Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Vieţile altora

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveste de cartier


Manu Anghelescu

28.04.2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În faţa blocului, vecina de 75 de ani stropea plantele invadate de purici. Cu mască, mănuşi chirurgicale, pregătită de cumpărături şi tot tacâmul pandemic. "Apă cu bicarbonat. Fug mâncând pământul." De la a mânca pământul în fugă la apocalipsa virală, înregistrez un moment de normalitate adaptată momentului. Pe sub petalele de flori de măr, păşind pe un teritoriu posibil infestat, împingând cu precauţie clanţa fierbinte, îmi văd de căratul în stil cărăbuş pe scara lui Escher. Cobor din nou şi din nou. Bătrânele elisabetinului socializează la geam, cu calm, având o eră doar a lor. Se născuseră în timpul unui război mondial. Starea de urgenţă trebuie să le fi dat o stare de siguranţă cu rădăcini psihanalitice. Puţin cu invidie psihologică: De ce erau ele mai blânde decât mine şi cum de nu se temeau de invizibilul sufocant?

Un alt vecin, cel din blocul cu geamuri care-mi dau direct in balcon, se autodeclară din generaţia 11-13. Au chef de glume. Invincibili. Nimic de pierdut. Şi cad în continuare: petale de măr sălbatic, petale de magnolii, petale ale timpului-aiurea, ale timpului-cadou şi ale folderelor în care s-au îndesat momente şi schiţe. Aruncând o privire la străzile pustii, de după o masca ascunzătoare de forme tot mai non expresive, calmând extravaganţa aha-urilor golite de sens, mă regăsesc în acel aici şi acum pe care aleg să nu-l mai tot chestionez.

Prima plimbare pe malul râului, prima întâlnire mascată cu oamenii de lângă mine, şi prima fugă din afara pădurii cu ulii. Distanţarea socială crease o conştientizare a prioritarului. Urgentul îşi pierduse din puteri, epuizasem fuga dintre puncte, perspectivele urmăreau cursul bursei, cifrele îşi schimbau felul de a interacţiona cu abstractul şi poate era timp de explorat irealul. Cineva avea din nou ceva de câştigat din asta. Şi zero mândrie legat de geografia geneticii din care-ţi tragi originile. Into this world we're thrown, în timp ce se aude Sartre: inconştienţa e doar destin nasol personificat.

Fire şi sinapse: teoria cum că o merităm, că n-am avut grijă de planetă sau cum că acest virus ar veni să ne dea o lecţie de viaţă. Pueril, nu? După Sartre vine Zizek: "We are not being threatened by some intelligent alien but by uh... the most stupid reproductive mechanism that one can imagine. It's a good lesson in modesty." (Nu suntem ameninţaţi de vreo inteligenţă extraterestră ci de pff... cel mai stupid mecanism reproductiv pe care ţi-l poţi imagina. O bună lecţie în modestie (pentru umanitate)."


Şi întorcându-mă la băbuţele mele şi la vecinii pe care sper să-i văd la fel de cu mască şi cu calm şi săptămâna viitoare, proiectez deasupra unui apus inevitabil: trebuia să vină şi timpul ăsta al retragerii simţurilor în interior, al lecturii cu sens, al scrisului terapeutic, al gândului reconciliat cu normalitatea aroganţei, cu înţelegerea speciilor în afara termenilor de superior şi inferior, de mai proaste sau mai inteligente, de ce se face si ce nu se face, departajarea conceptului de decenţă învăţat într-o casă cu un anumit profil cultural, cu înţelegerea globalizării ca armă de luptă Zen nu împotriva a ceva, ci împreună cu.

Cu teamă şi empatie, începi să faci diferenţa dintre spaţiul virtual şi spaţiul concretului. Realul e undeva la mijloc, între chat-uri şi postări, între sunete de departe şi gânduri uitate. Relativizarea realităţii din ultima vreme îmi aducea din nou aminte: nimic de câştigat. Colecţionar de experienţe, căutător de comori, ascunzător de poţiuni magice naturale, alchimist de duzină şi culegător de poveşti post-conştiinţă.

Oare să le scot pe băbuţele mele la un ceai în grădină? Ele trebuie să aibă altfel de poveşti dintr-un alt fel de living room, înţelegând arta de a sta singur fără să o iei razna, păstrându-ţi calmul în timp de război epidemiologic, având chef de o cafea la soare, cu conştientizarea finalului, găsind sens în a proteja un trandafir de pe o planetă pustie. Ştia micul prinţ ce ştia. Ritualul se cerea păstrat: "Nu trebuie să-ţi pui niciodată mintea cu florile. Trebuie doar să le priveşti şi să le miroşi."

Cât timp va mai fi cafea, voi sta la taclale cu lumea. Voi învăţa despre expresivitatea ochilor în stil balinez, voi înţelege care-i treaba cu burka şi poate îmi şi cos şi o mască drăguţă, cu trandafiri de Petit Prince. Mă pun să le comand şi băbuţelor mele. Oare ce preferinţe de culori au?

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer