Atelierul de producție RAMPA - august 2019
În aprilie am găsit un spaţiu care ne-a plăcut, care nu avea legătură cu teatrul, un fost service RATB de pe Titulescu şi am început să mergem pe acolo, să ne bem cafeaua dimineaţa şi să citim un text care, am zis între noi, n-are cum să strice dacă îl montăm. Cineva a găsit un call de proiecte UNITER cu o zi sau două înainte de deadline. Am trimis ce aveam scris pe marginea textului. Am primit 2.000 de lei şi ăsta a fost bugetul pe 2019. Cu 2.000 mai mult decât ne aşteptam.
Lecturi la uşă - mai 2019
Ne-am amintit că ştim foarte mulţi oameni mişto şi i-am sunat să vedem dacă au chef să lucreze cu noi. Aşa a început anul. Şi a continuat sub semnul flexibilităţii. Am făcut lecturi pe o masă improvizată dintr-o uşă scoasă din ţâţâni, am repetat în toată clădirea de 4 nivele, am schimbat locul în care urma să jucăm de 3-4 ori pentru că spaţiile din fostul service se tot închiriau, aşa că ne luam uşa în spinare şi căutam următorul loc liber, am dat ultimul şnur înainte de premieră în faţa unui meşter care suda o uşă pentru un birou, am schimbat unul dintre actorii principali cu mai puţin de două săptămâni înainte de premieră, am jucat cu o parte din costume sustrase de Mihai Costache, care în viaţa de zi cu zi e copywriter, din şifonierul soţiei lui, cu sistemul de sonorizare împrumutat de la Cătălin Rulea, care probabil l-a sustras de la trupa lui, Toulouse Lautrec, cu măşti meşterite de Mihai Băşoiu pe barba lui. În cele din urmă am împărţit "scena" cu o şcoală de barmani, care funcţiona până la 17-17:30. Când începeau să spele paharele de cocktail intram şi ne aşezam decorul pentru spectacolul care începea la 19, acopeream barul cu un celofan negru şi gata.
Repetiţie de vară - iunie 2019
Înlocuire şi prima lectură cu 10 zile înainte de premieră - octombrie 2019
Am jucat în octombrie la 8 grade, cu spectatorii în costume de ski, cu spectatori inconştienţi care se aşezau pe jos când cele 80 de scaune pestriţe cumpărate-găsite-împrumutate-inventate se ocupau, am jucat o scenă într-un lift industrial care după primele două reprezentaţii s-a stricat şi a trebuit să schimbăm locul de pe o zi pe alta, am jucat în timp ce vecinii noştri de la studioul de turbo-manele dădeau găuri cu bormaşina la 5 metri de spectatori. Poate pare absurd, dar a fost genial.
Spectatori la 8 grade Celsius - octombrie 2019
Repetiţie în liftul acum defunct - iunie 2019 / Repetiţie de înlocuire lift - octombrie 2019
Am împărţit 3.000 de flyere în cartier şi am cunoscut o mulţime de oameni faini. Şi am aflat cât de necesare sunt în Bucureşti teatrele de cartier. Ne-am reîntâlnit cu mulţi prieteni. Am primit cadou lavaliere de la o firmă care din câte ştim noi face armament. Am stat la zeci de ceaiuri cu Cosmin Neagu, iniţiatorul PlantVillage, care ne-a lăsat luni de zile să stăm moca. Am făcut Kremlinul de zahăr, care nu e un spectacol rău.
Sfârşitul de an ne-a prins la ANAF, unde într-un acces de dramatism teatral am ameninţat că ne legăm cu lanţuri... De la flexibilitate la lanţuri. CROCO dorea să ne sponsorizeze, da, celebrele stiksuri şi napolitane, şi am aflat că nu se poate, că s-au dat legi de care habar n-aveam, că n-am făcut lucruri. Până la urmă oamenii de acolo au fost ok şi cu câteva drumuri, cu magnifica noastră contabilă care pe 24 decembrie 2019 trimitea declaraţii şi bilanţuri, cu o ultima vizită la ANAF programată pe 31 decembrie 2019 am reuşit să le oferim celor de la CROCO această ocazie unică de a plăti chiria unui teatru independent. În acest timp am montat calorifere şi am repetat pentru ca în 2020 să îi aşteptăm pe spectatori cu alte cinci spectacole RAMPA.
2019 a fost despre cât de multe lucruri poţi să descoperi în afara zonei de confort.
2020#ieşidinzonadeconfort
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 10 februarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)