Cu/fără mască

Toate aceste îndemnuri de a purta mască îmi amintesc de armată.

Cum unii ştiţi, am capul mare. La propriu: mărimea 62 la şepci şi pălării îmi încape fest. La doi ani, am dovada fotografică, pălăria tatei îmi venea convenabil. Mai înainte, mi s-a spus, când abia învăţam să merg, cădeam cu capul înainte, urmat de restul corpului. Asta nu a fost întotdeauna amuzant pentru că a trebuit să mi se împletească fesuri pe măsură. Problema s-a complicat când am ajuns în armată. La distribuţia echipamentului, căciula dată mi-a venit strict pe vârful capului, dar n-am făcut caz de asta. Lucrurile au devenit grave când plutonierul major a venit să ne împartă măşti. Tuturor le (con)venea măsura 3. Mie nu mi-a venit. S-a căutat o mască numărul 4. Nici vorbă să încapă.
- Băi, soldat! mi-a spus stupefiat plutonierul major, mai există în armată doar măsura 5, asta se face doar pe comandă şi, cum sunteţi voi terişti, masca pe comandă va veni după ce termini tu: ce să fac cu ea-n magazie, după aia?

Pentru cei de azi: stagiul militar era obligatoriu, iar TR însemna termen redus, pentru cei ce făcuseră facultatea, devenită apoi pentru cei ce urmau să înceapă facultatea: între admitere şi începerea facultăţii propriu-zise făceai nouă luni de stat în cazarmă, că instrucţie mi-e greu să îi spun...

Aşa încât am făcut armata fără mască de gaze, singurul din companie. Am făcut armata la Şcoala militară de geniu, construcţii şi căi ferate, de la Râmnicu Vâlcea, iar instrucţia se desfăşura în poligonul din comuna Goranu, la vreo zece kilometri mai spre sud, pe malul stâng al Oltului. În condiţiile date, comanda era următoarea:
- Pluton, gaze! Ioan, ţine-te de nas!

Am făcut, deci, armata ţinându-mă de nas.