Îmi plac foarte mult pasajele, îmi place să umblu prin astfel de locuri unde lumea mi se pare că este liniştită, comunică, vezi chipuri deschise, vesele şi în permanenţă e un zumzet produs de vorbele lor; îmi plac gangurile cu ale lor porţi din grilaje metalice care ascund vieţi pe care mintea le face să fie misterioase, dar de fapt în spatele acestor grilaje este o viaţă discretă, o viaţă ca orice viaţă de oameni.
Aşa gândind m-am decis să fac un tur al pasajelor de pe Calea Victoriei.
Această stradă, căreia i-ar sta foarte bine să fie numai pentru pietoni (şi poate şi pentru biciclişti), are multe ganguri ceea ce presupune că are şi multe curţi interioare.
Cele câteva pasaje, legături pietonale de trecere între străzi din Bucureşti, pe care nu le-am tratat cu respectul şi interesul pe care-l merită, m-au îndemnat să fac acest mic periplu.
Încep cu Intrarea Şelari, care ar putea foarte bine să fie numită "pasaj", care face legătura între Strada Lipscani şi Strada Şelari.
Ieşind în Şelari una dintre primele clădiri este cea în care se afla Clubul A, clădire semnată de arhitectul Gheorghe Simotta.
Intrarea din Strada Lipscani / Intrarea din Strada Şelari
Faţada Club A / Vedere curte interioară Club A
Placa care pe care este descrisă o scurtă istorie a clădirii Club A
Faţada Club A / Vedere curte interioară Club A
Placa care pe care este descrisă o scurtă istorie a clădirii Club A
În imediata apropiere se află unul dintre cele mai vechi pasaje din Bucureşti: PASAJUL FRANCEZ. (În episodul următor voi adăuga şi câteva imagini, ca o completare a informaţiilor de azi.)
"Pasajul Francez este drumul pietonal îngust ce face legătura între străzile Gabroveni şi Covaci. A fost creat după parcelarea Curţii Vechi în 1799, când vechea tramă stradală devenise insuficientă pentru multitudinea de clădiri noi.
Între 1880 şi 1914 artera apare în planurile capitalei sub denumirea de Pasajul Bulgar sau Pasajul Bulgaria - denumire datorată prezenţei în zonă a negustorilor bulgari. în special a celor din Gabrovo. Din perioada interbelică strada a purtat numele de Pasajul Francez."[iii]
O hartă[iv] a oraşului Bucureşti care punctează locuri de interes cred că este ca un joc de ţinte turistice, ce va scoate în evidenţă printre altele şi Pasajul Francez.
Între Strada Şelari şi Strada Lipscani există un loc frumos cu mare încărcătură pe care nu l-am putut lăsa deoparte. Nu este propriu-zis un pasaj, dar configuraţia ajută să te simţi purtat între lumi deschise către artă: "Hanul cu tei".
Intrarea din Strada Şelari / Curtea interioară / Bolta intrării
Cred că puţine locuri din Bucureşti pot să spună atât de multe despre oamenii oraşului, fără cuvinte, numai cu propria imagine.
PASAJUL VILLACROSSE are o istorie lungă şi frumoasă începută printr-o căsătorie a arhitectului Xavier Villacrosse, arhitect şef al oraşului Bucureşti între anii 1840 şi 1848, cu fata unui dragoman[v], care a primit ca zestre o parte a unui han ce a purtat numele Villacrosse până când a fost demolat şi înlocuit cu actuala construcţie în care se află şi frumosul pasaj. Alături, formând cealaltă latură a unui V, s-a construit PASAJUL MACCA[vi].
Astăzi aceste două pasaje formează un ansamblu important în viaţa de "entertainment" a zonei centrale şi a Centrului Istoric al oraşului. Menţionez numele arhitectului: Felix Xenopol.
Mă aşteptam să fie lume puţină dată fiind situaţia cu micul dar duşmănosul coronavirus, dar surpriză, aşa cum se vede în imaginile de mai jos, pare că oamenii, mai ales cei foarte tineri, au trecut cu nonşalanţă peste toate avertizările oficiale şi...
Atmosferă orientală într-un spaţiu arhitectural cu puternice influenţe şi accente franceze.
Imaginile arhitecturii pasajelor, cât şi ale arhitecturii exterioare, au o putere mare de pătrundere în memoria celor care trec sau participă la provocările restauratorilor locului.
Fără a fi răutăcios constat că arhitectura "iniţială" se dă foarte greu învinsă de intervenţiile de-a lungul vremii sau cele actuale: ţevi de alimentare cu gaze, amfore, baloane, ecrane de televizor şi multe alte "glume", care ar fi putut altera valoarea acestui ansamblu.
Pe strada Doamnei la intersecţia cu strada Academiei, vis-à-vis de Banca Naţională, între două calcane, un teren, folosit ca parcare, a găzduit ani de zile un pasaj: PASAJUL BLANDUZIEI.
Locul unde a fost Pasajul Blanduziei, azi o parcare privată cu plată / Fotografie a Pasajului Blanduziei în anul 1930 (în stânga locul pe care s-a construit Blocul Adriatica)
Recomand un articol foarte bine scris de Răzvan Dejeu despre viaţa Pasajului Blanduziei şi a zonei care părea a deveni dedicată cinematografelor (am prins anii când în clădirea "Trei ursuleţi" lipită de Palatul Bursei[vii] era cinematograful Doina, dedicat filmelor pentru copii) în Revista Arhitectura din iunie 2019[viii].
S-a propus ca PASAJUL VICTORIEI să fie demolat şi probabil că pare soluţia cea mai simplă şi care ar scăpa de toate durerile de cap multă lume, inclusiv Primăria. Sper că totuşi se va găsi o altă soluţie şi astfel zona nu va pierde din valoare sa. Categoric că o simplă vopsire a faţadelor nu este o rezolvare, cum nici aşteptarea degradării până la colaps nu este. Şi nu cred că acest mare ansamblu şi-a trăit viaţa şi trebuie lăsat să moară.
În pasaj este un restaurant unde, cel puţin în anii '50-'70, era un loc de întâlnire al studenţilor de la Facultatea de Arhitectură (ca şi restaurantul din blocul Dunărea), căruia i se spunea "La Birjari" pentru că acolo îşi luau masa birjarii care aşteptau clienţii fie de la Grădina Oteteleşanu, fie de la Teatrul Naţional.
Azi intrarea dinspre Strada Biserica Enei arată horror - îmi cer scuze pentru această caracterizare, dar e un cuvânt mai blând decât oribil:
Mai am câteva vorbe despre un alt pasaj muribund, PASAJUL ENGLEZ[ix], care face legătura între Strada Academiei şi Calea Victoriei, construcţie care a găzduit un hotel cu trei etaje (Hotelul English), ca apoi să devină casă de rendez-vous (bordel de lux) şi, odată cu venirea comuniştilor la putere, bordelul fiind împotriva principiilor şi regulilor de viaţă ale noului regim, a fost transformat în bloc de locuinţe, şi aşa a rămas şi azi. Pasajul avea haz, dar din tot hazul a mai rămas doar "Pălării la Meşterul Nicu".
Cam trist parcursul acestui loc care a fost viu şi participant la viaţa Căii Victoriei. Acum magazinele sunt închise din motive sanitare, inclusiv "Pălării la Meşterul Nicu", dar asta nu schimbă starea pasajului, care nu este cum ar trebui să fie. Imaginile cam spun totul despre grija care i se acordă. Sau este ieşit din zona centrală "0"?
Din Strada Academiei spre Pasajul Englez; în interiorul Pasajului
Plafonul şi balcoanele locuinţelor, o ultimă privire spre treptele care duc la ieşirea dinspre Strada Academiei şi la final intrarea din Calea Victoriei
Cine se va ocupa de această mică bijuterie lăsată moştenire (?) de bijutierul Joseph Resch şi mai târziu de cel care a ridicat Hotelul English, Grigore Eliade? Un anunţ recent spune că această clădire de la numărul #52, Calea Victoriei, a intrat în reparaţii capitale, dar cred că se referă la vopsirea faţadei, la fel ca şi faţada, din aceiaşi Cale a Victoriei, a Pasajului Victoriei! Poate are noroc! Dar în mod cert, la o lună de la apariţia anunţului, în interiorul pasajului nu se întâmplă nimic.[x]
Închei prima parte a călătoriei prin pasaje şi ganguri, cu o scurtă privire asupra unui loc care merită lăudat şi pentru faptul că readuce în memoria Bucureştiului un nume care a făcut la rândui istorie, Dragomir Niculescu [xi].
Restaurantul Dragomir Niculescu înt-un fost gang, o legătură între Calea Victoriei şi Strada Academiei.
(opt iunie două mii două zeci)