E cazul să începem să uităm, să ne relaxăm, să ieşim din constricţie, din încordare, deja n-am mai scris aproape deloc...
A fost o insuportabilă perioadă excepţională, o îngrozitoare paranteză excepţională, un gol excepţional de plin. Să mulţumim!
Şi Bienala de la Veneţia s-a amînat, s-a anulat. Ura, am scăpat!
Totalitarismele, dictaturile, perioadele de excepţie au întotdeuna ceva intens, insuportabil "literar", se potrivesc, convin într-un mod profund suspect literaturii, readuc întreaga cultură, din stadiul evenimenţial-performativ în acelaşi timp comercial-industrual şi social-de masă, înapoi la "infrastructura", la "schema" ei "literară". Toată cultura redevine atunci "literatură". Ceea ce, repet, este insuportabil. Este insuportabil să comunici şi să te exprimi doar "scriind", adică presupunînd distanţa, mai mult: absenţa, şi profitînd, profund suspect, de ea. Dar gata, s-a terminat! Revenim la culture as usual.
De la început mi s-a părut, la început suspectă, apoi revoltătoare sau cel puţin de neînţeles ceea ce azi începe să fie tot mai mult denunţat ca "romantizare" a crizei, a izolării, adică exaltarea în continuare a refugiului "creativ" în interioare burgheze, a solidarităţii cu cărţi, hărţi, plante, bibelouri şi mai ales cît mai mulţi metri pătraţi locativi de multe ori de invidiat, adică de nesuportat, revoltători... Lumea începe să mîrîie, începe să mijească şi ghilotina... Criza degeaba, şi înainte, şi după...
În general, cu sau fără interioare "deştepte", intrarea în criză ca în vacanţă a fost o capcană, şi dacă această criză a recluziunii impuse, apoi a restricţiilor voluntare - o insuportabilă asceză, de fapt - trebuie speculată, cred că asta ar trebui făcut doar în sens politic (kairos politic), nu ca vacanţă de la vacanţă, sau cum să ne continuăm şi chiar să ne intensificăm activităţile "estetice", de consum sau producţie (de consum), încercînd mai presus de orice să nu ne lăsăm atinşi, să ne ferim a fi contaminaţi, otrăviţi, infectaţi de această nesperată ocazie istorică de a deveni, nu de a tot fi la fel şi încă şi mai şi, ca România Mare...
Am practicat-o, adică i-am cedat şi eu, punctual, dar m-a îngreţoşat de la bun început poezia de criză, arta de criză în genere, ca şi cum carantina nu ar fi altceva decît un foarte bun prilej de a regăsi ideologia şi practicile "turnului de fildeş". E Turnul de Virus, iar virusul e politic şi social, sîntem noi. Să te ţii deja la vară-toamnă cărţi-muzici-filme de "carantină", că ce greu dar ce bine e să stai închis în casă (cînd ai casă şi, în ea, "o cameră doar a ta", vorba Virginiei Woolf). "Noroc cu criza că mi-am terminat romanul, maestre, fată!"
"Regresia" amplificatoare de la neo-narcisismul selfiului la dos cu decor de depărtări geografico-culturale la hiper-narcisismul "tradiţional", video, la dos cu depărtări metaforice: metri pătraţi ca metonimie impusă "totalitar" pentru miile de kilometri liniari ("lineAIRi)". Cît de frumos suferim noi! Ce pasionant, cult campionat mondial de estetizare a suferinţei, de sublimare a compresiunii prin comprese de compasiune şi, ah, da, sigur, solidaritate!
(Fişă) Cuvînt-cheie - EXPUNERE: 1) închizătoare, izolantă, regresivă, baricadantă, proliferantă, multiplicatoare, serializantă, deci economică, profitabilă prin repetare şi adăugare - IMAGINEA (ca şi prin tehnică); 2) deschizătoare, în afară, singularizatoare - la risc, prin risc (atît la pericole "naturale", cît şi la pericole sociale şi politice: reprimarea de către poliţie şi/sau de către "majorităţi")...
Întrebare e deci: Ne expunem? "Ce" sau "la ce"? Uitînd că dacă ne expunem (activ, subiect) sîntem expuşi (pasiv, obiect). Ne transformăm de bună voie în obiecte manipulabile, plastice, deturnabile - şi chiar, ironic ecologico-ideologic, reciclabile, recuperabile. În consum şi pentru consum, orice şi orice este recuperabil. În spitale, de pildă, consumi îngrijire şi chiar, absurd, consumi sănătate (cantitate calculabilă pentru că marfă). La limită, dincolo de limită, manipularea ultimă este o paradoxală răsturnare şi reconversie din obiect în subiect: devii, ca mort-de (nu se poate muri pur şi simplu, de moarte sau de epuizare) SUBIECT STATISTIC, agent fundamental în dresarea, disciplinarea, normarea societăţilor ca indivizi/populaţii, ca populaţii de indivizi...
Nu această autoare (foto jurnalista Anne Sinclair) ca atare contează, ci ce spune şapoul despre iniţiativa editurii Gallimard (colecţia descăcabilă gratis online, pe vreme de pandemie, "Tracts": manifeste, scurte texte, cît nişte articole, dar cărţi, nu articole), care le-a propus autorilor nu numai să "povestească" ce fac prin casă de pandemie (cu prezumţia că ar fi oricum interesant), ci să "reflecteze asupra problemelor (întrebări, chestiuni) pe care le ridică epidemia". O ridica, poate, şi la noi epidemia, dar cine trage? În ceea ce mă priveşte, nu omit niciodată să-mi fac datoria, aşa că n-am aşteptat să vină vreun editor să mă întrebe (oricum n-ar fi venit niciunul), ci m-am dus eu după el, unul dintre puţinii, rarissimii rămaşi să mai primească astfel de provocări. À suivre!
Alt teatru, nouă "orientalizare" (sau a face cu ochii ce nu mai putem face cu gura - în afara vorbirii):
- "En Occident, nous sollicitons beaucoup les muscles du bas du visage pour communiquer, ce qui n'est pas le cas d'autres cultures. Le port du masque nous oblige à inventer de nouveaux langages non verbaux, des modes d'expression de nos émotions qui passent par des gestes avec les mains, une accentuation des expressions de la partie haute du visage. Par exemple, en sollicitant plus activement les muscles de l'orbiculaire de l'œil, qui servent à plisser ou écarquiller les yeux, ou le muscle frontal qui permet de lever ou de froncer les sourcils. Un sourire s'exprime aussi avec les yeux.
- Au Japon, où l'on a l'habitude d'accentuer l'expression du haut du visage selon des codes bien définis, la position des sourcils joue un rôle important de communication non verbale. D'ailleurs, les émoticônes japonaises mobilisent peu les expressions de la bouche et restent surtout centrées sur les yeux et les sourcils. De fait, les personnes de culture asiatique sont moins réticentes que nous à porter des masques et nous avons sans doute beaucoup à apprendre de leur expérience."
Să nu mai numim deci (avînd în vedere evidenţa a ceea ce se întîmplă) "economie" ceea ce ar trebui să fie numit "economism", după acelaşi model, să zicem, conform căruia nu trebuie să încurajăm confuzia dintre "ştiinţă" (cel mai corect: "ştiinţe", la plural) şi "scientism". Economia de piaţă e doar un "economism", o teorie, o "vedere-asupra" naturalizată normativ-dogmatic. Deci poate chiar "economii": "co-economii" fără "meta-economie".
- Dmpdîpdfdpb!
- Ce?
- Dmpdîpdfdpbă!
- Ce? Nu înţeleg ce spui. Dă-ţi masca jos!
- Mfndns - Du-te în p... mă-ti!
Să ne RE, să ne PRE, să ne RE-PRE-ZENTĂM.
(finalul unui text pentru Alex Cistelecan)
Nu am nimic de făcut
decît asta
Citat
Din nou despre EXPUNERE şi EXPUNERE: întotdeauna a altuia, a Celuilalt. Sau despre "Libertatea" (nume de ziar) de a te degrada ca presă degradînd prezentarea persoanei umane. "Libertatea" de a te degrada ca presă reducîndu-te la cum îţi spune, strict, numele: "presă", "a presa" şi "a stoarce" eventuale lacrimi prin "extorcarea" imaginii oamenilor, detaşată de ei şi întoarsă împotriva lor. Expunînd boala, v-aţi expus propria boală "de ramură: curiozitatea bolnăvicioasă, expunerea asimetrică, doar a celuilalt, nu şi a ta însăţi/însuţi.
Întrebare pentru jurnalistele autoare: v-aţi lăsa expuse şi descrise aşa cum aţi expus şi aţi descris voi? Cînd expuneţi, facil, pe altul (deja supra-expus de boală), expuneţi-vă şi pe voi (măcar imaginar)! Cu astfel de practici de "presă", nicio şansă însă să aibă cîndva cineva de ce să vă caute oriunde v-aţi afla şi indiferent în ce situaţie aţi fi... Fie deci acesta blestemul, stigmatul carierei voastre! Blestem de bărbat! Blestem de poet! Blestem de - după mintea voastră plină doar de clişee şi stereotipuri - deja bătrîn!
Aşa cum i-am spus pe vremuri lui CTP scriind despre Nichita (Stănescu), le spun acum şi celor de la "Libertatea" de a trage cu puşca în Gabriela (Melinescu), iubita de Nichita ca fiinţă, tocmai, în sine, întreagă, de sine stătătoare şi irepetabilă: NE SUTOR...
O mai purta lumea măşti - şi pe gură-nas, vreau să zic, nu doar pe bărbie-guşă -, dar de dezinfectat eu nu văd pe nimeni. E şi scump, ce-i drept, toată lumea vorbeşte de măşti, dar de geluri şi alte alea, mai subţire (oricum or fi îndoite).
Am ieşit din situaţia de excepţie literară (căci în asta am fost: într-o situaţie structural literară - tocmai de aceea greu suportabilă; am trăit pur literar). S-o vedem acum şi pe cea literară de excepţie ce va urma.