Book Club - Noiembrie

Kitchen - Banana Yoshimoto (ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Dintre toate locurile din lume, cel mai mult..."
Eroinei din Kitchen îi place cel mai mult să stea în bucătărie. A ei sau a straniei ei familii de împrumut. Nu contează dacă-i curată lună sau murdară. Important e să-i dea iluzia că nu e singură pe lume. Poate să-şi dea şi duhul acolo. E genul de fascinaţie inexplicabilă care, venind din partea unei romanciere japoneze, nu ne miră.
Ultimul cuvînt: Ne miră însă uşurinţa cu care această carte tristă şi difuză despre moarte, depresie şi singurătate glisează în confortul terapeutic al unei emoţionante poveşti de dragoste.

Diavolul se îmbracă de la Prada - Lauren Weisberger (ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Nici nu se înverzise bine semaforul de la intersecţia..."
Diavolul e inspirat de bossul revistei Vogue, Anna Wintour, şi de fiţele ei absurde, iar povestea - de stagiatura torturantă a autoarei, care îşi pune sufletul la discreţia odioasei, în speranţa obţinerii unei recomandări. Influenţei lui Wintour îi datorăm presa proastă cu care s-a ales această carte simpatică şi parcă o şi vedem pe Lauren dîndu-se peste cap pentru a-i face rost Annei de ultimul Potter înainte să iasă-n librării.
Ultimul cuvînt: Slavă Domnului, şefa mea nu poartă Prada şi nu serveşte Harry Potter, aşa că sufletul meu e bine-mersi.

A trăi pentru a-ţi povesti viaţa - Gabriel Garcia Marquez (ed. RAO, 2004)
Primul rînd: "Mama m-a rugat s-o însoţesc să vîndă casa."
"Generalul" columbian Marquez intră în labirintul primilor 30 de ani din viaţa sa şi ne livrează aici prima parte (din trei) a unei pasionante autobiografii care se joacă cu palierele temporale şi memoria întîmplărilor reale, lăsîndu-se deseori parazitată de imaginar.
Ultimul cuvînt: E, dacă-i putem spune aşa, "cronica unui romancier anunţat", crescut la şcoala jurnalismului şi în cultul pentru Faulkner, Joyce şi Kafka, pe care viaţa l-a învăţat că "secretul scrisului e să înveţi să descifrezi hieroglifele realităţii fără să pui întrebări."

O crimă - Georges Bernanos (ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "- Care-i acolo? Tu eşti, Phémie?"
Evidenţa literară spune că autorul premiat de Academia Franceză pentru Jurnalul unui preot de ţară a scris acest policier la comandă. Şi chiar aşa şi începe acest roman funebru, cu atmosferă întunecată, sunete stranii, un preot dubios, o crimă, şi-ncă una, pînă s-o vireze în tragedie şi să ajungă la un final revelator străin de reţeta unui policier obişnuit.
Ultimul cuvînt: I-l cedez lui Bernanos. N-are legătură cu cartea, dar e nu mai puţin revelator: "Cînd n-o să mai am decît o pereche de fese ca să gîndesc, am să mă duc s-o aşez la Academia Franceză."

Cît să-ntindem coarda? - David Lodge (ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Este dimineaţa unei zile întunecoase de februarie din acest an de graţie..."
Anul de graţie este 1952, iar un prim răspuns la întrebarea din titlu îl primeşte chiar unul dintre eroi la ora de educaţie religioasă: "conştiinţa ta o să ştie pînă unde să mergi cu o fată, nu mai mult decît ţi-ar fi ruşine dacă ar trebui să-i povesteşti mamei tale."
Ultimul cuvînt: Mai exact, sîntem în anul în care apariţia pilulei anticoncepţionale punea Biserica Catolică pe jar, dînd apă la moară unui scriitor care ştie cît să-ntindă coarda nu doar atunci cînd îşi condimentează cărţile cu sex, ci şi cu religie, ca aici.

Vindecă stresul... - David Servan-Schreiber (ed. Elena Francisc Publishing, 2004)
Primul rînd: "Fiecare viaţă e unică şi fiecare viaţă e dificilă."
Terapiile revoluţionare propuse aici de colaboratorul revistei noastre - miraculoase încă din titlu - sînt însă cum nu se poate mai simple, chit că pe hîrtie sună foarte exotic. E vorba fie de "integrare neuro-emoţională prin mişcări oculare", fie de "sincronizarea ceasului biologic prin simularea luminii diurne", iar cartea, departe de a aborda un stil tehnic, abundă în exemple concrete şi convingătoare.
Ultimul cuvînt: înţelegi însă de ce ştiinţa modernă nu s-a pronunţat ferm. Ce s-ar alege atunci de psihanalişti şi industria farmaceutică?