2019 - între cultural şi existenţial

2019 a fost un plin din multe puncte de vedere, iar privindu-l retrospectiv, pe-alocuri copleşitor. Pe lângă faptul că am împlinit 30 de ani şi impactul pe care l-am resimţit abia ulterior mi-a restabilit unele priorităţi şi mi-a întărit unele convingeri faţă de care oscilam, ultimul an al deceniului trecut mi-a reamintit că întreaga responsabilitate de a fi cine vreau să fiu cu adevărat îmi aparţine şi că nu voi avea niciodată intermediari, purtători de cuvânt şi suplinitori. 2019 m-a zguduit puternic, dar mi-a şi dat multe în schimb.


Prima experienţă notabilă s-a produs în intervalul ianuarie-mai 2019, când, în cadrul proiectului Scriitori la şcoală, pe care l-am derulat împreună cu Valentin Covaciu prin Asociaţia Podium (şi beneficiind de o co-finanţare din partea AFCN) am reuşit să invit în şase licee din Târgu Mureş 10 scriitori români şi maghiari care au ţinut ore de literatură contemporană în faţa unui public care, în marea lui majoritate, avea impresia că literatura s-a încheiat prin anii şaizeci ai secolului trecut, că majoritatea scriitorilor buni sunt morţi şi că, în general, literatura e ceva greoi şi plictisitor cu care trebuie să fii în relaţii cordiale până iei Bacul.

Tudor Ganea, Láng Orsolya, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieş, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter şi László Noémi le-au demonstrat elevilor contrariul şi am certitudinea, bazându-mă pe feedback-ul primit la faţa locului, că unii dintre elevii prezenţi s-au apropiat de literatură şi au prins curaj să o viziteze cu regularitate, iar alţii, dându-şi frâu liber chemării, chiar să o frecventeze în calitate de scriitori.

În ultimii ani m-am îndrăgostit iremediabil de călătorit, iar 2019 mi-a procurat câteva aventuri de scurtă durată, dar intense şi memorabile: am revizitat Dublinul şi Budapesta, prilej cu care regăsit două locuri atât de diferite, dar atât de speciale în acelaşi timp, şi am vizitat, timp de o săptămână, mai multe oraşe din nordul Italiei: Padova, Verona, Bologna, Ferrara şi, nu în ultimul rând, nemuritoarea Veneţie, în care m-a prins ziua în care am împlinit trei decenii de existenţă. A fost o zi pe care n-am s-o uit niciodată, la fel cum nu voi uita turul cu gondola care m-a purtat pe canalele miraculosului orăşel chiar în momentul în care împlineam 30 de ani şi, timp de 30 de minute, nu am rememorat timpul scurs, ci am proiectat mental intervalul care tocmai urma să înceapă.

Pe lângă ieşiri scurte în câteva oraşe din ţară pe care le-am vizitat mai mult în fugă sau deloc, o ieşire de câteva zile în Viena lunii august m-a purtat pe străzile largi pe care circulau oameni şi endorfine, lumină şi muzică, iar valsul se auzea din colţul parcului unde m-am retras într-una din seri şi unde aveam impresia că de fapt visam şi că muzica ce răzbătea dintr-o sală de concerte din apropiere era numai a mea. Şi chiar a fost.

Printre evenimentele la care am ajuns pentru prima oară a fost Festivalul Internaţional Poezia e la Bistriţa, unde am avut prilejul - graţie invitaţilor aleşi pe sprânceană de către organizatorii Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari şi a atmosferei extraordinare - să mă apropii de universul poeziei, pe care mult timp l-am considerat inaccesibil, frecvent ilizibil şi cam snob, şi să mă destind în calitate de cititor de poezie, dar şi de poet.

Dintre filmele pe care le-am văzut şi mi s-au părut din varii motive meritorii, aş aminti: The House That Jack Built, regia Lars von Trier, The Favourite, regia Yorgos Lanthimos, Systemsprenger / System Crasher / Copilul-problemă, regia Nora Fingscheidt, Joker, regia Todd Phillips, Dolor y Gloria / Pain and Glory, regia Pedro Almodóvar, Gisaengchung / Parasite, regia Bong Joon-ho, Klaus, regia Sergio Pablos (o minunată şi surprinzătoare animaţie de Crăciun, disponibilă pe Netflix) şi cel mai nou sezon al serialului Umbre, scris şi regizat de Bogdan Mirică, o producţie care şi-a depăşit standardul ridicat pe care l-a stabilit până acum şi care mă face să aştept cu nerăbdare şi curiozitate un nou sezon.

Deşi lecturile mele din 2019 au vizat preponderent poezia (unde i-am descoperit cu mare satisfacţie pe doi poeţi tineri deja consacraţi, Robert Gabriel Elekes şi Andrei Dósa, dar m-am simţit confortabil şi în universul lui Dan Sociu), am descoperit şi câteva romane care, alternativ, m-au impresionat / amuzat / emoţionat / pus pe gânduri: 8 de Tudor Ganea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat de Alina Nelega, Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie şi Rugul de György Dragomán.

Anul a fost bogat şi din punctul de vedere al spectacolelor de teatru vizionate, fie în cadrul unor festivaluri precum FITS, FNT sau dráMA. Mi-au plăcut multe producţii, însă mi-au rămas cel mai viu în memorie Povestea prinţesei deocheate, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Venezuela de Ohad Naharin, o producţie Batsheva Dance Company, Tel Aviv, Legături primejdioase, regia Cristi Juncu, Teatrul Mic, Colivia cu nebune, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, Un tramvai numit Popescu, regia Gavriil Pinte, Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu şi Dansul Delhi, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi.

Dintre producţiile independente, Toată liniştea din lume, în regia lui Radu Apostol, producţie a Centrului pentru Teatru Educaţional Replika au adus în faţa publicului un text puternic (semnat de Radu Apostol şi Mihaela Michailov) şi o actriţă fenomenală (Katia Pascariu), iar one man-show-ul Dincolo a pus în valoare calităţile actoriceşti notabile ale lui Andi Gherghe (aici, şi regizor), pe textul savuros şi inteligent al Elisei Wilk, într-o producţie a Teatrului 3G din Târgu Mureş.

Nici din punct de vedere muzical nu mă pot plânge: am văzut live Florence + The Machine, Dub FX şi Robbie Williams (printre al cărui fani nu m-am numărat, deşi i-am apreciat piesele auzite pe la radio, însă m-a surprins cu un show de calitate).

Alte momente memorabile? Cele în care am scris primele poeme, după mai mult de un deceniu de încremenire poetică totală, şi textele publicate în revistele Vatra, Familia şi pe portalul omiedesemne.ro, întâlnirile cu Marcel Iureş, Alex Gâlmeanu, Oana Giurgiu şi Grzegorz Jarzyna, oamenii (mai) vechi şi noi din viaţa mea care m-au provocat să gândesc dincolo de tipare, care m-au inspirat şi care m-au îmboldit, deseori involuntar, să fac ajustări necesare fiinţei mele şi modului meu de a gândi. Sunt recunoscător că am avut ocazia să fiu moderator sau co-vorbitor la câteva lansări de carte, că am ţinut cel de-al doilea workshop de teatru din viaţa mea şi, nu în ultimul rând, că am început o experienţă profesională nouă şi extrem de benefică.

Bineînţeles, nu au lipsit incidentele, tensiunile şi doza inerentă de energii negative, dar prefer să le las undeva în trecut şi să merg mai departe cu cele bune. Astrologii afirmă că planeta Saturn îşi încheie primul circuit din viaţa omului în interval de aproximativ 29,5 ani de la naşterea acestuia, iar întoarcerea sa e marcată de un interval - care poate dura şi câţiva ani - de incertitudini, seisme existenţiale, haos, durere şi teamă, dar că experienţa va consolida fundamentul celor pe care îi afectează şi le va restabili direcţiile, uneori pentru tot restul vieţii. Marele Învăţător sau Marele Malefic, cum mai e numit, îşi vede mai departe de traseul său cosmic, iar eu îi urez de la distanţă drum bun şi ne vom revedea (cu bine) peste 30 de ani. El, cu inelul lui colosal, eu, cu experienţa mea vastă. O să am ce să-i povestesc.

Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)