O lume născută din magia Africii - Regatul sufletelor

Citiţi un fragment din această carte.


Nu ştiu dacă v-am spus vreodată, dar una dintre plăcerile mele vinovate, pe lângă prăjiturile cu ciocolată, este cititul romanelor YA (Young Adult). Fără a încerca o justificare, spun că mi se par amuzante, uneori bine construite şi, în acelaşi timp mă fac să înţeleg cam ce citesc şi apreciază tinerii din ziua de azi. Concluzia mea, bazată pe acest tip de lectură, este că visele adolescenţilor de acum nu se deosebesc prea mult de cele avute de noi cândva: o poveste de dragoste, aventuri, dorinţa de a fi unic şi special, o lume în care binele să învingă. Ceea ce s-a schimbat este complexitatea lumilor în care trăiesc şi se mişcă personajele. Dacă odinioară Vestul Sălbatic, continentele neexplorate şi oraşele europene erau locul de desfăşurare al acţiunii, acum scriitorii construiesc lumi noi, născute pe cenuşa universului pe care îl cunoaştem. Sursele de inspiraţie sunt diverse, dar printre cele mai interesante cred că sunt cele care îşi trag seva din legendele şi poveştile Africii.

Pentru mine, Africa a fost mereu un tărâm fantastic, plin de minuni şi mistere, un loc în care legendele şi realitatea se împletesc. Un loc plin de violenţă, de superstiţii şi lupte inter-tribale, cu zei răzbunători, cu vrăjitori care au un cuvânt greu de spus în comunitate. Aşadar, era inevitabil ca după ce am citit Urmaşii de sânge şi os de Tomi Adeyemi, să-mi doresc, mai ales în perioada asta atât de încărcată şi plină de îndoieli şi spaime, să evadez într-o altă lume inspirată de bogata mitologie africană. Aşa am ajuns să citesc Regatul sufletelor, primul volum din seria Ultima tămăduitoare scrisă de Rena Barron. Seria este publicată la noi de către editura Leda Edge în traducerea Alezandrei Fusoi, iar Warner Bros urmează să o transforme într-un film.

Cartea spune povestea Arrahei, născută în tribul Aatiri, unul dintre cele mai înzestrate şi încărcate de magie dintre cele cinci triburi ale lui Heka. Arrah nu reuşeşte, însă, să se ridice la nivelul aşteptărilor tribului din care provine, dar mai ales la nivelul aşteptărilor mamei sale, Preoteasa Regatului. Ea nu reuşeşte să invoce nici un fel de magie, magia o ocoleşte chiar şi atunci când bunica ei, încălcând toate regulile, o trage în cercul magic. Arrah află că există şi altfel de moduri de invocare şi control a magiei, dar preţul care trebuie plătit este mare, dureros şi periculos. Cu toate acestea, este dispusă să-l plătească atunci când o serie de copii dispar, iar printre ei este Kofi, un copil sărman pe care îl consideră ca fiind un frate mai mic. De aici până la descoperirea propriilor puteri, a rolului jucat de mama ei în întreaga poveste, precum şi până la revenirea în lume a Regelui Demon care se hrăneşte cu suflete nu mai este decât un pas. Povestea ia câteva turnuri neaşteptate, are idei originale şi reuşeşte să creeze o lume credibilă şi interesantă.

Autoarea construieşte un panteon complex care este un deliciu pentru iubitorii de fantasy. Zeii orisha sunt cei care s-au luptat cu Regele Demon şi au câştigat. Ei şi-au turnat apoi propriile imagini în praf de stele mai întunecat decât cea mai întunecată noapte. Statuile lor se află în Templul care le este dedicat. Nici unul dintre zei nu poate fi privit pentru multă vreme pentru că siluetele lor încep să se înceţoşeze pe margini. Cu toate acestea, aflăm că zeul, orisha al soarelui, Re'Mec, "poartă pe cap un acoperământ complicat din pene de struţ şi perle, iar coarnele de berbec sunt groase cât braţul unui bărbat. Ochii îi strălucesc în flăcări deasupra unui cioc lung, cu vârful ascuţit. (...) În poală ţine un glob de sticlă. Ceaţa cenuşie dinăuntrul lui reprezintă sufletele zeilor orisha care s-au sacrificat pentru a-l opri pe Regele Demon." Urmează Kori, Essi, Nana, Kiva şi toţi ceilalţi zei cu atribuţii clare, precum şi Nenumita, zeiţa misterioasă şi cu o istorie cvasi-necunoscută.

Recunosc că partea aceasta de ritual, construcţie a lumii şi religiilor mi-a plăcut cel mai mult din tot volumul. Varietatea şi diversitatea dau o notă de exotism şi originalitate întregii poveşti. Evident că există şi o poveste de dragoste, pentru mine secundară şi neconvingătoare. De asemenea, trebuie să vă atrag atenţia că este vorba de o lume violentă, ritualurile sunt destul de întunecate şi uneori inconfortabile pentru cei care iubesc doar poveştile calde şi luminoase. Unii dintre cititori a fost revoltaţi de scenele care implică sacrificarea copiilor, viol şi multe alte forme pe care le poate lua violenţa. Eu cred, însă, că toate acestea dau putere romanului care suferă în anumite locuri de lipsă de coerenţă şi continuitate. Anumite pasaje trenează în timp ce altele se derulează pe repede înainte ceea ce dezechilibrează lectura. Mi-a plăcut ideea implicării zeilor în lumea oamenilor şi curajul de a răsturna construcţia atunci când autoarea a simţit că este momentul potrivit pentru asta.

Una peste alta, o lectură agreabilă numai bună pentru vreme de pandemie. Cu siguranţă o să vă distragă pentru câteva ore din cotidian, o să intraţi într-o lume diferită şi ciudată, dar interesant gândită, o să certaţi autoarea pentru că nu a dat mai multă substanţă personajelor pentru a vă putea ataşa de ele, dar veţi aprecia universul în care acestea se mişcă şi acţionează. O carte care vă va aduce aminte de poveştile citite altădată despre Africa şi comunităţile complexe şi diferite care o populează.