Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Bucureştiul străzilor uitate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Privind înapoi


Octavian Neculai

23.03.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mă uit prin fereastră şi încerc să-mi imaginez, mai bine zis îmi  amintesc străzile pe unde îmi pregătisem traseele viitoare şi poveştile fiecăreia în parte.

Ceea ce trăim în această perioadă de timp, care sper - deşi previziunile specialiştilor sunt sumbre - să fie cât mai scurtă şi să aibă un final clar şi cert, fără urmări apăsătoare pentru viaţa oamenilor, ştim deja că este preludiul unei schimbări.

Dacă va fi mai bine, nu ştim! Dar sperăm!

Se vorbeşte despre "medieval way", metodă brutală moştenită din epoca "Black Death": "Close the borders, quarantine the ships, pen terrified citizens up inside their poisoned cities."[i] Deci mai avem de aşteptat în spatele ferestrelor cu privirea îndreptată spre strada golită de oameni şi maşini...

Ne vom învăţa cu acest mod de viaţă, trecător, pentru că iubim viaţa aşa cum am clădit-o şi o vom aduce-o înapoi.

S-a lăsat noaptea şi amintirile vin încet, încet cu imagini ale unor locuri pe unde am umblat şi care astăzi par undeva departe, departe. Alături de amintiri e întrebarea: când voi mai putea ajunge acolo?

Am ales două oraşe care pentru foarte multă lume de aici, din România, au un loc important în "arhiva" amintirilor, cu diverse semnificaţii: plăcere, business, acumulări de informaţii culturale, prietenii, într-un cuvânt multă încărcătură afectivă.

Roma, unde am ajuns în 2005 cu Teatrul Bulandra în cadrul Festivalului UTE cu spectacolul Triumful dragostei, mă cucerise încă de prin anii '90, dar de data asta, cât şi anii următori am căutat să mi-l apropii privindu-l nu cu ochii arhitectului ci cu cei ai unui om căruia îi place să "hoinărească".

În general în toate călătoriile în care am fost nu mi-am făcut "planuri de vizitare" aşa că imaginile pe care le-am alăturat celor scrise nu au coerenţă turistică. Am căutat lumina, optimismul, viaţa.

Aici începe Via Veneto.
Vă amintiţi La Dolce vita filmul lui Federico Fellini, cu Marcello Mastroianni, Anita Ekberg, Anouk Aimée...


  
Tritic scenografic
 
Piazza Campo dei Fiori, un loc unde viaţa a fost şi va fi, atât vizual cât şi sonor, o bucurie, un spectacol permanent (întrerupt, brutal, temporar)

 
Acesta este un peşte... / A vândut tot...

 
Nu prea are audienţă! / Un concurent pe Via dei Giubonari

 
Nu ştiu ce vindea, dar te opreai să te uiţi înăuntru / Începutul unei oferte...

 
Piazza di Spagna într-o zi normală / şi "birjarii", care-şi aşteaptă "clienţii"

 
Santa Maria dei Angeli e Martiri  / şi treptele de acolo...

 
Soarele şi umbrele picturale pe Via dei Alegnani / Linişte de după masă într-o piaţă în Transtevere

 
Se pregăteşte un mic concert în faţă la Bazilica Santa Maria in Transtevere /... asta da, viaţă de câine! în Piazza de la Rotonda, Fontana del Pantheon

 
Piazza San Pietro. E linişte şi lumină /... nu cred că se putea trece de ei!

Barcelona. Recunosc că mi-am dorit să ajung în acest oraş, incredibil de frumos şi de primitor, cu oameni calzi şi cu zâmbetul pe faţă, nu foarte zgomotoşi deşi vorbăreţi, din trei motive:
- Arhitectura -  Gaudi, Herzog & de Meuron, Miralles,Nouvel şi Mies van der Rohe;
- Cartierul Gothic;
- Camp Nou, deci F.C. Barcelona

Mi-am îndeplinit dorinţele cu excepţia Clubului de fotbal, unde nu am ajuns, totul era închis pentru Paştele catolic atunci când am ajuns eu...

Aşa că am ales străzile din Cartierul Goyhic, Diagonala (Avinguda Diagonal), clădirile arhitecţilor pe care i-am citat deja, Fundaţia Joan Miro - sunt multe de văzut.

O plimbare pe La Rambla până în zona portului, plecând din Placa de Catalunya, şi trecând pe lângă piaţa "la Boqueria", apoi Gran Teatre del Liceu, Placa Real, ajungi în cîteva zeci de minute în Placa d'Espanya şi de acolo în foarte scurt timp te găseşti faţă în faţă cu Pavilionul Germaniei, capodopera lui van der Rohe.

Prima zi în Barcelona, în faţa Catedralei de Barcelona un spectacol de neuitat:

 
Sardana, un dans tradiţional, simbol al unităţii şi mândriei şi identităţii Cataleniei

 
În stânga COAC (Col-legi d'Arquitectos de Catalunya). În fundal Catedral de Barcelona / Piaţa de peşte şi carne Santa Caterina (arhitect Eric Miralles şi Benedetta Tagliabue)

 
Stradă în Cartierul Gothic unde lumina pătrunde cu greu / La Rambla într-o vitrină


Mies van der Rohe - Pavilionul Germaniei la Expoziţia Internaţională de la Barcelona 1929

 
Muzeul Juan Miro - terasa cu o sculptură nebună   şi o altă lucrare, dar nu pot să nu spun că acest nebun era genial


Casa Millo - Antoni Gaudi

Am avut intenţia să virez puţin în roz acum când totul pare cenuşiu cu tendinţe de negru, să arăt în câteva imagini că în cele două ţări greu încercate acum, există o forţă care a făcut mare parte din FRUMOSUL LUMII.

Şi cred că noi OAMENII iubim FRUMOSUL LUMII.


La revedere pe curând!


[i] New York Times, 28 feb.2020, Donald G. McNeil Jr.
To Take On the Coronavirus, Go Medieval on It. Quarantines and restrictive measures served a purpose in the old days. They can now, too. (https://www.nytimes.com/2020/02/28/sunday-review/coronavirus-quarantine.html)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer