Aduce vîntul spori de boală cu spor
De departe
Nu mai bine i-ar aduce nişte oameni sărmani
Să stăm cu toţii aici
În lume
În carantină
Pe lume
*
Şi aşa fugeam unii de alţii
Mîncînd tot Pămîntul
Acum să te ţii
Cînd ne-om obişnui cu
Starea
De Necesitate
_________________________________________
* Dacă tot sîntem în carantină şi avem, brusc, timp, să facem ceva cu el, să profităm, să cîştigăm ceva de pe urma situaţiei, să gîndim, adică să scriem (la propriu şi în toate sensurile), gîndindu-ne la toţi şi la toate: unii la alţii. Adică să nu facem jocul politicienilor care se bucură de închiderea lumii "în mod justificat", "pe baze ştiinţifice", permiţîndu-le să pozeze în salvatori ai naţiunilor. Să ţinem un jurnal împotriva conspiraţiei obiective, realizînd cine sînt de fapt partenerii obiectivi ai virusului, adică cine sînt, funcţional, structural, viruşii şi virusurile. (Diferenţierea pur gramaticală a pluralului "virusuri" / "viruşi" nu trebuie să ne împiedice să vedem marea lor unitate - de fapt complicitate şi cîrdăşie: corupţie. Domeniul viului este domeniul corupţiei, al transformării duşmanului în aliat (Schmitt, Latour) şi al permanentei deplasări a graniţelor (
despite all identitarians), altfel spus, al dublei, multiplei, constantei trădări (Deleuze), adică al versatilităţi, flexibilităţii, oportunismului devenit, postmodern-neoliberal, normă şi stil de viaţă al "realizării de sine" (pe seama tuturor celorlalţi, deveniţi ocean şi chiar cosmos abstract al hiper-insulei "Eu").).
Cînd te gîndeşti departe de fapt scrii, în cel mai tare şi cu adevărat propriu sens al cuvîntului: poezie. Scrii etic. Etica se scrie. Ocolul tău descrie o lume a lumii.
