Seara de vară era cum nu se poate mai calmă. Doar pe alocuri mai vedeai câte un rar trecător ieşit la plimbare din casa în care se ascunsese până atunci de vipia de peste zi. Asfaltul era încă fierbinte şi moale sub picior. În liniştea lăsată peste oraş, se auzea ţârâitul greierilor din curţile învecinate.
Tinerii care se apropiau de intersecţie erau însă zgomotoşi. Vorbeau tare, glumeau, se îmbrânceau între ei, râdeau. S-au legat şi de fata care se pregătea să treacă de ei din sensul opus. S-au pus zid în faţa ei, hârjonind-o. Ea nu le-a răspuns, s-a ferit, n-avea chef de joacă. Când unul dintre băieţi, mai îndrăzneţ, a dat s-o prindă de mână, ea s-a smucit. Asta l-a făcut pe altul să încerce. Ea l-a respins şi pe el. Deranjată de insistenţa băieţilor, văzând că nu poate trece de ei, s-a întors enervată spre colţ, uitându-se înapoi, să vadă dacă n-o urmăresc.
La trecerea de pietoni a continuat să se uite după băieţii care se apropiau, şi a pornit decisă pe zebră. Pe neaşteptate, dinspre mijlocul intersecţiei a apărut o maşină în mare viteză. Nici fata, nici şoferul maşinii n-au intuit pericolul decât atunci când a fost prea târziu. Maşina n-a avut timp să oprească, deşi a frânat. Fata n-a apucat nici să întoarcă capul înainte de a fi izbită violent, şi azvârlită în aer ca o păpuşă. A zburat ireal câţiva metri pe o traiectorie curbă, încovrigându-se ca şi cum ar fi fost lipsită de coloană vertebrală, dând în mod dezordonat din mâini şi din picioare. A căzut de sus, cu un zgomot surd, îndesat.
Pe mijlocul bulevardului, o maşină cu botul turtit, pe zebră. Un corp inert, lipit de asfalt, ceva mai încolo.
Tinerii de pe trotuar au privit tăcuţi scena, apoi s-au grăbit să dispară.
Seara a redevenit cât se poate de calmă.
(Bucureşti, iunie 2020)