Un mesaj din Japonia

Cum arată frumoasele teatre ale lumii în aceste zile de mare încercare? Iată câteva dintre miile de teatre ale lumii, câteva dintre cele mai cunoscute, aşa cum ni le prezintă New York Theater:^[i]


A fost World Theater Day...

Jonathan Mandell scria în acelaşi NewYork Theater din 27 martie 2020 că este o aniversare a teatrului, a 59-a, fără teatre:..."Nu vom putea intra în niciunul dintre aceste minunate teatre pentru a vedea un spectacol, dar vom celebra teatrul în inimile noastre şi online.", scrie Jonathan Mandell în debutul articolului său.

Fără spectatori, frumuseţea arhitecturală a teatrelor celebre nu are viaţă mai ales că situaţia e identică pentru toate cele din ţările afectate de pandemie (adică, încet-încet, toate ţările lumii). Probabil că ele vor rămâne neschimbate, la fel de frumoase. Şi lumea va reveni în sălile care astăzi sunt goale cu şi mai multă dragoste pentru teatru.

Chiar şi acum, este multă încredere în posibilitatea teatrului de a trece cu bine peste greutăţile zilei. "We sometimes say in jest: 'bad times are a good time for theatre.' There is no dearth of challenges to be faced, contradictions to be exposed and status quo to be subverted." (Spunem uneori, în glumă: "Momentele dificile sunt bune pentru teatru". Nu lipsesc provocările cărora să le faci faţă, nici contradicţiile pe care să le prezinţi, nici status quo-urile pe care să le răstorni), spune în mesajul său din 2020 artistul pakistanez Shaheed Nadeen. Lyn Gardener^[iii], amintind de ciuma care în 1606 a închis teatrele în Epoca Elisabethană, scrie: "The closure of theatres in 1606 eventually ushered in a new era with the creation of the indoor playhouse. It is possible the Covid-19 virus may play a similar role in shaping the theatre of the future." (Închiderea teatrelor în 1606 a condus în cele din urmă teatrul într-o nouă eră odată cu mutarea spectacolelor din spaţii deschise în săli interioare. Este posibil ca virusul Covid-19 să joace un rol similar în conturarea teatrului viitorului.) La fel, în încheierea articolului său, Jonathan Mandell scrie pe un ton pozitiv că încercările şi momentele cruciale au stimulat de cele mai multe ori creaţia, făcând să rezulte o artă mai bogată şi mai semnificativă. Urarea lui pentru toţi cei care sărbătoresc Ziua Teatrului este: "that the ordeal in which we currently find ourselves will ultimately deliver us to a global renaissance of new art and a lasting fellowship, the likes of which have never been seen!" (ca situaţia groaznică în care ne aflăm în prezent să ne ducă într-un final la o renaştere globală a unei arte noi şi a unor parteneriate de durată. ale căror aspecte nu au fost niciodată întrezărite până acum!)

Am primit zilele trecute de la o prietenă, Masako Sazanami, scenografă din Japonia, un mesaj în care-mi anunţa premiera spectacolului Tragedy of Macbeth, o adaptare după William Shakespeare, pe 20 martie 2020, la Rehearsal room on the 5th floor of the Haiyu-za Theater^[iv]. WAW! mi-am zis.
Teatrul Haiyu-za este cunoscut datorită Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, fiind prezent în 2016 cu spectacolul Trei surori, o adaptare după A.P. Cehov.

Cred că este justificată mirarea care m-a cuprins citind acest mesaj ştiind că situaţia nu este deloc bună nici în Japonia. Între timp guvernul a cerut ca lumea să stea în casă în acest week-end, aşa că premiera s-a amânat o vreme.


Sunt nouă ani de când am fost la Tokyo (azi voi scrie numai despre acest oraş uluitor şi în curând despre o călătorie cu Shinkansen, "trenul-glonţ", către vestul Japoniei) şi totuşi parcă ieri "hoinăream" pe străzi într-o aglomeraţie foarte mare, dar circulabilă. Există o disciplină ce vine din educaţia acestui popor cu oameni amabili, cu zâmbetul pe buze şi gata să-ţi răspundă la orice întrebare dacă te-au înţeles. Pentru a fi siguri că te-au înţeles, repetă întrebarea (fie că este întrebarea ta, fie că este a lor) până sensul este clar. Acest mod de a-ţi repeta sau, în mod politicos, de a te ruga să repeţi tu, face parte educaţia lor de a nu merge mai departe în ceea ce au de făcut până ce drumul este clar. Aşa înţeleg ei să rezolve problemele, oricât de simple sau complicate sunt. Şi în majoritatea cazurilor le rezolvă.

Străzile în Tokyo pot fi foarte largi ca să permită o circulaţie fluidă a maşinilor, în ciuda numărului imens al acestora, străzi medii şi străzi foarte înguste (semn al economiei de spaţiu într-un teritoriu foarte populat, deci dens şi cu mare parcimonie ocupat). În orice situaţie, construcţiile stau lipite unele de altele, ca şi cum s-ar susţine între ele.

Înainte de a ajunge în Japonia citisem multe romane, văzusem filme de referinţă şi enumăr numai câteva: Insula regizat de Kaneto Shindo, Cei şapte samurai, Rashomon şi, cîţiva ani mai târziu, Do-des-ka den în regia lui Akira Kurosawa sau Harakiri în regia lui Masaki Kobayashi, studiasem arhitectura japoneză în mare vogă în anii '60-'70 şi toţi anii care au urmat până azi, reprezentată de nume ca Kenzo Tange, Toyo Ito, Arata Isozaki, Kazuyo Sejima, Kengo Kuma, Shigeru Ban... iar lista este foarte lungă.

Bineînţeles că ajuns la Tokyo nu am putut să nu ajung pe Omotesando, stradă care, cum foarte bine a numit-o o prietenă, foarte apreciată ca om de presă, este un "muzeu de arhitectură". De ce? De la un capăt la altul al străzii, clădirile poartă semnătura unor nume importante ale arhitecturii internaţionale: Tadao Ando, Herzog & de Meuron, MVRDV, Toyo Ito sau SAANA.

Fiecare cartier al oraşului poartă un nume şi este marcat de clădiri importante, concepute şi proiectate de nume mari de arhitecţi. Au învăţat mereu de la cei mai buni. Pentru industria automobilului au adus designeri italieni ca să-i înveţe şi ca să poată ieşi cu modelele mărcilor lor în toată lumea. La fel au făcut pentru a ajunge ca unele dintre cei mai importante nume în fashion design să fie Issey Miyake, Kenzo Takada, Yohji Yamamoto sau Hiroshi Watanabe.

Dacă te urci în Roppongi Hill (Mori Tower, un turn în care vei găsi Mori Art Museum, Mori Art Gallery) vei avea o panoramă superbă a oraşului:


Farmecul şi puterea acestui oraş, ca de fapt a întregii ţări, sunt oamenii. În forfota în care-şi duc viaţa simţi grija şi disciplina din ei. Poate uneori par cam trăzniţi, mai ales tinerii, dar de fapt toţi îşi trăiesc vârsta şi îşi respectă locul.


Azi, sau ieri seară, viaţa stă în pauză din prudenţă şi apărare... Şi oraşele au luat şi ele pauză.


Imaginile cele mai grăitoare sunt ale portului din Yokohama, golit de viaţă:


Poate că aceste flori ştiu mai mult decât ştim noi oamenii şi ne trimit un semnal: Va fi bine, dar să avem răbdare!

(azi 29 martie douămii douăzeci şi doi, când se schimbă ora)

Notă de final:
Un mesaj de la o cunoscută pianistă din Japonia, care a vizitat şi România:
Hello everyone, how are you hanging in there? This song is famous Japanese song called "Ue wo muite aruko" (known as "sukiyaki" in US). Lyrics means "I look up when I walk so that tears won't fall".
It is tough time for everyone but I hope this can give you a little bit of good energy.
Hiromi

---