Dă-mi un alt trecut, învaţă-mă să trăiesc doar aici doar acum
învaţă-mă să mă satur cu o singură viaţă
fă ceva să-mi dispară foamea
Nimic nu mi-a fost de-ajuns
ajută-mă să trec prin tine ca o pală de vânt printr-o fereastra deschisă
dă-mi un alt trecut
preschimbă-mi amintirile în muzică barocă
eliberează-mă de revolta ta
ajută-mă să-ţi uit cicatricele, buzele, pletele, coapsele
Copil al focului
ai reuşit să-i arzi pe toţi cei care s-au apropiat de tine
din cenuşa lor ai sculptat amulete
cu glasul lor gâtuit de durere ai pictat icoane păgâne
iar eu, fiică a apei de care ţi-e frică
visez să-ţi dăruiesc tunete şi fulgere care să-ţi înteţească flama
ţi-ai dorit să arzi în linişte între patru pereţi
ca focul unui şemineu dintr-o cameră goală
să arzi ca o aripă de insectă lipită de un bec într-o junglă urbană
să arzi ca un voal de mătase, ca un idol de lemn, să arzi ca o plantă însingurată sub soarele deşertului
i-ai prefăcut în cenuşă pe toţi cei care s-au apropiat de tine
ţie focul îţi era benefic
pe tine focul te alina
nu înţelegi cum şi de ce tuturor le e sete de apă
mi-a mai rămas o suflare
un strop de viaţă cu care mă agăţ de revolta ta
ca un naufragiat de o scândură în flăcări
mă gândesc că durerea mea ar putea să-ţi astâmpere foamea
mă gândesc la foamea mea
pe care nu o poate calma decât sângele tău clocotind
la liniştea care se aşterne întotdeauna după explozie
sau după marile naufragii
Asta sunt: o ierbivoră tristă şi proastă
care se duce singură în calea leului
şi i se aşază la picioare
i se oferă
înduioşată până la lacrimi
de foamea lui