Câteva gusturi pe care le poate avea cafeaua

De multe ori nu te gândeşti cu adevărat la gesturile pe care le faci, adesea mecanice, adesea din nevoia de a nu întrerupe ziua, de a nu lua o pauză, de a nu lăsa gândurile să pătrundă acolo unde ar putea începe să râcâie, să pună întrebări, să te descoasă, să schimbe, de fapt, gustul pe care l-ar putea avea cafeaua în acea dimineaţă. Mecanic te plimbi dintr-o încăpere în alta şi-ţi construieşti pas cu pas viitorul. Gesturile mici, firave, fragile completează totul. Oamenii ăştia nu ştiu nimic, dar vor totul, nu înţeleg realitatea, dar se prefac că o cunosc şi că, mai mult de atât, le aparţine. Sau cel puţin asta spun ştirile. Zâmbeşti nestingherit în singurătatea apartamentului de una, două, trei sau patru camere. Câteva ferestre închise bine, din cele care dau igrasie. Afară, întotdeauna încă de dimineaţă, o bormaşină, un flex, un şantier. Îţi schimbi tricoul, îţi schimbi postul de televiziune, îţi schimbi şi ceaşca din simplul motiv că nu o mai găseşti pe cea din care ai băut ieri. Câte gusturi poate avea, în fond, cafeaua? Guatemala, Peru, Costa Rica, Etiopia. Şi toate-ţi promit gust dulce-acrişor de migdale amare, iz de ciocolată, de portocale, de flori de iasomie, de miezul pământului, de arome încinse şi rostogolite de vânt. Îţi amintesc toate de locuri pe care nu le vei vizita probabil niciodată, nu pentru că nu ar fi posibil, ci pentru că totul în lumea ta este mecanic. Totul. În orice caz, prea multă cafea contribuie la durerea de burtă care apare atunci când stomacul ţi se face ghem şi oricum nu contează prea mult decât ţara de origine şi cât de tare a fost prăjită: uşor, mai arsă, foarte arsă. Simţi mirosul?

O călătorie nu începe niciodată acolo unde crezi că începe cu adevărat aşa cum această primă frază ar fi putut să dea naştere unui întreg roman, dar nu şi acolo unde totul este mult prea mecanic, mult prea riguros. Nu vrei să foloseşti metafore pentru că oamenii încearcă să le descifreze şi rău fac. Cafeaua va avea întotdeauna cel mai bun gust dacă ştii să o bei. Acestea sunt doar încercări, aşa cum au făcut mulţi alţii. Unii s-au învinovăţit constant, pe tot timpul vieţii lor. Au continuat să bea cafea sau să bea, pur şi simplu. Dar tot cred că îţi trebuie un motiv bun pentru asta. De cafea te agăţi atunci când nu o îmbrăţişezi. Dimineţile mecanice devin puţin mai vii. Se strecoară o fâşie de răsărit, reuşeşti să înţelegi ce e şi cu trezitul ăsta devreme când întreaga suflare omenească doarme. Sau cel puţin jumătate din populaţia lumii. Învinovăţeşti mai puţin în speranţa că ceilalţi vor face la fel. Numai că nu se întâmplă aşa. Şi, totuşi, ai o singură menire. Nu contează direcţia, nu contează obiectul pasiunii tale concrete, uitate, redescoperite, reinvocate. Contezi tu în fărâma propriului univers, mic, neîncrezător. Contezi atunci când îţi faci curaj să scrii din nou, să bei cafeaua amară şi, totuşi, perfectă. Căci gustul amar al cafelei e amar numai pentru necunoscători. Dacă ajungi să o bei cu atenţie, cu recunoştinţa faptului de a o putea prepara, de a o putea savura, atunci îi cazi pradă pentru totdeauna. O laşi să te îmbie, să te cheme la viaţă. Să te salveze.

Cafeaua poate avea multe gusturi, aţi încercat vreodată să beţi cafea când aveţi foarte multe emoţii? Am putea la fel de bine să bem direct de la robinet în acele momente, efectul ar fi acelaşi. Gustul de curaj pe care-l căutăm nu se află acolo. Anul acesta am zărit tot felul de forme şi chipuri în caimac şi le-am zâmbit fără să cred în ele, recunoscătoare pentru unele dintre cele mai frumoase desene care s-au format acolo, în dimineţile acelea în care îţi puteai începe ziua cu o doză surprinzătoare de creativitate pur şi simplu întâmplătoare. Dar nu e, nu-i aşa? Nu-i întâmplătoare aroma aceea pe care o simţi ori de câte ori îţi imaginezi, încă de seara, că o vei avea din nou în faţa ochilor dimineaţa. Nu e întâmplător ritualul, nu e întâmplătoare dorinţa. Dimineţile nu sunt mecanice când îndrăzneşti prea puţinul, când faci pasul minuscul înspre redeşteptarea a tot ceea ce a fost amorţit, încleştat, înfrigurat. Nu, nici măcar aceste cuvinte nu sunt întâmplătoare şi multe din cele ce par de neînţeles sunt, de fapt, din lipsă de răbdare. Cum arată cafeaua care-ţi dăruieşte răbdarea, încrederea, dimineaţa non-mecanică?

Am încercat să cumpăr, cu o reducere semnificativă, un pachet special de cafea, potrivită pentru espressor, light-medium prăjită, delicată, aromată, pregătită parcă pentru mine, dar nu cu reducerea care mi se oferise. L-am lăsat acolo, în coşul virtual, să aştepte, cât se poate de mecanic, cât eu îmi prepar o cafea adevărată, cu gust delicios de supermarket. Şi-am mai lăsat acolo câteva întrebări, aşteptări, frământări, mici fărâme de vise, speranţe, doze încremenite de răbdare. Şi, din fericire, dacă pagina de web este suficient de bine construită şi mă poate aştepta 24 de ore, mâine le voi putea recupera. Mâine dimineaţă.