De multe ori morţii reclamă lipsa caselor pe lumea cealaltă. Ştiut este că trebuie să dai de pomană o casă de sărindar, altfel mortul stă sub cerul liber, udat de ploi, tremurînd de frig. Dacă primeşte o casă, cu timpul se strică şi trebuie să dai scînduri, cuie, ţiglă şi cîte altele, să-şi dreagă omul casa. Sicriul, veţi spune, e o casă. E drept, dar uite că spaţiul sicriului e prea îngust. Vi se pare că profanez credinţele sacre. De fapt, sînt atîtea şi contradictorii, încît ne putem închipui o societate de dincolo ca pe o copie desăvîrşită a lumii de aici, cu bune şi cu rele, cu oameni fără casă, cu oameni fugiţi de acasă, cu morţi sănătoşi sau bolnavi, muribunzi sau nemuritori.
text: Şerban Anghelescu | ilustraţie: Ruxandra Grigorescu
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.