Mega Image, 22:30, iunie.
Casieriţa, concentrată în casa de marcat, tastează, şterge, tastează, numără, şterge. În acest timp, un bătrânel vesel a pus toate produsele în sacoşă şi a plecat, după ce i-a urat servici uşor. Casieriţa nu îl aude. Apasă ENTER şi ridică iar capul.
- Fonduri insuficiente...
Se panichează.
- FONDURI INSUFICIENTE!!! Unde sunteţi?
Bătrânul e deja la uşă.
- Domnul, unde plecaţi? V-am spus eu să plecaţi? Nu părăsiţi magazinul aşa, cine v-a dat voie? Aveţi fonduri insuficiente!!!
Bătrânul se întoarce amuzat, necrezând că poate fi vorba de el.
- Cu mine vorbiţi?
- DA! AVEŢI FONDURI INSUFICIENTE!
- Aaa, nu îmi trebuie, mulţumesc. Păstraţi-le dumneavoastră!
- Ce să păstrez??!! Aveţi fonduri insuficiente!!! Nu aveţi bani!!
- Eu? Eu nu am bani? Dacă nu vă place cardul meu, uite. Să vă arăt ce de bani am.
Şi deschide amuzat portofelul, îi întinde banii casieriţei şi o salută vesel, în timp ce ea îl priveşte descurajată şi îi dă cardul gol înapoi.
După bătrân urmează la coadă un student serios, apoi un bărbat fără stare şi eu.
Şi când casieriţa vrea să ia la scanat produsele studentului serios, sare ca ars nerăbdătorul şi îi flutură casieriţei în faţă o sticlă de bere de 2 l.
- Eu vreau primul!
- Aşteptaţi puţin, că imediat vă vine rândul. Întâi e domnul.
- Hai, dom'le, că mă grăbesc. Ce facem atâta gură din nimic? Am maşina afară! Mă grăbesc! Ce, nu puteţi să mă luaţi pe mine primul?
- Păi staţi aşa. toată lumea se grăbeşte! Întâi e domnul...
- Lăsaţi, să treacă dânsul, dacă se grăbeşte, cedează studentul serios.
- Aşa, vezi? Vezi că se poate?
Şi fără să mai aştepte, trece pe lângă toţi, se apropie de casieriţă, îi smulge berea tocmai scanata, aruncă o hârtie de 50 pe tejghea şi fuge spre ieşire.
Fata îi ia uluită şi se întoarce către el:
- Staaaţi, unde plecaţi??? Berea face 4 lei şi dumneavoastră mi-aţi dat 50!!! Staţi aşa! Restul!!!
- Eu ţi-am spus că mă grăbesc, dă-i naibii de bani, eu nu mor după bani!
Şi a dispărut în noapte şi în căldura asfaltului.
Am izbucnit în râs. Casieriţa a zâmbit doar puţin, uşor îngrijorată.
- Recunoaşteţi că o seara cu doi clienţi ca ăştia face toţi banii.
Iese din îngrijorare şi zice repede:
- Nu, nu mai ziceţi de bani. Să nu mai aud de bani! Nu vedeţi câte probleme am cu banii?