Tronul este centrul de forţă al unei împărăţii, punctul de sprijin al politicii sale. De-acolo se poate ridica Pământul, într-un joc de pârghii mai mult sau mai puţin obscur. Chiar şi aflaţi în exil, regii ori împăraţii visează la revenirea pe tron. Unii mai şi reuşesc, aşa cum s-a petrecut cu Napoleon. Alţii nu, de pildă Regele Mihai.
În gospodăria din Radu Vodă sunt două scaune domneşti. Unul duce mai departe etosul tradiţiei: este ascuns în spatele curţii şi oferă un confort minim deasupra haznalei. Ai suport de hârtie igienică, perdeluţă care să te ferească de privirile vecinilor şi un cui unde să poţi anina hainele. Uşa se închide cu cârlig. Celălalt este de factură liberală, respirând prin toţi porii un aer citadin: dulap cu cosmetice, oglindă în care-ţi poţi aranja părul, mochetă. Totuşi apa se aruncă din găleată.
Domnitorul exilat din mine visează uneori la tronul apartamentului din capitală. Avem de toate acolo, aproape că aş putea prânzi frumos aşezat pe el.
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.