După anii petrecuţi la bisericuţa Mănăstirii Stavropoleos, au urmat anii peregrinărilor săptămânale la Mănăstirea
Radu-Vodă. Dacă la Stavropoleos cunoscusem credinţa creştină în formele ei rafinate, celeste, nesfârşitele ore petrecute pe colina de la
Radu-Vodă, adumbrită de copaci înalţi, înmiresmată de flori, aveau
să-mi dezvăluie un alt chip al ei, mai concret, mai teluric: nesfârşita suferinţă umană, pornită în căutarea izbăvirii. Îndeosebi vinerea, când
după-amiaza se săvârşea Sfântul Maslu - o slujbă specială pentru vindecarea beteşugurilor trupeşti şi sufleteşti - pe porţile mari ale mănăstirii năvăleau, din tot Bucureştiul, copii, tineri, bătrâni, calici, oameni cu stare sau de bani gata, iluştri anonimi, vedete coborâte din ecranul TV, sportivi adulaţi pe celebrele arene. Suferinţa îi adusese la un numitor comun, exfoliind straturile superficiale, uşuratice ale fiinţei. Fiecare dintre ei aflase, la un moment dat, de viaţa şi minunile Sfântului Nectarie, ierarhul grec, ivit pe lume în frumoasa insulă a Silivriei. Fiecare primise vestea cea bună: că în acest lăcaş îşi găsise locul o părticică din moaştele sale. Fiecare îngenunchea înaintea raclei aurii, lepădând totodată povara durerilor muşcătoare, grijilor sufocante, năpastelor neobosite, săruta fărâma de os înmiresmat şi se întorcea în vâltoarea lumii uşurat, cu puteri sporite, dornic să păstreze lumina retrezită la viaţă în adâncul fiinţei lui.
text: Ciprian Voicilă | foto: Cosmin Manolache
***
#CasaDe_aCasa |
Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui
într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa
[email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către
website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din
Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica
casa de-a casa de pe LiterNet.
