[casa de-a casa] [47] - din năuntru despre afară.07.self made gardens

Sunt mereu tentată să încep cu înainte vreme, sau pe vremea mea... De fapt, e un soi de alint pentru ascunderea unei neputinţe organice de orientare în spaţiu şi timp. Şi, pentru că nu pot să aşez frumos pe o linie orizontală momentele grădinii, iar pe verticală vârstele mele, o să zic aşa: până la un moment dat, grădinile din cartier se asemănau îndeajuns între ele încât să vădească o clară înrudire. Dacă e să mă încred în memoria vizuală, în împrejurimi nu a mai rămas astăzi decât una singură care urmează tiparul de demult. Şi, din păcate, nu e curtea noastră. Pentru că în casa în care locuiesc acum, o bună perioadă de timp apartamentul de la etajul întâi a fost destinat protocolului armatei, ceea ce a făcut ca la orice schimbare de Tov. General, să fie desfiinţate plantele existente şi să se croiască un nou model de grădină, în general pe gustul şi prin efortul ordonanţei. Aşa au dispărut trandafirii bunicii, aşa au fost culcaţi la pământ mărul şi caisul şi aşa au apărut tufişuri schiloade de tuia, o magnolie (fie iertată), dar şi un brad adus de undeva de la munte, care s-a adaptat la Bucureşti şi care astăzi depăşeşte cu mult casa noastră P+2. Spre liniştea riveranilor, copacul rezistă bine la balansul provocat de vânturile de Bărăgan.

Dar vroiam să povestesc despre grădinile cartierului de demult. Creşteau într-o oarecare neorânduială, mai mult curăţate decât împodobite. Împrejmuirile erau în general joase, din zid şi protejate de un cozoroc din olane, ceea ce făcea ca grădinile să fie vizibile pentru toţi trecătorii, care cârteau sau admirau, dar care, conştient sau nu, repetau modelele pe care le priveau zilnic. Şi totuşi, nu cred că asta era cauza repertoriului floral asemănător. Mai degrabă, judecând după felul în care zonele înflorite îşi vedeau de treaba lor fără mari intervenţii, am realizat că seminţele erau luate de vânt şi purtate în grădinile vecine, într-un demers de schimb natural şi peren. Aşa au apărut în curtea noastră crinii portocalii, floxul, caprifoiul şi... ceva despre care nici acum nu ştiu să spun decât că a fost declarat laur - dar nu acel dafin nobil, ci varianta ciumăfaie, otrăvitoare şi cu frunze ghimpate. Destul de cuminte, s-a instalat în zona care mărginea garajul şi unde pe vremea aceea nu exista gard. Faptul că împiedica intrarea oricui în curte pe lângă garaj, explică paradoxul că nu a fost distrus de mic, cu toate că toţi ai casei îl priveau cu greaţă şi oarecare teamă. Ca orice plantă otrăvitoare, era deosebit de decorativ: creştea în tufe aproape rotunde, cu frunze cerate de un verde intens care nu se schimba în timpul iernii şi cu accente de bobiţe negre, aşezate parcă de către un artist subtil. Şi totuşi, era antipatic, pentru că avea ţepi pe marginea acestor frunze minunate. Se lăsau culese doar bobiţele din vârf, dar ele erau foarte toxice şi copiii erau avertizaţi să nu le atingă. Când a început să ocupe suprafeţe tot mai mari din curte, am hotărât să il desfiinţăm. Dar până să fie ucis, a fost scos în lume şi admirat la fiecare sfârşit de an în şcoala primară. Unul din băieţii mei făcea parte anual dintre cei 10-11 premianţi întâi, conform modei de atunci. Toţi co-premianţii purtau pe cap coroniţe uriaşe din flori colorate, foarte asemănătoare între ele. Eu am găsit de cuviinţă să îi confecţionez în fiecare an o cunună de lauri, ca să nu zic ciumăfaie, înmiresmată cu câte un fir de mâna Maicii Domnului. Bietul copil! Se văieta anticipat ori de câte ori se sfârşea anul şi trebuia să suporte cu stoicism zgârieturile din cap.

Eu eram mai mândră de realizarea mea decât de performanţele lui, iar el plătea scump munca de un an întreg.


***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.