31.05.2020
Iar am înfrînt!
 
Să ne relaxăm, adică să ne întoarcem la bătăliile noastre.
 
Cum arată deci o copertă a unei edituri dintr-o cultură care se respectă şi alta a unei edituri dintr-o cultură care nu se respectă dat fiind că nu îşi respectă toţi actorii, agenţii, lucrătorii, faţetele, şi capitolele, o cultură care nu se respectă în toate aspectele şi la toate nivelurile sale, care, altfel spus, se "onorează" şi se percepe pe sine doar lacunar, pe sărite, neomogen, cu pauze şi cu găuri, "pe alese" - incomplet, segregaţionist, "rasist" funcţional? O cultură care se auto-cenzurează pudic, care practică instinctiv, instituţional, "croşetarea" ([...]), care lucrează, altfel spus, cu "negri"?
 
Pe prima copertă scrie: Don DeLillo L'Homme qui tombe Roman traduit de l'américain par Marianne Véron Actes Sud, pe cealaltă doar: Don DeLillo Omul căzător Biblioteca Polirom Polirom (de două ori "Polirom", o dată pe orizontală, a doua, pe verticală, ca să fie clar).
 
Cine sînt deci (între alţii) "negrii" culturii române scrise? Traducătorii.
 
Altfel spus (principiu, aforism): cînd te simţi mic, minor, subaltern, dispensabil, vrei să ascunzi asta ascunzîndu-i pe cei sau cele (oameni, fapte, idei) care, în viziunea ta îngustă, sărăcăcioasă, economistă, deci disperată, sînt asemenea ţie - mici, minori, subalterni, dispensabili şi disperaţi -, deci te-ar putea da de gol şi ţi-ar putea mînca - crezi tu, numărînd pe degete pînă la doi - din locul meschin pe care singur ţi-l acorzi şi permiţi.
 
Sîntem noi, stăpînii, şi-atît. Fără slugi. Ascundem slugile, muncitorii. Ca să nu creadă cumva stăpînii noştri că sîntem nedemni (de ei, de statut) şi că stăm, ne arătăm laolaltă cu slugile, că sîntem ca slugile, slugi. Noi sîntem puternici, măreţi, ne-arătăm doar cu stăpînii şi-atît.
 
În cazul culturii scrise, Autorul şi Editura, Eroul Emanator şi Întreprinderea Propagatoare, Multiplicatoare. Noi, Subiecţii! "Eu, Supremul!" Restul, Muncă şi Consum! La Muncă! La Consum!
Partea superioară a formularului
Partea inferioară a formularului
 
 
O clipă te vei salva
Două
O viaţă
După care va trebui
S-o iei de la capăt
Cu moartea
 
Gata, s-a zis şi cu Covidul ăsta, să trecem la altul, să aşteptăm următorul cataclism. A fost o speranţă, o clipă, dar doar caraghioşii mai pot crede în schimbări, şi nu ratează nicio ocazie să se facă de rîs. Acum lucrurile au luat o turnură neserioasă, facilă, favorabilă: au fost deviate spre delirul cosmic comod. Răscoale în biserici şi revolte la intrarea în magazine, revoluţii oribile, cu faţa spre trecut, în pămînt, care oricum nu vor avea loc. Să nu fim însă dispreţuitori!
 
Aştept de multă vreme ocazia de exemplu să pot purta mască şi să mă pot spăla des de faţă cu alţii fără să pare o provocare, o sfidare la adresa societăţii. Dar tot continuă, cred, să pară aşa. Oamenii sînt serioşi şi nu pun botul la astfel de prostii. Nu-mi rămîne decît să aştept alte crize, alte dezastre, să îmi permit alte lucruri scandaloase.
 
La început n-a fost cuvîntul
Şi nici litera mare
Iniţiala majoră majusculă
La început n-a fost începutul
A fost uitarea
 
Curierul
Care nu e un
Mesager
Aduce ce-am comandat
Nu vreo veste
Dar eu ce fac aici
 
Atît de murdar şi de poluat (spoliat), de calamitat este Bucureştiul (cel puţin) încît nu ştiu de ce ar trebui să aşteptăm pandemii ca să adoptăm masca pe post de accesoriu vital şi dezinfectatul ca abluţiune latinească şi, ocolind creştinismul (popular), mai degrabă islamică! Căci da, România (şi lumea) este în stare cronică, dar, fireşte, nedeclarată, de urgenţă. Totul ar trebui întrerupt şi început altfel aici (şi aiurea), dar culmea e că nu se va întîmpla nici cu ocazia epidemiei pandemice, cînd am fost şi noi, ca nenorocire, în rînd cu lumea. Deci revenirea la normal, după trecerea pandemiei, ar trebui să însemne măşti şi dezinfectanţi, închiderea şi redeschiderea economiei şi a vieţii politice. Altfel spus, noi cînd declarăm starea de urgenţă?
 
Starea de urgenţă as usual, dar de jos în sus, nu ca (pînă) acum, de sus în jos. Să-i spunem ne-stare, ne-stare contra statului, care stă pe noi, pur şi simplu, statul fiind un clan, nişte triburi "superpuse" care, la propriu, stau, dar care nu ar sta dacă nu ar avea pe ce să stea, noi fiind soclul încremenit, deci trainic, al stat-uilor lor, al statuii stării de stat.
 
"Museum of Modern Art. Nu e timp de intrat. Şi la ce bun?" (Ernesto Cardenal)
 
Se deschid terasele
Ceru-i ca oglinda
Încărcată
În care se uită cineva
Încărcat
Like a gun
 
Calcă-l pe gît în
General
Cine nu-i negru
În afară de tine
 
Pedeapsa cu moartea
Prin ghilotinare
În America
Re
Revoluţionară
 
Ne luăm terasele înapoi
Ţara
Vara
 
Astăzi s-a definitivat - dîndu-se în fapt ca atare cu apăsare - privatizarea domeniului public al plajelor române. Orban + Iohannis = Mazăre la puterea doua. Nu mai avem ieşire la Marea Neagră, ci la o seamă de capi ai capitalismului românesc de la stat.
 
La Est există o nouă graniţă, a apărut un nou stat: Plajele Române definitiv privatizate de stat (pe şezlong). Era(u) de mult, dar acum e "de urgenţă", cu Corona. Alertă la Urgenţă!
 
Taie-le gîtul cu genunchiul poliţiei
Pe Plajele Române
Pe Cearşaf
(la cine nu bagă banu la distanţarea socială
faţă de nisip pe şezlonguri de plastic de acum
20 de ani cel puţin)
 
S-a mai terminat un caiet. Va fi (în) carte. Măcar de scris, dacă nu ocazie pentru schimbări să fie criza aceasta.
 
"Relaxare" la propriu, "întoarcere la normal", adică pe terase, la "libertatea de mişcare" spre plaje, la mişcarea pe loc şi degeaba. Cam jalnic. Test: atîtea maşini pe străzi acum, din nou, otrăvind aerul mai rău decît cu Covid (dar pentru poluare nu ne închide nimeni în case, nu opreşte nimeni circulaţia: economia E poluare), dar care nu circulau înainte nu pentru că nu era economia deschisă, ci pentru că nu puteau să-şi justifice deplasarea, şi care deci acum, din nou, să mişcă degeaba, din pură inerţie prostească, pe loc: libertatea de a nu face nimic, dar frenetic.
 
Nu pot să respir
Nu pot să respir
Voi puteţi?
Sau încă nu simţiţi
Niciun genunchi pe grumaz
Pentru că deja nu mai
Respiraţi decît prin
Aplicaţii
Organizat
Aplicat
Pentru că deja
Aerul este genunghiul în gît
Voi cum respiraţi
Ce?
 
Ni se pare că nu sîntem negri
Dar nu e decît o părere
 
Funcţional sîntem toţi negri
Funcţionăm negru
La negru
Sîntem negri funcţionali
Negri la negru
Adică aparent albi
 
Pentru că socială şi politică e culoarea
Iar nu rasială
 
 

1 comentariu

  • Traducători la LiterNet
    Razvan Penescu [membru], 01.06.2020, 23:34

    De menţionat că la cărțile apărute aici, pe LiterNet, traducătorii apar pe copertă (https://editura.liternet.ro/)

Publicitate

Sus