Un monarhist, un om-salopetă, şi un miliţian poliţist

Mă îndreptam pe jos spre casă, cu sacoşa în mână, adâncit în gândurile mele. L-am bodogănit uşor pe bărbatul în salopetă care, ascuns pe jumătate sub capotă, îşi repara nu ştiu ce la o maşină căţărată cu roţile pe trotuar, fără să lase loc de trecere. Am ocolit însă obstacolul ivit astfel în cale, şi mi-am văzut mai departe de drum, uitându-l instantaneu pe om cu maşina lui cu tot. Am mai făcut câţiva paşi, şi tocmai când începusem să fluier Marseilleza, din spate s-au auzit nişte răcnete ameninţătoare: "Monarhistule, îţi arăt eu ţie! Bine vă fac minerii, aşa vă trebuie, să vă strivească ca pe nişte râme! Monarhistule!" Scos din gândurile mele, am întors capul, curios să-l văd pe monarhistul care declanşase mânia poporului republican.

Eu eram! Bărbatul în salopetă se extrăsese din interiorul motorului, închisese capota, şi se luase după mine pe trotuarul gol, gesticulând frenetic. Mi-am continuat drumul, dar îmi zgâriau auzul ţipetele lui, care nu mai conteneau - "Monarhistule! Monarhistule!", aşa că am decis să-l aştept, convins că e datoria mea să-l liniştesc. A trebuit să aştept ceva timp, pentru că mă cam depărtasem, iar omul-salopetă, bine băut, avansa lent şi în zig-zag, pe patru cărări.

Când a văzut că m-am oprit, a încetat să mai ţipe, şi nici n-a mai gesticulat, menajându-şi forţele doar pentru înaintare. Începusem să mă gândesc la ce să-i spun, când l-am văzut ieşind de vizavi, din gheretă, pe poliţistul în uniformă de miliţian de la ambasada de pe stradă. Simţind că e rost să-şi afirme autoritatea, poliţistul miliţian, sau miliţianul poliţist, puteţi să-i spuneţi cum doriţi, a traversat, aşezându-se în faţa mea. Ce n-a calculat el corect, şi nici eu, a fost că omul-salopetă era prea beat ca să asculte de autoritate. Când a ajuns în dreptul nostru, şi-a tras puţin sufletul, ceea ce ne-a făcut pe amândoi să lăsăm garda jos, apoi a repezit brusc un pumn care a vâjâit pe lângă urechea miliţianului poliţist înainte să se proptească în nasul meu. A încercat apoi să-mi mai aplice câţiva, peste capul miliţianului poliţist, care se aplecase, dar mă învăţasem minte, şi m-am ferit, aşa că nu m-a mai nimerit.

Când omul-salopetă a obosit, miliţianul poliţist l-a apucat de braţ, şi l-a tras spre curtea ambasadei, spunându-mi să-i urmez.

În curte, ascunşi de ochii străzii, miliţianul poliţist, devenit între timp judecător, s-a gândit puţin, apoi mi-a spus: "V-a tras un pumn în nas, îi daţi şi dumneavoastră unul, şi sunteţi chit."

Omul-salopetă şi-a închis docil ochii, încercând să stea drept fără să se bălăngăne prea mult.

(Bucureşti, iunie 2020)