Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un popor creştin-ortodox de rit automobilistic. De la poluarea fizică la cea socială


Bogdan Ghiu

08.03.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Responsabilitatea arhitectului e faţă de oamenii afectaţi de munca lui." Nu m-am putut opri să nu transcriu această propoziţie, acest adevărat aforism, de fapt o replică (e drept, indignată, revoltată, polemică, forţată deci - de context, de împrejurări - să îmbrace aspectul şi să dobîndească valoarea concisă, tranşantă şi, mai ales, memorabilă a unui statement, a unei profesiuni de credinţă), replică, aşadar, extrasă dintr-un serial marca Netflix, serial intitulat Supravieţuitorul desemnat (în original: Designated Survivor; în cazul citatului de mai sus fiind vorba, pentru a fi extrem, academic de precişi, de episodul al 13-lea din sezonul al 2-lea al amintitului serial), serial intitulat, aşadar - reluăm încă o dată sinuoasa frază, încercînd ca de data aceasta să o ducem la bun sfîrşit -, serial intitulat, deci, Supravieţuitorul desemnat, şi în care, în urma unei conspiraţii şi a unui dezastru politic-urban, un  arhitect şi urbanist de profesie, interpretat de Kiefer Sutherland, ajunge preşedintele Statelor Unite ale Americii. Un arhitect-preşedinte, deci, dar un arhitect echilibrat şi responsabil care moralizează, spectral, funcţia de "cel mai puternic om al lumii".  
 
Să nu uităm, aşadar: "Responsabilitatea arhitectului e faţă de oamenii afectaţi de munca lui". Nu văd ce altceva aş mai avea de comentat, de adăugat. Spuneţi şi voi!
 
Aş mai avea totuşi ceva de adăugat (întotdeauna se mai poate adăuga ceva, mergînd mai departe, ducînd, urzind firul - şi flirtul - colectiv al gîndiri ceva mai departe). Aş avea de adăugat o remarcă personală, de fapt o simplă notaţie, o simplă însemnare dintr-un carnet. Iat-o: "Arhitectura simulează şi organizează sublimul, dar măcar dacă ne-ar obişnui cu ceea ce ne depăşeşte cosmic, nu doar politic, nu doar social". Atît.
 
Ba nu, încă ceva, încă ceva din acelaşi carnet. Altă însemnare, aceasta: "Deplasare vizitatori-curieri. Nu ne mai ducem noi după marfă, vine marfa la noi. Oraşul-hipermaket («lagăr de consum», i-a zis cineva). Oraşul hipermarket şi luna park. Oraşul-mall: întîi a fugit oraşul la margine, la propria periferie, făcîndu-se suburbie şi mall, acum însă revine şi se re-ocupă pe sine. Mai întîi oraşul a fugit de oraş şi s-a făcut mall, acum mall-ul se întoarce şi invadează, transformă, desfigurează, de-materializează oraşul". Atît - de data aceasta, pe bune.

*
Nu se va face niciodată nimic în privinţa traficului rutier, "circulant", în primul rînd motorizat, dar nu numai, din Bucureşti (şi nu numai), pentru că există o adevărată "armonie prestabilită" electorat-politicieni români, cu toţii creştin-automobilişti gîndind maşinal-individualist (hiperindividualismul ca gîndire automată!). Automobilul personal e canapea şi balcon închis: bulă, loc gol, plapumă, mijloc de a rămîne departe de ceilalţi chiar şi în înghesuială. Nu de transport sau de mobilitate e vorba în cazul automobilului personal, ci de prizonierat într-o schemă mentală. Care se transpune şi se reproduce "evoluînd" chiar şi atunci cînd migrează spre mijloace "verzi", curate fizic şi virtuoase moral, precum bicicleta sau trotineta, pentru care tot doar viteza, întrecerea şi supremaţia personală, cu ignorarea tuturor celorlalţi, a-social şi anti-social deci, contează. Aşa că nicio speranţă! Murim (aşteptînd, trăind) în trafic!
 
Repet (trebuie repetat): cînd obiceiurile, apucăturile, manierele, incivilitatea se transpun de la automobilul personal, fie el "fosil", hibrid sau electric, la bicicletă sau trotinetă, devenind, din vicioase, virtuoase, mediul natural, aerul are, poate, de cîştigat, dar nu şi atmosfera socială, care rămîne la fel de îmbîcsită, la fel de poluată, de "stricată" de la fel de proaste maniere.
 
Opinia comună masiv majoritară rămîne, cum spuneam deja glumind şi nu prea, creştin-ortodoxă de rit automobilist, închinătoare, altfel spus, la explozia fosilă. Căci da, cu automobilul personal, sîntem în domeniul fosilelor civilizaţionale. Dar dincolo de acesta rămîn, pentru a-l parafraza pe un hîtru critic literar român, Cornel Regman, cei şapte sute de ani de acasă care în mod clar îi lipsesc nu numai Bucureştiului, ci mai cu seamă bucureştenilor.
 
Automobil personal, fosil, hibrid, electric, bicicletă, trotinetă etc., nu contează, evoluţia alunecă peste noi ca apa peste gîscă, tot neamuri proaste rămînem unii faţă de alţii, unii cu alţii. Înrudiţi, da, dar numai ca neamuri proaste. Împărtăşind acelaşi aer de familie, dar tocmai ca neamuri proaste, cu obiceiuri urîte, grosolani, bădărani, speriaţi că s-ar putea ca "fereastra istoriei" să se închidă înainte de încheierea vieţii şi să nu apucăm şi noi să...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer