La evenimentul Din suflet pentru operetă a participat şi doamna ministru al culturii Mona Muscă, ferventă susţinătoare a acestei idei (a finanţării culturii din surse alternative), cea care a obţinut de la Guvernul României 40 de miliarde pentru refacerea Teatrului de Operetă "Ion Dacian", afectat de un puternic incendiu la începutul acestui an, restul până la 58 de miliarde urmând să fie acoperite din contribuţii particulare. Se pare că evenimente precum cel pe care îl comentăm aici s-au succedat în ultimele două luni cu o oarecare regularitate, artiştii Teatrului de Operetă "Ion Dacian" şi alte personalităţi ale lumii culturale considerând firesc să se implice artistic în acest spectacole de amploare mai mică sau mai mare, contribuind după puteri la refacerea sălii în care îşi aşteptau spectatorii seară de seară.
Dintre iniţiativele de solidaritate petrecute în lumea teatrală în ultimul timp amintim faptul că Opera Naţională din Bucureşti a donat o cortină de scenă care să o poată înlocui pe cea care a ars complet în incendiu, iar Naţionalul bucureştean şi Teatrul "Ion Creangă"s-au oferit să găzduiască temporar reprezentaţii ale Teatrului "Ion Dacian". În rest, se poate vorbi despre tot felul de concerte, care – privind acum din alt punct de vedere – au oferit artiştilor Operetei o expunere mediatică mult mai mare decât cea pe care o prilejuiau spectacolele lor de stagiune.
Povestea operetei în România se suprapune în bună măsură cu istoria muzicală a secolului XX şi nu este lipsită de cotituri melodramatice, esenţial fiind, totuşi, finalul fericit specific genului. Companii de gen au existat în România chiar de acum 125 de ani, la începutul secolului XX celebre trupe de operetă (printre care companiile Grigoriu şi Leonard) evoluând la vestita Grădină Oteteleşeanu (situată pe locul fostului Teatru Naţional din Bucureşti, distrus în al doilea război mondial). În perioada interbelică opereta i-a încântat pe bucureşteni la Teatrul Alhambra, pe unde au trecut nume sonore ale teatrului românesc precum Radu Beligan, Ion Lucian, Nicolae Gărdescu, Colea Răutu şi în primul rând "prinţul operetei" Ion Dacian. Teatrul de Stat de Operetă a fost inaugurat la 7 noiembrie 1950, avându-şi sediul pe Splai. Avariată la cutremurul din 1977, clădirea teatrului a fost demolată în 1986, de atunci, Opereta bucureşteană primindu-şi spectatorii în Sala Mică a Teatrului Naţional care, iată şi ea avea să fie sortită 20 de ani mai târziu unei experienţe care a generat întreruperea spectacolelor (din fericire pentru un timp mai scurt, se pare). După 1990 titulaturii Teatrului de Operetă i s-a adăugat numele maestrului Ion Dacian. Se poate spune că în ultimii zece ani, Opereta beneficiază de un colectiv întinerit, bucurându-se de un public care nu o trădează cu nici un preţ. Seninătatea, accesibilitatea, muzica spumoasă şi poate nu în ultimul rând finalul fericit îi aduc succesul, în pofida situării ei, ca gen, între categorii – considerată "uşoară" de iubitorii operei şi a muzicii simfonice şi "preţioasă" de amatorii de revistă sau divertisment.
Pe afişul stagiunii 2004-2005 se găsesc 22 de titluri, aflându-se în lucru şi trei premiere. Dintre vedetele operetei au putut fi ascultate la spectacolul de strîngere de fonduri Din suflet pentru operetă Mioara Manea-Arvunescu, Silvia Şohterus, Ştefan Popov şi Cătălin Petrescu, acompaniaţi de ansamblul Concertino, cărora li s-au alăturat trupa de pantomimă Mihai Răzuş şi actorul George Ivaşcu. Cadrul a fost pregătit cu îngrijire, fiind expuse şi costume pe care le-au purtat maeştri ai operetei româneşti, prezentarea asigurată de Genina Corondan costumată în Poştăriţa Cristinel fiind singurul aspect discutabil al serii.
Este mai puţin important cine şi cât a donat în acea seară, în ultimele două luni banii venind atât de la modeste persoane particulare cât şi de la firme mai "avute". Semnificativ ar fi ca această întâmplare nefericită să producă acel declic în conştiinţa tuturor categoriilor de români, care în 2005, de exemplu, au ocazia să direcţioneze 1 la sută din cei 16 la sută pe care îi plătesc ca impozit pe venit (inclusiv ca persoană fizică) unui ONG cultural. Ştie lumea acest lucru? Mă îndoiesc. Iar dacă ar şti, ar face-o?