2019 a fost rotund, deşi în primele luni nu s-a întâmplat nimic spectaculos, dar a doua jumătate a anului m-a răsplătit din plin. Iată câteva repere.
S-a aflat în plină desfăşurare Masterul de Antropologie la care m-am înscris în 2018, cel de la SNSPA, chiar dacă am avut nenorocul absenţei profesorului Vintilă Mihăilescu. Ceilalţi profesori şi colegii interesanţi pe care îi am, resursele academice la care nu aş fi ajuns nicicând de una singură, examenele, mobilizarea şi perspectiva ideologică extraordinară - toate mi-au confirmat că a meritat efortul de a-l include în programul meu.
Datorită acestui program de master am putut să mă înscriu la Şcoala de vară "Arhitectura tradiţională în Geoparcul Mehedinţi". Ştiam că avem treabă de făcut, dar nu mi-am imaginat că timp de două săptămâni mă voi trezi la ora 6:00 am şi că voi adormi după miezul nopţii. Am făcut cercetare de teren în trei sate care fac parte din comuna Balta din judeţul Mehedinţi, am căutat case care aparţin arhitecturii vernaculare şi am realizat interviuri cu mineri care au lucrat în zonă (Baia de Aramă, Motru). Acesta a fost cel mai emoţionant moment pentru că oamenilor aceştia li se umpleau ochii de lacrimi atunci când îţi povesteau despre cei 20-30 de ani de lucru în subteran, despre colegii lor care decedau în accidente de muncă, despre condiţiile dure în care lucrau, despre traiul departe de familie ş.a.
O activitate care m-a scos total din zona de confort (deşi nu îmi propusesem experienţe extreme la plecare) a fost participarea la restaurarea şi reconvensia unei case tradiţionale din satul Balta. De la acel moment încolo mi-am spus că nu voi mai privi cu aceiaşi ochi munca unui meseriaş, căci am lucrat într-un atelier de tâmplărie şi... a fost greu, foooarte greu! Aplecată peste o uşă veche, care avea trei straturi de vopsea, am lucrat cu un instrument numit suflantă (sufla aer cald la 300 de grade Celsius). Îl ţineam cu mâna stângă iar cu dreapta răzuiam cu dalta straturile de vopsea. La finalul unei zilei abia reuşisem să curăţ 30% din suprafaţa uşii. Lângă atelier locuia nea Ion care venea să ne ţină de urât, povestindu-ne în reprize viaţa lui şi oferindu-ne roşii din grădină şi ouă proaspete.
Unul dintre momentele de un comic nebun a fost cel în care am fost invitate (eram doar fete la această Şcoală de vară) la o pomenire care avea loc în Casa de Cultură a satului în care lucram în atelierul de tâmplărie. Exotismul hilar al acestei situaţii e greu de pus în cuvinte, dar vă puteţi imagina cum ne priveau cei 100 de oameni aflaţi la pomană! Luate pe sus din atelierul de tâmplărie de preotul care slujea, îmbiate cu un păhărel / mai multe în toiul zilei noastre de lucru, nenumăratele feluri de mâncare şi toţi ochii aţintiţi asupra noastră... Mi-ar trebui câteva pagini electronice pentru a cuprinde în poveşti cele două săptămâni, dar concluzia este verificată: nu ieşi din zona de confort stând în intimitatea casei tale, ci "viaţa e în altă parte", cum zicea Milan Kundera.
Şi pentru că l-am invocat pe Kundera, ar fi de punctat că anul trecut a continuat Clubul de lectură "Books, tea & more" pe care îl organizez din 2014 împreună cu Irina Markovits. În 2019 am avut o idee îndrăzneaţă - aceea de a dedica un an întreg literaturii române contemporane şi n-am regretat niciun moment decizia noastră, fiind un gest pe care l-am considerat necesar după cinci ani în care am citit autori străini (doar vreo patru români, dacă nu mă înşel).
2019 a însemnat şi excursia "Banatu-i fruncea" organizată de Asociaţia Promenada culturală (pe care o păstoresc împreună cu Mihaela, prietena mea) în colaborare cu Asociaţia EuropaNova Bruxelles. Dintre multe locuri şi situaţii memorabile se detaşează cea mai importantă - descoperirea oraşului Oradea, loc în care îmi doream de ceva timp să ajung. "Capitala Art Nouveau a României" m-a cucerit iremediabil iar acolo am văzut cel mai frumos balcon de până acum, care aş vrea să fie al meu, să-i dau un nume, să ne bem cafeaua împreună şi să mă vegheze când citesc.
Nu în ultimul rând, momentul aşteptat al anului - Festivalul SoNoRo, o bijuterie de eveniment, ajuns în 2019 la 14 ani de existenţă. Ediţia dedicată dadaismului m-a pus la treabă nu doar în sensul comunicării cu jurnaliştii şi al organizării concertelor alături de colegii mei, ci a fost şi un prilej de lectură despre această mişcare extraordinară - Dadaismul -, pornită la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artişti europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română, Tristan Tzara.
SoNoRo a mai însemnat şi interacţiunea cu muzicieni veniţi din mai multe colţuri ale lumii, adevărate lecţii de viaţă atât profesional, cât şi uman. Oamenii aceştia repetau de două ori pe zi, timp de câteva ore, iar la finalul unei zilei lungi şi solicitante aveau mereu doar zâmbete şi poveşti interesante pentru noi, cei din echipă. În plus, plutind deasupra tuturor, rămâne muzica: 20 de concerte timp de 17 zile au reprezentat un tur de forţă, desigur, dar în momentul în care începea muzica, mă simţeam răsplătită pentru tot zbuciumul zilei şi a doua zi puteam să o iau de la început.
Sintetizând:
o carte - Transparenţa, de Radu Vancu;
un spectacol de teatru - Pădurea spânzuraţilor, regizată de Radu Afrim;
o compoziţie - Gabriel Fauré, The Pavane in F-sharp minor, Op. 50;
un film - Born To Be Blue;
un loc - Sibiu, Biblioteca ASTRA;
un moment - drumul de la Bucureşti spre Târgu Mureş;
un om - Laur, ancora mea.
2020 va fi, printre altele, tot despre muzică - una dintre bornele mele profesionale şi personale din ultimii ani. Am primit de Crăciun un loc la concertul contrabasistului israelian Avishai Cohen (22 aprilie 2020, Sala Palatului) şi abia aştept să îl ascult din nou live; voi contribui la o surpriză jazzy pe care o pregăteşte cântăreaţa Viorica Pintilie la începutul verii iar în noiembrie 2020 va avea loc ediţia nr. 15 a Festivalului SoNoRo, ediţie care se va numi "Pasărea Măiastră".
Let the music play!
*
Aşteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2019 în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2020. Mai multe detalii despre acest fel de top aici, într-o invitaţie făcută în 2008, dar rămasă încă valabilă. (Redacţia LiterNet)