O cafea pentru Geanina

Am ieşit pe palier să verific cutia poştală. O văd, spre mirarea mea, pe Gianina, ţiganca noastră plină de viaţă, şchioapă, veşnic trădată în iubire, dar mereu optimistă şi cu chef de viaţă, care mătură străzile. Stă în fund direct pe jos şi lângă ea stă tot în fund, cu picioarele întinse, colega ei de tomberon şi mătură, mai blonzită şi mai puţin simpatică. Mă mir deci şi îi zic:
- Ce faci, Geanina, ce e cu tine?
- Ce să fie, fac o pauză cu fata asta (arată spre cea blonzită). Plus că plouă afară. Înţelegi, fata mea?
- Aha. Vreţi o cafea?, le întreb pe amândouă.
- Daa, fata mea, bagă o cafea, răspund ele bucuroase ca două fetiţe.

Intru să fac cafea. Nu trec trei minute şi sună cineva la uşă. Geanina:
- Auzi, să pui şi zahăr. Două linguriţe, cam aşa.
- Bine, atât pun.

Închid uşa, dar sună imediat din nou:
- Şi lapte. Să pui şi nişte lapte. Da' nu mult, decât puţin, aşa.
- Bine, pun şi lapte.

Închid. Cafeaua picură încetişor, toarce în carafă ca un motan Philips. Sună iar la uşă.
- Eşti gata sau ai uitat de noi? Ce durează atâta?
- E aproape gata, mă scuz eu. A durat puţin să se facă. Vin acum la voi.

Şi pun cafea în nişte căni, urmând strict instrucţiunile lor. Ies cu ele pe palier la pretenţioasele mele cliente. Când mă văd, se bat amândouă peste frunte şi zic:
- Aaoleeeu, aşa mult? Doaaamnee, fata mea, dacă beau atâta mătur tot Bucureştiul, nu doar p-aici pă la voi. Ce mi-ai făcut aşa multă, fata mea?
- Beţi cât puteţi, arunc ce rămâne, nu o să vă omor cu cafea acum! Nu am ştiut că beţi puţin. Eu beau patru-cinci căni de-astea pe zi. Fără lapte şi zahăr, le dau eu peste nas, ca la un concurs, ca şi cum le-aş fi adus la cunoştinţă că eu urc în fiecare zi Ceahlăul în pantofi cui, înainte de micul dejun.

Ele, speriat-oripilate, dau capul pe spate:
- Aaaa, păi aşa se esplică. De-aia arăţi tu în halul ăsta.

Una către cealaltă:
- De-aia arată, mă, aşa, săraca.

Amândouă către mine:
- Păi, măi fato, nu mai bea atâta cafea, că mori naibii. Vrei să mori? Tu chiar vrei să mori?

Le zic că nu mor eu din atâta şi intru în casă. Nu trec două minute şi sună iar. Geanina:
- Auzi, da' tu n-ai o sticlă? Să fie de jumătate.

Caut şi găsesc cu greu sticla.
- Aşa, fata mea. Dă-o încoace, să turnăm cafeaua în ea. Cine dracu bea atâta cafea o dată???!!! Ia d-aici cănile înapoi. Hai, pa, mersi de cafea. Da' ţi-am spus: nu mai bea atâta cafea, că mori dracu. Doar ţi-a zis şi colega. Îţi mai zic şi eu.