Târgul Moşilor, Moşii, Tabla de materii

Azi am renunţat la "hoinăreală" şi, rămas în casă dar lipit de cărţi şi internet, am putut străbate în gând lumea pestriţă a Oborului, acolo unde târgul făcea ca viaţa să pară o "distracţie", locul de întâlniri şi găsiri a tot ceea ce îţi puteai închipui şi dori.

Până să ajung la Obor trebuie să vă arăt câteva imagini a ceea ce a fost Calea Moşilor până când Ceauşescu, împreună cu tot grupul sinistru din jurul lui, au hotărât în anul 1978 sistematizarea acestei străzi istorice a Bucureştiului.

Azi strada arată aşa:


Înainte de demolările atât de contestate şi neînţelese de foarte mulţi, dar şi justificate de alţii, demolări al căror număr nu l-am găsit în nicio statistică, strada avea un farmec al nostalgiei unor vieţi ce căpătaseră mister sub lumina plină de taine a povestirilor, a amintirilor neclare, a romanţării trecutului.

Privind o fotografie ca cea de mai jos, aş spune că ar fi putut exista, chiar dacă nu s-ar fi ajuns poate la circa 1.900 de apartamente, o soluţie mai puţin comunistă, care să ducă la o mai redusă egalizare a imaginii oraşului.

Dar în comunism toţi trebuia să trăim înghesuiţi în câţiva metri pătraţi, în case fără personalitate şi fără posibilitatea de schimbare a spaţiului avut la dispoziţie, cu senzaţia şi teama că suntem supravegheaţi în permanenţă. Micile gospodării cu o mai mică sau mai mare curte, cu un petec de spaţiu verde sau cu prezenţa unui copac, poate nereprezentative pentru o capitală de secol XX, au dispărut peste noapte.


Blocul din partea dreaptă a fotografiei avea propria personalitate şi, câţiva zeci de metri mai departe, în centrul-stânga fotografiei, era un alt bloc, de asemenea gândit pentru cele două planuri, unul al străzii, celălalt al celor ce-l locuiau.

Ce a ieşit după sistematizare?

Şiruri lungi, paravane "grandioase", monotone, care dezumanizează, depersonalizează şi creează confuzie vizuală, căci între numărul x şi y sau 20x şi 23y nu e nicio diferenţă.

Amintirile mele au poate un contur cu sharf "rotunjit", ca în unele dintre fotografiile peste care a trecut timpul, faţă de istoria cenuşie a unei străzi şi a zonei Oborului pe care le-am bătut cu pasul, cu maşina sau cu tramvaiul. Amintirile sunt amestecate, unele pline de frumos, altele dramatice, vezi cutremurul din 1977, iar unele doar ca o curgere de imagini. Îmi amintesc cum a început perioada nebuniei demolărilor şi a mutării bisericilor, vezi biserica Olari, care nu ar fi încurcat pe nimeni, ba din contră ar fi ajutat imaginii şi istoriei străzilor noastre. Era necesară ştergerea istoriei noastre reale ca să fie înlocuită cu minciuni şi astfel să rămână numai şi numai "epoca de aur".


În 1786, Vodă Mavrogheni stabileşte locul Târgului de Afară pe locul unde azi găsim Piaţa şi Halele Obor, după ce fusese în zona Batiştei. Astfel Oborul a devenit locul celui mai mare târg al oraşului, târg de vite, de tot felul de mărfuri, loc de pedepse grele, capitale pentru cei care încălcau legea, loc de întâlniri, loc pentru târgul de Moşi, aici veneau toate felurile de oameni, pentru toate felurile de treburi, de la negoţ, la distracţii. Şi se adunau mulţi, foarte mulţi oameni.

Halele Centrale Obor^[iv], începute în 1936 după proiectul arhitecţilor Horia Creangă^[v] şi Haralamb Georgescu^[vi] (preluat după renunţarea lui Octav Doicescu şi a colaboratorilor săi Ion Fonescu şi Dan Iovănescu), se finalizează şi se inaugurează în 1950.


În 1938 a fost inaugurată Piaţa Obor, chiar lângă şantierul Halelor Centrale, care va fi înlocuită în anul 2010 de o clădire cu subsol, parter şi două etaje cu denumirea Piaţa Obor. Aceeaşi denumire, dar nu acelaşi spirit.


Fotografii din istoria Târgului

Dacă te uiţi pe harta Bucureştiului între 1831 şi 1944 timp de 113 ani pare că nu s-a mişcat nimic în acest oraş. Dar totuşi, chiar dacă reţeaua de străzi şi anvergura lor pare îngheţată, oraşul a crescut, a evoluat în special după 1930.


În vremea lui Caragiale, s-a ajuns la:
"Târgul e în toiul lui... Lume, lume, e ceva de speriat, pe onoarea mea!
După ce plăteşte d. Mitică, zice madam Petrescu:
- Haideţi întâi pe la oale, că am promis să cumpăr un fluieraş pentru băieţelul lu' madam Ionescu, stăpâna casei. - Haide.
Şi au plecat spre oale...." (Ion Luca Caragiale, Nuvele şi schiţe, La Moşi)


Apoi am ajuns la "Prima toamnă în Bucureşti fără Piaţa Obor"^[ix], "O istorie de 200 de ani se va încheia astăzi"^[x]. Titluri de articole apărute în 2010 legate de acelaşi subiect: desfiinţarea Târgului şi a Pieţei Obor, Bucureşti. Şi s-a întâmplat.


Parafrazându-l pe I.L. Caragiale am scris, inspirat de Moşii - Tabla de materii, o actualizare a celebrului text pentru a ajunge la ziua de azi a Oborului. Aşadar:

Hala nouă, tarabe şi tarabe improvizate, flori, gunoaie, garduri aiurea, CAŢAVENCII nr. 25(462), facebook, roşii româneşti, flori, parcare subterană, conopide, parcare la bordură, plăcinte, tramvaiele 1,21,36,46, căpşuni, poliţişti, salată verde, ţărani, ţărănci, pepeni verzi, mărar, parcare lângă bordură, straie, mere, pepeni galbeni, şmecherii, paznici ameţiţi de căldură, noroi, guri de apă, copertine, prelate, chiştoace de ţigări pe jos, cărucioare cu bidoane din plastic, apă, ţuică şi palincă, cireşe, copii alergând singuri, cărucioare de la supermarket, femei cu multe fuste largi una peste alta, chioşcuri cu bere, deschis de luni până vineri, dar şi sâmbătă şi duminică, chioşcuri cu pateuri, Veranda Mall, farmacie veterinară, berărie, pungi de plastic, lăzi cu fructe, praz, muzică de cartier, portocale, cântare cu taler, telefoane mobile, vinete mari, ceapă, maşină de poliţie, mături, mame cu copii in cărucioare, studenţi cu rucsac-ghiozdan, basmale cu flori imprimate, ridichi, mandarine, taxiuri, înghesuială, cozi cu pensionari aşezaţi "regulamentar" la distanţă unii de alţii, unii cu măşti alţii fără, miliţieni, scuze!, poliţişti...

Şi, întorcându-ne la Caragiale, să completăm încercarea acesta cu finalul lui: "lume, lume, lume - vreme frumoasă - dever slab... - Criză teribilă, monşer!"

Poate cea mai documentată şi plină de farmec scurtă istorie a locului îi aparţine, din punctul meu de vedere, lui George Potra^[xi], drept care am să transcriu un mic pasaj din începutul capitolului Tîrgul Moşilor, din cartea Din Bucureştii de altă dată: "Cine, dintre cei născuţi în primii ani ai secolului acesta (secolul al XX-lea -n.a.) nu-şi aduce aminte cu drag de timpul copilăriei lor cînd, într-o frumoasă zi de primăvară, erau duşi de mînă la "Moşi". Aici era viaţa "burghezilor", a "mahalagiilor" şi a noastră, a copiilor. Cei dintîi găseau vestitele ţuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte, tocmai de aceia care o pregăteau şi alături de ţoiurile pline şi dătătoare de veselie "floricele" care făceau să treacă timpul cît mai uşor; ceilalţi, - copiii- zgîiau ochii în toate părţile şi nu se mai săturau privind "Vasilache şi Mărioara" sau la diferiţi comedieni care se arătau la circuri cu "renume mondial" şi în special la panorama lui Braun care avea toate minunăţiile pămîntului"... (Din Bucureştii de altă dată - George Potra - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 - Tîrgul Moşilor, pag. 157)

În calea ciumei, drept mulţumire că a scăpat el şi ai lui de molimă, serdarul^[xii] Mogoş ridică acum trei sute unu ani această cruce care se află în Biserica Sfinţii Ioachim şi Ana - Oborul Vechi.

"Tu, Cruce, postamentul picioarelor lui Isus Cristos, ajută pe cei ce te sărută cu credinţă, iar, voi, creştini, care vă adunaţi aci şi o serbaţi, rugaţi pe milostivul Dumnezeu pentru această frumoasă ţară, ca să o apere de cele rele, să nu paţă nimic, iar pe mine, serdarul Mogoş, să mă ierte de păcatele mele". Oborul Vechi.^[xiii]

Exista, şi cred că încă mai există încă, această credinţă ortodoxă că aşezînd astfel de monumente în calea nenorocirilor ce se abat peste neamul nostru, acestea pot fi oprite.

Îmi place foarte mult să pomenesc despre închinările scriitorilor pentru această zonă, ce apare ca un magnet care atrage, te pune în stare de fierbere şi gândire, care te umple de amintiri de neuitat. Toate scrierile lui Mateiu Caragiale, G.M. Zamfirescu, Mircea Eliade, George Călinescu, Camil Petrescu, Eugen Barbu, Mircea Cărtărescu şi bineînţeles Ion Luca Caragiale te duc în această lume a Moşilor: "Dincolo de pitorescul barăcilor şi farmecul lumii pestriţe, Moşii sunt un soi de metaforă a ficţiunii româneşti, o lume în oglindă... fascinaţia Moşilor este legată de capacitatea privitorului de a crede în poveştile mai mult sau mai puţin senzaţionale livrate de fabricanţii de himere din spatele tarabelor." (Dicţionar de locuri literare bucureştene -Corina Ciocârlie şi Andreea Răsuceanu - Humanitas 2019 - Obor (cartierul, tîrgul), pag. 261)

Azi când scriu aceste rânduri din vechea Piaţă Obor aproape nu a mai rămas nimic pentru că şi-a pierdut farmecul forfotei şi al lumii pestriţe care arăta aici mii şi mii de lucruri şi mărunţişuri diferite. Am o opinie pe care nu o ascund, şi pe care chiar mulţi specialişti în comerţ o afirmă, mall-urile, centrele comerciale, înăbuşă micul comerţ, comerţul ambulant, spontan. Şi am convingerea că perioada asta prin care trecem, pandemia, după ce se va aşeza cum trebuie în viaţa noastră, va readuce comerţul în stradă, în aer liber, fără fiţe, direct şi la îndemâna oricui.

Până viaţa se va reaşeza, cu ajutorul înţelegerii oamenilor, în lăcaşul ei firesc, normal, repet vorbele lui Nenea Iancu: "vreme frumoasă- dever slab... - Criză teribilă, monşer!"

(luni douăzeci şi nouă iunie două mii două zeci)

---