[casa de-a casa] [28] - Casa Domnului.04.vin îngerii

S-au mai scurs nişte ani. După o noapte poetico-bahică, petrecută în aprige discuţii intelectualiceşti, într-un apartament din Militari, cu Ilaşcu (un alt prieten de suflet, nehoian) oficiind în chip de amfitrion, Mircea, căutătorul cuvintelor alese, vine, mă ia de braţ şi pornim la drum spre Universitate, să îmi arate el ceva. Călătoria mi s-a părut lungă, sinuoasă, dar mirifică. Orice alt provincial ar fi socotit-o aşa. Amurgul tocmai se aşternea, dominant, peste Bucureşti, ningea copios, cu fulgi mari, invazivi. În autobuzul în care ne-am urcat, pe geamul aburit Mircea făcea câte o breşă cu degetul arătător şi îmi indica profesoral: "aici e palatul Cotroceni", "aici, Opera", "acolo învaţă studenţii de la drept", "uite Cişmigiul lui Eliade"...

Bulevardul Elisabeta, cu aerul său interbelic, mă impresionă, conducându-ne totodată în linie aproape dreaptă la Universitate. Vis-a-vis, ce să vezi? O biserică falnică, viu colorată, cu turle ca nişte bulbi aurii ce se iţeau spre cer.

Urcăm treptele mari, Mircea deschise uşa din lemn masiv, păşim peste prag... Dinăuntru ne întâmpină o lumină caldă şi o linişte care contrasta cu zgomotul trepidant, istovitor al metropolei. Observ, cu mirare, mulţi tineri strânşi acolo, unii îmbrăcaţi în ii şi sumane. Stau cufundaţi în acea tăcere, pe care o fragmentează din vreme în vreme printr-un "Doamne miluieşte!". Am nimerit la slujba Vecerniei, săvârşită de părintele Vasile. Vecernie care se va încheia cu cântarea "Lumină lină". Acea lumină tihnită, chipurile imense ale sfinţilor zugrăviţi pe ziduri ( care, în ciuda dimensiunilor impresionante, nu-şi pierdeau delicateţea), dar mai ales gesturile cucernice ale acelor tineri încălzeau inima, topind sloiurile dosite acolo, goneau cerbicia, ifosele oţărâte ale iubirii de sine.

Iernile, în apropierea Crăciunului, aveam să mă alătur acelor tineri. Porneam cu colindul prin spitalele bucureştene, împărţind din salon în salon urări de sănătate şi iconiţe. Irina Nicolau asistase, într-un an, la o astfel de întâlnire. O femeie internată în acelaşi salon cu ea, auzind ecoul benefic al colindelor ce reverberau dinspre coridor, transfigurată, le anunţase: "Vin îngerii!"

Pe o parte din ei i-am redescoperit apoi fixaţi în timpul hârtiei fotografice, printre dosarele "Arhivei de imagine" a MŢR. Se nimerise să ne colinde muzeul chiar în ziua în care un Moş Crăciun înveşmântat cu o ipingea de surugiu roşie, cu glugă, găitane şi fel de fel de ornamente, împărţea daruri copiilor în magazinul cu obiecte ţărăneşti. An de an treceau şi pe la noi, la muzeu, ca pe la o casă mai mare locuită de o lume pe care abia o mai întrezărim.


***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.