Bucureştiul ascuns (I)... în spatele blocurilor lui Ceauşescu

Revin pe străzile Bucureştiului cu plăcerea de a căuta locuri ce par ascunse, uitate, dar unde viaţa are un curs normal, fără frică.

George Potra^[i]:"Spre deosebire de populaţia satelor, în marea ei majoritate legată de pământul boieresc, mânăstiresc sau domnesc, pe care trăia ca să muncească stăpânilor, orăşenii au avut o viaţă mai liberă şi mai omenească... Aceştia, independenţi de comunitatea orăşenească printr-o viaţă liberă şi susţinută propriu, alcătuiau un patriciat orăşenesc, «un fel de nobilime orăşenească», compusă din negustori bogaţi sau meseriaşii cu ateliere proprii şi cu salariaţi, care îşi adunaseră averi imobiliare nu numai în oraş (case, prăvălii, pivniţe, vii), dar şi în afara oraşului unde cumpăraseră moşii şi vii întinse... Întinderea oraşului, sporirea populaţiei şi dezvoltarea vieţii orăşeneşti prin comerţ şi meşteşuguri a făcut ca din sec. XVII să se poată distinge în Bucureşti o stratificare socială care se va contura din ce în ce mai mult în decursul vremii... Baza familiei, a oricărei familii o alcătuiau proprietatea, averea. Mai mică sau mai mare, ori foarte mare - cum o aveau boierii divanului (n.m. - cum ar fi parlamentarii de astăzi), averea era sâmburele de viaţă al tuturor familiilor orăşeneşti." (Din Bucureştii de altă dată - George Potra - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p 13-15)


Traseul pe care am mers îl aveam în minte de multă vreme, pe acolo trecând de cele mai multe ori în grabă şi, bineînţeles, cu maşina.

Mi-am început drumul intrând pe strada Virgiliu dinspre Bulevardul Dinicu Golescu. Strada Virgiliu se strecoară prin spatele "peretelui" format de blocurile, ridicate în timpul lui Ceauşescu, înşirate astfel încât aproape că nu poţi respira când treci pe lângă ele, fie că mergi prin faţa lor, pe strada Ştirbei-Vodă, fie prin spate. Această porţiune de Ştirbei-Vodă, între Strada Berzei şi Calea Plevnei s-a aşezat cu brutalitate peste o stradă al cărei farmec romantic îl mai regăsim parţial pe porţiunea dintre intersecţia cu Strada Poiana Narciselor şi Strada Berzei, parţial pentru că au mai fost "presărate" plombe de diferite stiluri, de la Art Deco, Bauhaus la Post Modern sau "brutalism" post optzeci şi nouă.

Acolo în spatele acelui "perete" sunt străzi, străduţe care au absorbit un fel de viaţă venit din timpuri ce azi par poveşti de iubire şi de linişte.


Zone de conflict, zone de convieţuire îngenuncheată, o fundătură şi o viaţă umilitoare acceptată de nevoie şi, cel mai grav, fără speranţa revenirii la ceea ce a fost. O astfel de locuire deşi pare ireală, există şi, pentru mine, trecător, este fascinantă acceptarea ce pare cel mai mic rău din câte se puteau întâmpla.

Strada Cotiturii, deşi acum este "stradă" în loc de "intrarea Cotiturii", este în fond o mutilată, căci şi-a pierdut intimitatea şi a rămas numai o curiozitate. Vrei să vezi ce poate însemna această cotitură şi unde duce şi de ce duce în peretele unui punct termic sau electric. Ce contează!

Aceiaşi întrebare: de ce şi cu ce drept prin gestul distrugerii un vizionar cataclismic a sfărâmat cursuri de viaţă?

Coborând pe Strada Virgiliu spre Calea Plevnei, la umbra arborilor ce au rezistat timpului, toate străzile din partea stângă au fost mutilate şi condamnate la altă viaţă. Fără intimitate! Strada Lipova, care lega Strada Ştirbey-Vodă cu Strada Mircea Vulcănescu (fostă Ştefan Furtună, fostă General Anghelescu, fostă Francmasonă^[ii]), a devenit o fundătură, oprindu-se, tamponată, în spatele blocurilor "perete" din noul Ştirbey-Vodă.

Într-un articol de pe siteul Radio Guerilla, antropologul Ioana Alexandru^[iii] scrie:
"Pandantul vieţii la bloc este locuitul la casă. Pentru cine ştie ce să caute, Bucureştiul oferă încă multe surprize. Sunt case în care memoria unui trecut îndepărtat a supravieţuit prin detalii: o fereastră de secol XIX, un colţ de pridvor de lemn de la 1700, o piatră de mormânt otomană sau un motiv franţuzesc. Aceste rămăşiţe sunt însă înglobate în adaosuri recente şi formează un palimpsest specific Bucureştiului."^[iv]

Ce a mai rămas din vechea Stradă Ştirbei-Vodă?
Găseşti surprins o casă cu număr de Strada Ştirbei-Vodă:


După câţiva paşi eşti pe Strada Cotiturii (fostă Intrarea Cotiturii)...
Dar să încep cu începutul: Coborând pe Strada Virgiliu (numărul 1 pe planul traseului) prima întâlnire este cu Strada Lipova (nr. 4)


Mă grăbesc însă pentru că trebuie să vă duc pe o stradă, scurtă, care cred că este un model de locuire dintr-un secol fără nume; strada Dimitrie Gusti^[v]...


Strada Dimitrie Gusti (deşi pe placa străzii scrie sociolog, pentru mine Dimitrie Gusti este unul dintre cei care au înfiinţat "Muzeul Satului" din Bucureşti în anul 1936, poate cel mai important) este o stradă cu numai douăzeci de numere, cu un profil aproape medieval, dar este una dintre mărturiile vii ale tipologiei caselor din zona centrală a oraşului de dinainte de mutilările lui Ceauşescu. O stradă liniştită, cu mici gospodării înşirate ca într-un joc din cuburi de construcţie pentru copii. Jocul geometriei gardurilor şi al porţilor, ochii frontoanelor ferestrelor care te urmăresc cu privirea peste gard, curţile mici dar în curs de amenajare ce se simte că îşi trag sufletul să reintre în ritmul normal al timpului de azi. Totul respiră grija pentru micul loc pe care-l ocupă în comunitatea care pare acolo dintotodeuna. Şi peste toate se adaugă lumina care parcă uneşte vieţile celor de acolo.


Strada Macedoniei intră în aceiaşi categorie de "oraş-mărturie" a ceea ce este faţa ascunsă, cea pe care nu o arătăm, deşi cred că aici găsim viaţa curată şi sinceră a acestei capitale cu un suflu romantic ce face să se deosebească de multe oraşe europene tocmai prin adevărul straturilor de timp aşezate ca nişte şisturi unele peste celelalte, povestind istoria vieţii noastre cu suişurile şi coborâşurile acesteia.


E o luptă între contrast şi neputinţa izvorâtă din lipsa de mijloace sau dintr-o necunoaştere a realităţii. Şi în acelaşi timp locurile astea au o mare încărcătură de sensuri ale vieţii dintr-un trecut îndepărtat, care a lăsat moşteniri ce par de neatins şi care se vor stinge odată cu vieţile rămase la rândul lor mărturii.

Imaginile de mai jos sunt punctări ale memoriei acestor locuri, asupra cărora voi reveni cu comentarii.


Aici se termină prima parte din povestea străzilor ascunse, dar care spun atât de mult despre aceste oraş...

Unu iunie douămiidouzecişidoi

---