N-apucasem să mă descalţ în noua casă, că mă şi vorbea pe la spate. Eu scriam la textele astea, iar nevastă-mea trebăluia prin grădină. Bărbaţii stă şi femeili munceşte. Expresie tâmpă, de om pe care nimeni nu l-a ascultat vreodată. Ţi se strecoară în curte după bunul ei plac.
Locuieşte în nişte cocioabe dărăpănate. Moartă demult, maică-sa i se arată uneori şi îi dă sfaturi gospodăreşti. Zilele trecute a învăţat-o să facă ciorbă.
A fost singurul martor la spargerea casei noastre, fiindcă hoţii au intrat fără sinchiseală, ziua în amiaza mare. Rica s-a retras speriată în grajdurile ei, dar le-a reţinut moacele. I-a identificat: erau ciobanul satului şi fiii lui.
Are găini grăsane şi cocoşi frumoşi, dar le creşte pentru nişte rubedenii care n-o îngrijesc deloc. Ea n-are ce pune pe măsele, dar le face ălora borşul deprins de la stafia bătrânului Hamlet. Ţine doi câini (mă gândesc că unul o fi de rezervă).
Spală zilnic o cârpă verde pe care o arborează apoi la uscat, ca pe un sangeac din vremea lui Radu Vodă.
text: Călin Torsan | foto: Petra Torsan
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.