09.03.2020
Am o zi agitată pentru că pregătesc un eveniment-expoziţie şi sunt stresat, nehotărât şi-mi vine să fug să mă ascund... Dar am multe idei frumoase.

Ca de obicei după ce vorbesc cu Doamna-Inspiraţie (pare o ficţiune, dar şi dacă această Doamnă există?) totul devine mai clar, mai luminos, am iarăşi încredere în mine cu toate că mi s-a schimbat mult din planul de ieri. Sunt într-un moment căruia trebuie să-i acord atenţie mare!

Ştiu ce voi face.

Soluţia este o plimbare pe străzile care-mi dau linişte! Unde sunt astfel de străzi în oraşul Bucureşti cel sufocat de o europenizare accelerată, unde stau ascunse, din discreţie şi cu şansa că au scăpat de laba Godzillei ceauşiste? În Cartierul Cotroceni.

De cel puţin trei ani nu am mai fost în această parte a oraşului, pe străzile doctorilor (aici sunt multe străzi cu nume de doctori celebri, hotărâtori pentru medicina românească: Carol Davilla, Louis Pasteur, Joseph Lister, Staicovici, Victor Babeş, Nicolae Paulescu, Grigore Romniceanu, Naumescu, Dumitru Bagdasar şi alţii). Orice plimbare pe aici îţi aduce linişte.

 
Strada Doctor Joseph Lister / Strada Doctor Grigore Romniceanu

 
În lungul străzii Doctor Romniceanu / Străduţa cu trepte (în şantier)

Cu mulţi ani în urmă făceam acest drum prin strada Doctor Lister, apoi pe strada Doctor Romniceanu, pe Străduţa cu trepte, traversând strada Alexandru Vitzu prin strada Profesor Doctor Ion Athanasiu către Şoseaua Panduri unde, dincolo de aceasta, era, şi este, strada Frunte-Lată, o stradă din care nu a mai rămas aproape nimic, fiind în anii '70 încă liniştită. Apoi a venit tăvălugul demolărilor şi al sistematizării.

Acolo locuia prietenul şi colegul de liceu Ovidiu Băncilă cu care uneori făceam seri de audiţii de muzică, de preferinţă jazz sau făceam schimb de cărţi sau notiţe.

M-a fascinat această Străduţă cu trepte, pentru că urcând aveai senzaţia că urci câtre cer. Acest spectacol era fascinant în serile de iarnă când profunzimea culorii cerului plin de stele se combina cu albul îngheţat ce acoperea treptele din piatră. Era amuzantă şi "proba" de echilibru pe gheaţa ce se ascundea sub stratul de zăpadă, dar balustrada din mijlocul scării îţi venea întotdeauna în ajutor.

Azi văd că betonul a luat locul pietrei şi biata, frumoasa balustradă este îngopată cu nepăsare în acelaşi beton.

 
Vedere de pe Străduţa cu trepte spre strada Romniceanu / Biata balustradă


Vedere laterală a Străduţei cu trepte dinspre strada Doctor Romniceanu


Şantierul Străduţei cu trepte

Curiozitatea m-a împins, profitând de ziua foarte frumoasă şi cu o temperatură prietenoasă, să fac un tur prin Parcul Romniceanu şi pe străzile alăturate.

 
 
 
Parcul Romniceanu

Nu pot spune ce nu mi-a plăcut!
Cred că aleile betonate.

Acest parc, discret, plantat din abundenţă, cu un relief incredibil în plină câmpie dâmboviţeană, cu o linişte tulburată din când în când de glasurile unor copii, cu paznici leneviţi pe bănci sau mestecând "senvişuri" (dar e bine că sunt), cu arbori care lasă lumina soarelui să-şi facă jocul de umbre pe gazonul abia ieşit de un verde cam palid, este unul dintre locurile în care te simţi în siguranţă; chiar dacă este prea mult beton.

Parcul datează de multă vreme, dovadă fotografia de mai jos, din anul 1943


BY DOMNUL_RO[BOT] / NOVEMBER 3, 2018 / [MATERIALE CLASIFICATE ÎN ORDINEA ANILOR], 1943, POVEŞTI ŞI LEGENDE
(Intersecţia străzilor Dr. Romniceanu, Dr. Victor Babeş şi Dr. Grecescu la sfârşitul deceniului 1930. Cartierul Cotroceni era un cartier relativ nou. Diferenţele nu sunt mari faţă de situaţia din prezent; în locul clădirii tehnice mici din scuar s-a construit prin anii '50 un post trafo. Fotografia este luată din parcul Romniceanu, de pe colina denumită "derdeluşul mic" sau "ţăcălia mică". Pe locul colinei s-a construit un bloc la sfârşitul anilor '60. În planul depărtat se văd turlele bisericii Elefterie, care poate fi văzută şi pe "flikr" - ceea ce am povestit mai sus se întâmpla între anii 1958 - 1979).

Este un loc cu istorie şi mare încărcătură sentimentală.

Voi reveni săptămâna viitoare în acest cartier atât de distins şi mult dorit.

Mă întorc la pregătirea evenimentului-expoziţie.

(azi, deja opt martie douămii două zeci,

LA MULŢI ANI DOAMNELOR ŞI DOMNIŞOARELOR!)

0 comentarii

Publicitate

Sus