Tu vei vorbi despre stele şi câmpii înflorite, despre mări şi strâmtori, despre dimineţi însorite
Eu am să tac despre amurgurile din ghetouri şi despre primăvara care n-o să vină
Tu vei fii franc şi-ţi vei descărca inima în pieptul meu ca pe-o armă de foc
Eu am să mint că rezist, că îţi mai pot căra o tură tristeţea în cârcă
Tu ai să lăcrămezi, înduioşat
Eu am să râd de mine, zeflemitor, sardonic
Tu vei avea ochii verzi de atâta câmpie şi mare
Eu voi avea ochii înnegriţi de praf
Ai să îmi spui cu tupeu aristocrat cum suntem noi egali şi la fel
Şi eu voi încuviinţa cu indulgenţă, din bezna unor gânduri aparent senine
Ai să mă scrutezi îndelung, afirmând inocent: "Acum în sfârşit te văd limpede"...
Eu am să mă chircesc de durere şi am să-ţi răspund: mă bucur
Ai dreptate, nu va exista nici un Noi, nu te mai obosi să-mi explici
Aşa am apucat să fim, de la început
Doi siamezi lipiţi spate în spate
Care nu-şi pot vedea niciodată chipurile