55

Pe 5 martie 2020 am împlinit 55 de ani. Cum aniversarea a venit după un an greu, cu severe probleme de sănătate, pe care sper să le fi surmontat cel puţin pentru moment, aniversarea a avut un sens mai greu decât în anii trecuţi. Poate fi un moment de recalibrare a proiectelor de viitor, devreme ce mi-e limpede că acesta este, deja, mult mai scurt decât trecutul. Prima observaţie a fost că 2019 a fost un an test nu doar pentru mine, ci şi pentru cei ce îmi sunt apropiaţi. Soţia mea a fost, evident, cea mai afectată, dar mi-a fost şi cel mai bun reazem, la început chiar fizic după operaţie; oricum, a fost primul chip pe care l-am văzut după operaţie - şi cel mai drag. Apoi, în valuri, familia lărgită, prietenii şi colegii. Unii au donat sânge, mai ales câţiva foşti studenţi; alţii, care nu puteau, medical, dona, mi-au spus asta şi m-au încurajat. La un moment dat, eram mai mult pe telefon şi internet spre a dovedi că sunt viu. Pe scurt, am fost emoţionat de grija tuturor celor cărora le pasă de mine. Nu altceva aş fi făcut la rându-mi, pentru ei, iar această reciprocitate a fost mângâietoare.

Apoi, evident, mi-am pus problema proiectelor care ar mai putea fi împlinite de acum înainte. Cercetare sigur voi mai face, întrucât sunt curios dar nu sunt convins că voi mai scrie cu atâta asiduitate ca până acum. Un singur lucru ştiu sigur: rubrica asta continuă cât timp va continua bunăvoinţa lui Răzvan Penescu de a o găzdui. A devenit, în şaisprezece ani, un soi de punct fix temporal, împrejurul căruia se agregă săptămânile mele, plus, că trebuie să mă gândesc şi să întocmesc o pagină, măcar una. Dar cărţi, eseuri pe care, mă tem că (din ce în ce mai) puţină lume le citeşte, mă tem că nu voi mai agrega preferând să merg pe sinteze. Mai ales că însuşi modul de a scrie, idiomul mi s-a schimbat: scriu şi mai concentrat decât până acum, încerc să sintetizez la maximum textele, să fiu concis. Dacă, totuşi, cineva mă va citi, să aibă senzaţia ciobului holografic, pars pro toto.

Sunt şi în proces de a mai scrie o carte de poezie, începută acum doi ani, la Etna, CA, în vreme ce căprioarele se plimbau pe pajiştea de la fereastra camerei mele din SPOTS, seminarul teologic ortodox din preajma muntelui Shasta, loc de agregare al comunităţilor New-Age din SUA. Împrejurarea de a sta în regim de recluziune monahală, cu călugăriţe şi călugări imberbi drept studenţi masterali a fost de natură să mă stârnească, după aproape zece ani în care am scris prea puţin.

Proiectez şi acum, am oportunitatea de a porni soluţii pentru o echipă tânără şi mare de arhitecţi. Nu le pot, însă, conduce până la finalizare, iar asta nu ajută calităţii obiectelor finale predate (acum se cheamă livrabile). Aş vrea să redesenez toate lăcaşurile de cult pe care le-am proiectat şi să fac acea erminie personală, pe care mi-o propusese domnul profesor Ion Bănşoiu, directorul Editurii Paideia. O carte despre cum se fac biserici, cum ar trebui să se facă biserici astăzi şi cum le-am făcut eu, versus cum au fost unele edificate şi altele - nu. Mi-ar plăcea să fac o biserică la Tulcea şi una la Bucureşti - cele două extremităţi ale biografiei mele locale Nu ştiu dacă se va putea, exodul românilor care îşi părăsesc ţara la greu va face mai degrabă imposibil ţelul meu. Era să fac o biserică la Barcelona, dar a reuşit altcineva şi a făcut-o foarte onorabil(ă).Dar o bisericuţă sau schit mi-ar fi drag să fac, aici sau altundeva.

Aş vrea să mai văd câte ceva din lume, sau să revăd locuri dragi, care s-au schimbat, în absenţa mea. Important este să îmi rămână activă şi memoria, totuşi, altfel alerg degeaba pe planetă; şi aşa am dubii, deja, asupra eficacităţii lucrurilor pe care le-am făcut până acum.

În fine, nu e un bilanţ chiar rău, dar nu e nici pe departe cât îmi propusesem. Poate mai am timp să adaug, să corectez, să termin câte ceva. Mă minunez şi mă bucur de plenitudinea lumii, atât cât mi-a fost dată. Sunt recunoscător pentru tot ce am primit şi încerc să întorc celor care îmi cer sfatul, ajutorul. Trăiesc încă şi asta mă face fericit în sine! Vă mulţumesc tuturor celor care, oricât de fulgurant, faceţi parte din mica mea poveste.