Drumeţia din Bucureşti spre satul Moara Vlăsiei, apoi drumul de la şoseaua cu gropi plombate, prin câmpia populată primăvara de berze, ademenitoarea lizieră a pădurii care, ca o vamă despărţea clocotul lumii de liniştea codrului, prielnică înstrăinării de ea, porţile ample ale mănăstirii, de pe care te întâmpina părinteşte Sf. Nicolae, protectorul drumeţilor - toate erau mărci materiale ale unei călătorii care, odată începută pe orizontala spaţială, se continua pe verticală, în adâncul tainic al inimii.
Dragi îmi erau şi vieţuitorii lăcaşului patinat de vremi: stareţul Siluan (ferecat în sine cu 7 peceţi, licenţiat în 3 discipline, una fiind filosofia), bonomul Ghelasie, Varahil - monahul cu ochi de jeratec şi barbă sură, revărsată pe piept - chip de tâlhar pocăit...
Vizita odihnitoare se desăvârşea prin clipele petrecute la mormintele bătrânilor stareţi Gherasim şi Damian. Un prilej pentru a-ţi aminti că toate sunt pieritoare, supuse curgerii inexorabile a vremii. Există, în ciuda aparenţelor dezolante, căi de ieşire din teroarea timpului. Una stă ascunsă în această vorbă de duh, care circulă şi astăzi printre monahi: cine moare înainte să moară, nu mai moare când moare.
text: Ciprian Voicilă | ilustraţie: Cosmin Manolache
***
#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc este o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire ce se vor constitui într-o arhivă. Fiecare dintre noi are poveşti ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trimite pe adresa [email protected] o poveste şi o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugă şi câteva cuvinte despre tine sau ataşază un link către website-ul personal / pagina de instagram sau facebook. Contribuţia ta va fi parte din Arhiva Timpului Prezent şi din rubrica casa de-a casa de pe LiterNet.