartea mea se apropie de jumătate. Mă bucură, mă emoţionează, mă face să plâng şi-mi oferă momente intense de fericire. Aşa arată starea de flux? Îmi notez, pe marginea unei pagini, pentru a zecea oară, să-l citesc pe Mihaly Csikszentmihalyi. Cred însă că, da, aceasta e starea de flux. Şi n-a fost nevoie decât de vreo zece ani de scris, două cărţi publicate şi câteva sute bune de cărţi citite ca să simt asta.
În 2019 mi-am dat seama că tot ceea ce am făcut până acum m-a condus aici. Că profesorii exigenţi din liceu şi facultatea cu programul atât de încărcat au oferit alte lecţii, chiar dacă nu pe cele ale literaturii: m-au ajutat să cer mai mult de la mine, să scriu mai bine, să pot face azi ceea ce nu aş fi ştiut să fac dacă aş fi luat-o pe alt drum.
Şi, după 2019, mă consider mai la început ca niciodată. Şi asta mă face să privesc viitorul cu entuziasm, cu o forţă pe care am descoperit-o îndrăznind mai mult. În septembrie am propus cuiva să facem un club de carte cu scop terapeutic, dedicat mamelor. Am descoperit nu doar nevoia femeilor de a fi ascultate de alte femei cu experienţe de viaţă mai mult sau mai puţin similare, ci nevoia oamenilor de a fi pur şi simplu ascultaţi. Azi nu mai văd doar chipuri, ci poveşti. Nu mai lipesc etichete, ci îmi pun întrebări. Dacă reuşim să empatizăm un pic mai mult, devenim automat un pic mai buni.
În decembrie a avut loc a treia ediţie a clubului de lectură CititOARE. Clubul acesta născut în urma unei idei aparent năstruşnice când am pus capul pe pernă. Ştiţi şi voi cum arată ideile acelea pe care le ascundem sub pernă şi pe care nu le mai găsim dimineaţa. Am ţinut ideea aceasta cu mine înainte să lansez propunerea. Am analizat-o, am ţinut-o aproape să verific dacă nu cumva o să vrea să plece aşa cum au făcut şi altele după ce, în prealabil, m-au entuziasmat foarte tare. Dar a rămas. Şi, iată-ne, 15 participante fidele, femei şi mame, dar femei înainte de toate, femei cu superputeri, femei cu poveşti de viaţă, femei cu poftă de viaţă.
Am citit Grit de Angela Duckworth şi-am înţeles că mai am de crescut la capitolul "perseverenţă". În carte, o nouă voce îţi confirmă că talentul nu e obligatoriu pentru succes. Munca perseverentă, în schimb, e obligatorie. Nu există o loterie a succesului. Nu a celui care durează, în orice caz.
Am demontat ceea ce credeam despre mine ca scriitor: că nu trebuie să mă promovez singură fiindcă "nu dă bine", că nu se cade să vrei să ai succes cu propria carte, că dacă nu primeşti o bătaie pe umăr de la X, mai ai de învăţat. Le-am lăsat undeva în 2018, pierdute, rătăcite, abandonate, sper eu, pentru totdeauna. Atunci când am învăţat să pun mai puţine etichete, cred că am învăţat să le dezlipesc şi pe ale mele. Iar cartea a fost un lung proces de analiză a tot ceea ce uităm în mod frecvent despre noi înşine.
Am citit Mindset de Carol S. Dweck şi, zece luni mai târziu, încă recomand tuturor oamenilor pe care-i întâlnesc acest titlu tradus deja la noi şi reeditat. Am citit Dragă Virginia (Black Button Books) şi mi-am reamintit cât de departe suntem, chiar şi după o sută de ani, de ceea ce îşi dorea Virginia Woolf. Am citit volumul de versuri Dragostea de Mircea Cărtărescu şi a devenit una dintre cărţile preferate. Am citit O dragoste de Dino Buzzati şi e una dintre cele mai bune cărţi citite vreodată. Am citit 56 de cărţi din cele 200 pe care mi le fixasem, convinsă că o să citesc măcar o sută. Dar sunt mulţumită. Biblioteca uriaşă pe un întreg perete, cea la care visez, cea în faţa căreia îmi imaginez oameni cărora o să le pot povesti despre toţi scriitorii mei preferaţi, frumos aliniaţi, pe colecţii şi ediţii, pe titluri şi genuri, se va ivi la momentul potrivit. Am citit Vara de Albert Camus şi e o carte pe care aş recomanda-o oricui doreşte să plece în Grecia în mijlocul iernii. E de ajuns cartea aceasta. Am citit Jurnal în zigzag de Geta Brătescu, într-o zi de primăvară a lui 2019, în mansarda Cărtureştiului de pe Arthur Verona, cu Otilia mică plimbându-se pe mocheta librăriei, printre pernuţe şi cărţi, cu ea de mână mergând în cercuri, cu cealaltă mână ţinând cartea, dând paginile, punând semn înainte să o las jos şi să o iau pe Otilia în braţe.
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)