Mariana şi fiul

Aseară intru în bloc şi găsesc sfânta treime în holul de la intrare, aşezată ca de obicei: doamna Mariana jos, la măsuţă, încasând bani şi bârfind şi luându-se de toată lumea, doamna administrator în picioare, rezemată de un perete, domnul Fant Toma în picioare, rezemându-se de alt perete. Toţi au idei, comentează pe ăla care tocmai a ieşit, lasă fraza neterminată ca să-l comenteze pe ăla care tocmai a intrat şi a urcat în lift, iar lasă fraza neterminată că iese o femeie din bloc şi trebuie şi ea comentată. E deci treabă multă pe capul lor.

În drum spre lift, salut şi nu mă rezum doar la asta. Mă bag în seamă:
- Am văzut anunţul despre băiatul amărât de la 7, care are nevoie de ajutor. Dumneavoastră l-aţi pus?
- Da, eu l-am spus, zice Mariana.

Mă place şi profit de situaţie. Mă place pentru că zic bună ziua şi sunt măritată cu eroul blocului, care o dă mereu pe spate. I-a promis şi un mărţişor. Ea lui.

Întrebările continuă, la fel şi răspunsurile. Că e un copil amărât, că nu nu nu îl jignesc dacă îi duc mâncare şi haine şi că trebuie să contribuim şi cu bani, că are datorie mare la întreţinere şi nu e nimeni să îl ajute.
- Da are saudism, zice o babă care tocmai s-a adăugat spontan grupului, cu o găleată de gunoi în mână.
- Cum? întreb eu.
- Are saudism, zice ea prevenitor.
- Ce are, bre?? întreabă enervată Mariana.
- Sa-u-dism, zice mai moale baba, bătând puţin în retragere.
- Autism, bre, autism! Şi în plus, nici nu are autism. Ştii mata ce-i ăla autism?? De te bagi aşa?
- Nu. Nu ştiu.
- Pi vezi?! Te bagi aşaaa. Înseamnă ce e surdo-mut.
- A! Şi nu e. Ăsta de la 7 nu e surdu-mut. Deci nu are cum se cheamă boala aia. Da' are aşa, o faţă care nu ştiu, nu arată a copil.
- Păi n-are în primul rând nicio faţă şi în al doilea rând are 19 ani, ce copil?! Că e cât uşa! De la depresie. Că a murit mă-sa. De la depresie e cât uşa. Auzi la ea, după ce că nu ştie, se mai şi bagă aşa, să avem ce vorbi. Poftim!, îşi umflă Mariana nările şi bălăngăneşte cerceii.
- Deci pot să-i dau şi haine?
- Pi puteţi, da' de unde haine? se enervează uşor domnul Fan Toma. Că ăla nu e cât domnu' Iovan.
- Care Iovan? întreabă baba.
- Domnu' Iovan, soţul fetei ăsteia, arată domnul Fan Toma cu capul spre mine.
- Aaaaaa, face baba scârbită.
- E cât băiatul meu de mare, zice Mariana. Ca şi vârstă adică mă refer.
- Aveţi băiat aşa mare? o gâdil eu.
- Da, arăt tânără, ştiu, dar am şi eu 49!! fâlfâie Mariana din gene şi baba mută găleata din mâna stângă în cea dreaptă. Domnul Fan Toma se uită la avizier. Şi am băiat student, continuă Mariana în metru antic.

Mă invită la replică, simt eu.
- Bravo, aplaud eu la scena deschisă.

Pauză. Mă invită din priviri să întreb unde e student.
- Unde e student?

Acum Mariana se apleacă peste măsuţă ca şi cum ar vrea să-mi sărute geanta. Şi conspirativ, ca între intelectuali ieşiţi din închisori politice, fericit şi nedisimulat, mă anunţă şoptit peste masă ca şi cum l-ar fi înscris la Sorbona şi nu trebuie să mai ştie nimeni nimeni:
- La Spiru!
-.... Şi nu vă e teamă?
- Noo! Că e politic!
- Ce e politic?
- Totul e politic!
- Aha. Şi dacă nu-i recunosc diplomele?
- Ba o să i le recunoască. Staţi fără frică. Suntem mulţi, ţara are nevoie de diplome. Pentru că... (şi iar se apleacă peste măsuţă cu voce şoptită, pe lângă cureaua de la pantalonii domnului Fan Toma) ...ştiţi, domnişoara Ana, şi eu sunt studentă!!
- Tot la Spiru?
- Tot! Păi unde?!
- Şi unde sunteţi studenţi, dumneavoastră şi fiul?

Acum Mariana răspunde în canon pe două voci, una feminină şi una masculină, marcând diferenţa ca şi cum am vorbi de geopolitică vs fizica quantică:
- El la Administraţie Bănci, eu la Administraţie Publică!

Domnul Fan Toma priveşte mut, sprijinindu-se de calorifer. E căzut între admiraţie şi regret că lui i-a trecut timpul, altfel ce ar mai fi făcut şi el nişte Finanţe Bănci la Spiru!

Baba mă priveşte cam cu silă.

(2009)