Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Vieţile altora

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Organic, pe ultima sută %


Manu Anghelescu

11.02.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
La cumpărături, ţintă către raionul cu fructe. De data asta iau plasa unică de cântărit legume şi fructe. Pe bani. Auzisem că la acel supermarket specific se vinde acea minune ecologică cu care voi salva planeta. Cu o etichetă organică şi un look de "uite, sunt aici pentru te scăpa de vinovăţie", acea sacoşă multi-eco utilizabilă avea să-mi dea un sentiment de siguranţă: măcar atâta, dacă de oprit tăieri de păduri nu mă pricep. Şi ajungând la banda rulantă, cu tot cu sacoşa din care ieşeau colorate legumele şi fructele pasiunii cântărite fără plasă, ridic ochii către doamna bipăitoare: Ce bine că există sacoşele astea reutilizabile! Ştiţi, nu-mi plăcea deloc să cântăresc fructele în atâta plastic. Iar doamna bipăitoare îmi răspunde, ca dintr-un film post-revoluţie: Da, chiar. Eu le-am luat când erau dublu de scumpe şi tot merită. Soră-mea de la Londra zice că la ei nu mai găseşti demult plastic în supermarketuri.

Ridic ochiii din cutia de carton în care aranjez în stil tetris toate produsele necesităţii unei săptămâni şcolare. Da, Marea Britanie, cu tot cu Brexitul lor anti plastic. Ei, inocenţii capitalismului mondial, iată cum ies acum din mica mocirlă europeană la care noi, est europenii, tânjeam de mici copii. Nu, nu mă încearcă nici un fel de ură proletară, doar o amintire activist naturală: facem şi noi ceva ca lumea la noi acasă? Şi mutându-mi privirea de la doamnă la sacoşa fantastică, îmi impun acelaşi gând de insistenţă locală: vreau demult să schimb ceva, şi vreau să schimb la mine acasă. E fain la Londra, dar nu mă (mai) interesează. A fost superb la Tate Modern, dar poate e doar o faţadă. Vor exclusivitate? Foarte bine: să-şi închidă graniţele. De săptămâna trecută nici că-mi pasă. Copilul din mine se revoltă sarcastic: get your soma, m****rs! Şi cu un God Save the Queen după Bohemian Rhapsody, îmi cânt mental tot albumul A Night At The Opera. Dragă Anglia, acum l-ai da afară şi pe Freddie, n'est pas? Calm, calm, în mintea mea. Ce vină are femeia cu soră la Londra? Doar era de bine acolo, în acel plastic free land of the mighty.

Mă întorc la cei de acasă. După o sâmbătă în tihnă şi discuţii pe teme de sustenabilitate, îmi amintesc de inocenţii care încă mai cred că dacă-şi cumpără perie de dinţi din lemn, bureţi de lufa din producţie locală, ştergare din cânepă şi batiste textile, vor salva lumea. Dar culmea, cum am ajuns acasă numai la asta mi-a stat mintea: reduc consumul aberant de ambalaj, un săpun îmi ajunge, cu bicarbonat de sodiu şi un burete de lufa am schimbat faţa lumii mele mărunte. O vreme uitasem de mofturile astea umil ecologice şi de paşii mici dar consecvenţi pe care îi facem în mica noastră comunitate. Iar clujeanca a picat la fix cu atelierul ei de tihnă şi sustenabilitate, ca o carte poştală care-ţi aminteşte că e ziua ta de naştere. Sau de renaştere. Chiar trebuie să fugim cu toţii care încotro? Pentru că pe bune nu vreau să alerg după un sistem capitalist care se exclude pe sine, aşa cum ar fi trist ca în continuare să nu pot face nimic într-un sistem confuz şi blazat.


Aşa că mă întorc din nou la mica mea comunitate care încă mai speră că face ceva cu sens: săpunuri handmade din produse locale, deodorante solide în ambalaje reciclabile, uleiuri esenţiale şi toate nebuniile astea care în orice organic shop londonez te costă chiria pe o lună. Dar noroc cu online-ul acesta care îţi satisface toate poftele mentale. Măcar ai acces la opţiunile mai puţin poluante, de la pastă de dinţi în borcănele de sticlă, până la acei bureţi naturali proveniţi dintr-un fel de castravete local (avem în ţară magazine zero waste. Trebuie doar să le cauţi). Măcar atâta: să nu-mi mai iau pastă de dinţi într-un ambalaj de plastic pe care nici mama pădurii nu ţi-l mai reciclează şi poate să nu-mi mai uit sacoşa aia minune acasă.

Da, chiar m-a scos puţin din amorţeală clujeanca cea frumoasă. Uitasem pentru o vreme de toate încercările sincere de a trăi în afara sistemului, de a lupta cu direcţia în care o ia comoditatea, de a fugi înspre lumi lucioase, de a uita de o ideologie personală şi de puerila dar sănătoasa idee fixă de a salva lumea prin gesturi mărunte. The hippie dream încă avea nevoie de oameni ca mine şi ca fata asta, fără nici o teamă de penibil. Pentru că acel tren plecase demult din staţie şi cine ştie ce vremuri aveau să bată la uşa unei Europe tot mai drepte şi tot mai panicoase. Poate facem odată şi noi ceva ca lumea în estul nostru sălbatic. Poate a venit timpul să ieşim şi noi odată din blazare. Zic că se poate.

Pe data viitoare.


PS Şi poezia comună, din sâmbăta de tihnă ecologică.

Vorba Facebook-ului, las asta aici pentru cine vrea să vadă:

La capătul celălalt al lumii mele erai tu (eu)
Şi, ca să vezi, ne unea o saltea (vecina 1)
Mă uit la tine şi văd inima mea (vecina 2)
Îţi dau mâna, odată cu clipa asta (vecina 3)
Hai să ne bucurăm fix de asta (vecinul 4)
Şi cu asta, basta?! (vecinul 5)
Nu vine năpasta (vecinul 6)
Doar caleaşca (vecinul 7)
Fără timp de zăbovit (eu)
Doar de tihnit (vecina 1)
Cu iz de iubit (vecina 2)
Şi împărtăşit (vecina 3)
Între clipe de amăgit (vecina 4)
S-a strecurat şi încolţit (vecinul 5)
Precum bucuria la asfinţit (vecinul 6)
Într-un vis lucid (vecinul 7)


FIN
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer