Ca actriţele din filmele italiene

În oraşul canicular şi aproape pustiu, femeia frumoasă de la stop, de pe trotuarul din faţă, avea ceva din actriţele de film italiene. Purta o fustă plisată care-i venea până peste genunchi, şi o bluză cu nasturi, cu mâneci scurte. Părul îngrijit coafat îi cădea peste umeri. La gât purta un şirag de perle, iar pe braţ ţinea o poşetă elegantă, şi ea albă. Când semaforul s-a făcut verde, a pornit în traversare cu picioarele jucându-i elastic în pantofii cu toc cui.

După unul sau doi paşi, o pală de vânt venită de niciunde i s-a insinuat delicat în jurul picioarelor, vălurindu-i uşor partea de jos a fustei. Senzaţia de răcoare care a cuprins-o trebuie să fi fost delicioasă, deoarece faţa ei a devenit toată numai zâmbet. Pala jucăuşă de vânt s-a obrăznicit însă brusc, săltându-i violent fusta din materialul uşor până peste faţă, dezgolindu-i picioarele până deasupra pulpelor, lăsând la vedere un dens smoc de păr pubian între ele. Nu purta nici un fel de chilot.

S-a aplecat brusc în faţă şi într-o parte, coborând cât a putut de repede fusta rebelă cu ambele braţe înspre genunchi, fără să reuşească să calmeze însă efectul poznaş al vântului înainte de a lăsa să i se vadă şi cele două fese curbate, despărţite de o subţire linie întunecată. S-a uitat în jur să vadă dacă a văzut-o cineva, dar nu eram decât eu, un biet băieţel în pantaloni scurţi, care trecuse deja pe partea cealaltă a străzii, aşa că a plecat mai departe fără să-şi facă griji, o doamnă elegantă, ca actriţele din filmele italiene.

(Bucureşti, iunie 2020)